AGOSTU

 

1.VIII.

Santu Alfonsu Maria.

Alfonsu Maria di i Liguori hè natu in u 1696, in Marianella, accantu à Napuli. Pare ch'ellu fussi u più grande avucatu di Napuli quandu, à l'età di 27 anni, decise di fassi prete. Urdinatu trè anni dopu, campava cù a povera ghjente è predicava di manera à esse capitu da i più gnuranti.

In u 1732, creò a Cungregazione di u Santissimu Redentore cù a regula di campà cum'ellu campava Ghjesù, ma fù un fiascu chì, issa regula, piacì pocu.

A' 52 anni, face stampà a so famosa "Teolugia morale". Ista volta dinù, e so teurie ùn so micca accettate da parechji preti.

A' 66 anni, accetta di esse vescu di Santa Agata di i Gotti. Era una dioccesi chjuca chjuca è nimu ne vulia. Ellu ci stà 12 anni.

A' 79 anni, si ritira in Nocera di i Pagani. Una malatia di a lisca di u spinu l'azzimbava è u facia soffre in cuntinuvu. Campa torna una duzina d'anni, abbandunatu, criticatu, ancu da u papa. Hè mortu u primu agostu 1787.

Etimolugia: da u germ. "adel" (nobile) è "funs" (rapidu, lestu, sempre prontu). Purtatu in Spagna da i Visigoti, si hè spartu in tutta l'Europa.

Casate: Alfonsi.

Nomi: Alfonso, Alfonsu, Alonso, Alonzo, Alphonse, Alphonsine, Fons.

Prutezzione: Alfonsu hè u santu patrone di i cunfessori è moralisti.

 

2.VIII.

Santu Petru in Vinculi. Santu Sebbiu.

A chjesa di Santu Petru in Vinculi (in francese Saint-Pierre-aux-Liens) si trova in Roma. A chjamanu dinù a Basilica Eudossiana per via ch'ella hè stata fatta da Eudossia, a veduva di Valentinianu Secondu, in l'annu 442, per cunservà e catene di San Petru. Hè una chjesa à trè navate cù 20 culonne doriche antiche. Ci hè a bellissima tomba di u papa Ghjuliu Secondu, fatta da Michelangelo, ornata da un Mosè culossale è da e statue di Rachele è Lia, simbuli di a vita cuntemplativa è di a vita attiva.

Etimolucia, casate è Nomi: cf u 29 ghjugnu.

Paesi è cità: Roma, Bologna, Ancona, Faenza, Fano, Fiesole, Genuva, Lucca, Napuli, Colonia, Amburgu, Lilla, Louvain, Nantes, Monpellieri, Vannes, York, Sicilia, Baviera, Boemia. In Corsica: Alata, Santu Petru di Venacu, Vivariu, Antisanti (2 lugliu), Sarrula (1u agostu).

Sebbiu, natu in Sardegna versu l'annu 290, era prete in Roma. L'annu 340, u papa u fece vescu di Vercelli, in u Piemonte. Custì campava in cumunità cù d'altri preti è cù laichi. A so teuria era chì i preti ùn avianu micca da fà i signori.

I strazii principionu per ellu quand'ellu fece a guerra à l'arianisimu. Issa duttrina chì negava a divinità di Ghjesù, nata in l'Oriente, prutetta da l'imperatore, era in traccia di sparghjesi in l'Occidente.

Dopu à u cunciliu di Milanu, l'annu 355, Sebbiu fù cundannatu à l'esiliu. Campò in Palestina, in Cappadocia è in i deserti di l'Egittu.

A' a morte di l'imperatore, in u 361, riturnò in a so dioccesi duv'ellu morse u 1u agostu di l'annu 370.

 

3.VIII.

Santa Lidia. Santu Nicudemu.

Lidia campava in Grecia à u seculu primu. Era marcante di porpura, issa tinta rossa fatta cù certi curnetti marini è chì custava tandu quasi quant'è l'oru. Hè stata cunvertita versu l'annu 55 da San Paulu l'Apostulu. U fattu hè contu da San Lucca chì ghjera prisente. Dice:

"Imbarcaimu in Troas, è ghjunsimu in Samotracia è, u ghjornu dopu, in Napolis. E', da custì, in Filippi, prima cità di isse parti di a Macedonia è culunia rumana. E' ci stetimu qualchì ghjornu.

"Ghjuntu u sabbatu, esciimu da a cità, è andeimu vicinu à u fiume, locu urdinariu di l'orazione.

"Ci simu messi à pusà, parlendu cù e donne custì adunite.

"Frà elle, ci era una certa Lidia, marcante di porpura, di a cità di Tiatiri, serva di Diu, chì stava à sente.

"U Signore aprì u so core è elle capì ciò ch'ellu disse Paulu.

"Dopu à ch'ella fù battizata, ella è a so famiglia, ci pregò dicendu: "S'è vo mi avite ghjudicatu esse fida à u Signore, entrate in casa meia è stateci". E' cusì fecimu."

Etimolugia: da u grecu "Lydios" (nome di una regione).

Nomi: Liddy, Lidi, Lidia, Lidija, Lidonia, Lika, Linoulia, Lydia, Lydiane, Lydie.

Litteratura: Teresia von Bacheracht: "Lydia" (1844).

Nicudemu era un Fariseu, rettore di i Ghjudei.

U Vangellu secondu San Ghjuvanni conta chì, di notte tempu, Nicudemu era venutu à truvà à Ghjesù è li avia dettu: "O Maè ! noi sapimu chì tù sì un duttore mandatu da Diu, chì nisunu pò fà i miraculi chè tù faci s'ellu ùn hà a Diu cun ellu".

Ghjesù rispose è li disse: "In verità, a ti dicu, nisunu pò avè parte à u regnu di Diu s'ellu ùn hè natu una seconda volta".

- "E' cumu si face ? disse Nucudemu. Cumu, un omu, essendu vechju pò nasce ? Cumu pò entre una seconda volta in u corpu di a so mamma, è nasce ?

E' Ghjesù rispose: "In verità, a ti dicu, à chì ùn hè natu di acqua è di Spiritu, ùn pò entre in u regnu di Diu. Ciò chì ghjè natu da a carne, hè carne, ma ciò chì ghjè natu da u Spiritu, hè Spiritu. Allora, ùn ti maraviglià di ciò ch'o t'aghju dettu. Sì tù, duttore d'Israel, ùn credi quandu ti parlu di e cose di a Terra, chì ne serà quandu ti parleraghju di quelle di u Celu !".

A' a Nuvale d'Alisgiani, u 3 agostu celebreghjanu a festa di Satu Stefanu Primu, papa (258-260).

 

4.VIII.

Santu Ghjuvan Maria Vianney.

Vianney hè natu in Dardilly, accantu à Lione, l'8 maghju 1786. A' 10 anni, un prete li ampara appena à leghje.

In u 1809, Napulione avia bisognu di suldati pè a guerra di Spagna è furzava a cuscrizzione. Per ùn parte, Vianney si mette à a machja è ci stà quatordeci mesi. Dopu, entre à u seminariu. Dui anni dopu u ci caccianu.

A'29 anni, malgradu a so gnurantità, u facenu prete è quellu chì li avia datu appena d'istruzzione u si piglia cum'è vicicuratu. Trè anni dopu, hè numinatu in Ars, un paisolu di 230 abitanti à 35 chilometri di Lione.

Cum'è predicadore, u "curé d'Ars" ùn valia nunda, ma cum'è cunfessore era u primu. I peccadori surtianu da u cunfessiunale cù a pace di Diu. In più, curria a vuciata ch'ellu facia i miraculi. In Ars, dopu à u 1830, ghjunghjianu millaie è millaie di pelegrini è Vianney passava da dodeci à diciottu ore à ghjornu in cunfessiunale.

Hè mortu in Ars, à l'età di 73 anni. Avia campatu manghjendu pane asciuttu è pomi bulliti.

Hè statu beatificatu in u 1905 è canunizatu in u 1925.

 

5.VIII.

A Madonna di e Nevi. Santu Abele.

Cultu antichissimu, postu ch'ellu data da l'epica rumana, istituitu in a seconda medità di u seculu quartu cù a custruzzione di a chjesa Santa Maria Maggiore in Roma, a festa di a Madonna di e Nevi si cunfonde cù quella di a Madonna di u Presepiu è cù a Madonna di e Grazie, festighjata in Calinzana u 5 agostu.

A' u Medievu, a Madonna di e Nevi era a santa patrona di a pieve di Brandu. Si pò omu dumandà s'ellu ci hè una lea trà issa festa è e "nevere", isse cisterne duve d'invernu si imbuttava a neve per vendela d'estate, è dinù cù l'industria di u ghjacciu chì esite ancu oghje.

Oghje, a Madonna di e Nevi hè festighjata à a bocca di Bavella.

Cù a scusa d'avè fattu piantà l'Arabi à Pittavu (l'attuale Poitiers), è di avè salvatu l'Europa da l'Islam, Carlu Martel si impatrunia di i beni di a Chjesa. Per ellu, una manera di arricchissi era di numinà veschi chì accettavanu di sparte. A' un certu Milone, vescu di Trevi, li dete ancu una seconda diocecsi, è micca di e più povere, quella di Remi (l'attuale cità di Reims) dopu à avenne scacciatu u titulare.

Dopu à a morte di Carlu, in l'annu 741, Peppinu, u figliolu, dumandò à San Bonifaziu di rifurmà a chjesa di a Gallia. U vescu di Magonza dete a dioccesi di Remi à Abele, un frate scuzzese chì avia fattu e so prove in i paesi di u Nordu. A decisione fù accetta da Peppinu u 2 marzu di u 774, è da u papa u 22 ghjugnu.

Per disgrazia, u papa era luntanu, Peppinu facia a guerra for di e fruntiere è Bonifaziu avia u so da fà in altrò. Allora, Milone persecutò à Abele. Pruvò ancu à fallu tumbà.

Dopu à dui o trè anni, Abele, chì ùn era omu à difendesi, si ne vultò in Belgica da duve ellu era venutu.

Etimolugua: da l'Ebreu "hebel" (soffiu, ansciu evanescente; figliolu).

Nomi: Abeau, Abel, Abélard, Abele, Abelin, Abelle, Nab.

 

6.VIII.

Trasfigurazione di Ghjesù Cristu. U Beatu Tavianu.

I Vangelli di Marcu, Lucca è Matteu contanu chì Ghjesù, essendu cullatu nantu à un altu monte, u monte Tabor, cù Petru, Ghjacumu è Ghjuvanni, fù trasfiguratu. A so vestura hè diventata risplendente è bianca cum'è neve, più bianca chè nisuna bucata l'abbia pussuta imbiancà.

Tandu, affacconu Elie è Mosè, è si messenu à ragiunà cù Ghjesù.

E' vense un nuvulu, è da u nuvulu vense una voce chì disse: "Questu hè u mio dilettu figliolu: ascultatelu".

I trè apostuli, guardendu in tornu, ùn videnu nunda. Un' ci era altru chè Ghjesù cum'è quand'elli eranu ghjunti.

Falendu da a muntagna, Ghjesù li disse di ùn parlanne à nisunu fintantu chì u figliolu di l'omu ùn sia risuscitatu frà i morti.

Tavianu hè natu versu l'annu 1060, in Quingey, dipartimentu di u Doubs. Era figliolu di Ghjilormu Secondu, conte di Burgogna. Unu di i so fratelli hè statu papa da u 1119 à u 1124 cù u nome di Calistu Secondu. Un altru era arcivescu di Besançon.

Tavianu si vulia fà frate, ma u babbu avia decisu di lascialli u cuntatu di Burgogna è u mandò à amparà u Dirittu à l'Università di Bologna.

Finiti i studii, invece di rientre, si ne stà culà cum'è prufessore.

Avia 27 anni quandu u babbu, chì sentia ch'ellu avia più pocu à campà, u manda à chjamà. Per istrada, Tavianu ampara chì u babbu era mortu. Invece di raghjunghje a Burgogna, duv'ellu averebbi avutu tutti l'onori, pianta in a cità lombarda di Pavia è si ne entre in un cunventu. Ci stà 42 anni, preghendu è studiendu a parulla di Diu.

Hè mortu u 6 agostu 1132. Vinti mesi nanzu, l'avianu ubligatu di accettà a piccula dioccesi di Savona, accantu à Genuva, una dioccesi chì nimu ne vulia.

Etimolugia: da u lat. "octavius" (ottesimu. Nome datu à l'ottesimu figliolu.

Casate: Ottavi, Ottaviani, Taviani.

Nomi: Octaaf, Octave, Octavia, Octavian, Octaviana, Octavie, Octavien, Octavienne, Octàvio, Octavius, Octavus, Oktav, Oktavi, Oktavia, Oktaviane, Oktavius, Oktaviusz, Ottavia, Ottaviano, Ottavianu, Ottavio, Ottaviu, Tava, Taviana, Tavianu, Tavie, Tavy.

 

7.VIII.

Santu Gaetanu. Santu Dunatu. Santu Sistu.

Gaetanu hè natu in a cità taliana di Vicenza versu l'annu 1480. U babbu, conte di Tienne, avenduli compru una carica di capucancelieru apostolicu, Gaetanu fù 13 anni secretariu à u Vaticanu, da u 1504 à u 1517. Quasi tuttu ciò ch'ellu hà vistu in Corte di Roma, era cuntrariu à u Vangellu. Allora volse fà a prova di campà cum'è Ghjesù.

A' 36 anni, hè fattu prete, ma stà parechji anni avanti di dì a so prima messa, cunvintu ch'ellu era di ùn essene degnu.

L'annu dopu, perde a mamma. Dà u so casale à i poveri, si ne và da u Vaticanu è, durante sei anni, gira da Vicenza, à Verona, à Venezia, assistendu i disgraziati, spazzendu l'uspidali, curendu i malati.

Gaetanu hè unu di quelli chì, nanzu à u cunciliu di Trento, pruvonu à rifurmà a Chjesa taliana per francalla da u Prutestantisimu. In u 1524, cù u so amicu Ghjuvan Petru Caraffa, u futuru papa Paulu Quartu, creanu a Cungregazione di i Teatini, cleri regulari vestuti cum'è i seculari, for di ch'elli purtavanu calze bianche. Accettavanu a limosina, ma mai a dumandavanu.

Hè mortu in Napuli u 7 agostu 1547, stracquatu nantu à cenere, preghendu u Signore di falli pate e suffranze di a Crucifissione è dumandendu à i cunfratelli di lampallu in l'arca.

Etimolugia: da u lat. "Caietanus" (di a cità di Caieta, oghje Gaeta).

Casate: Gaetani.

Nomi: Caetano, Cajetan, Gaétan, Gaetana, Gaétane, Gaetano, Gaetanu, Gaitana, Gaitanu, Kajetan.

Paesi è cità: Napoli, Poggio, Mirteto.

Dunatu era un nobile natu versu l'annu 592 è allevatu in l'abbazia di Luzzovium (l'attuale Luxeuil). Fattu vescu di Vesonzio (l'attuale Besançon) à 33 anni, ci stete sinu à a morte à l'età di 68 anni.

In Vesonziu, a mamma di Dunatu avia fattu un munasteru pè e donne. Ghjè ellu chì scrisse a regula, una regula terribile. Per esempiu, a sora chì parlava durante i pasti ricevia sei staffilate. In issu cunventu pudianu riceve l'omi, ma era difesa di dalli à manghjà per ch'elli ùn a si allonghinu.

Etimolugia: da u lat. "donatus" (datu da Diu).

Casate: Donati.

Nomi: Donat, Donata, Donatella, Donatien, Donatienne, Donatio, Donato, Donatu, Donella, Donelle, Donetta, Donna, Dunata, Dunatu, Dunaziana, Dunazianu.

Sistu Secondu, un Atenese, papa in l'anni 260 è 261, hè statu tombu da a pulizza cù sei di i so sette diacuni, allora ch'elli celebravanu una ceremonia clandestiana in u cimiteriu di a via Appia. U settesimu, diacunu è tesorieru, era San Lurenzu, tombu quattru ghjorni dopu.

Etimolugia: da u grecu "xustos" ( lisciu), cunfusu cù u latinu "sextus" (sestu).

Casate: Sisti.

Nomi: Sista, Sisto, Sistu, Sixt, Sixta, Sixte, Sixtina, Sixtine, Sixtus, Xiste.

 

8.VIII.

Santu Dumenicu.

Dumenicu hè natu versu l'annu 1170, in Spagna, à Calaruega, accantu à Burgos.

A' 35 anni, era canonicu in Osma. Ellu è u so vescu partenu pè u Danimarca. U rè di Castiglia i mandava à piglià una principessa per maritalla cù u figliolu. Per istrada, amparanu chì a principessa era morta, è si ne vanu in Roma. U papa i manda in u Liguadocca per cristianizà i Cattari.

Era un pezzu chì i papa mandavanu missiunarii è legati in issu paese duve a duttrina cattara si sviluppava à vista d'ochju. Dumenicu, pigliò cun ellu qualchì prete è principiò à predicà, à tene cunferenze cuntraditorie. In dernu. I Cattari ùn si lasciavanu cunvince da e belle prediche di Dumenicu. Allora, Nucenziu Terzu pigliò a decisione di sterpalli, fenduli, da u 1208 à u 1213, una guerra orribile.

Cù i so preti, Dumenicu crea l'Ordine di i Frati predicadori, chjamati, più tardi, frati di San Dumenicu o Duminicani. A Cungregazione hè stata ricunnusciuta in u 1215 da u Cunciliu lateranu.

Dumenicu hè mortu sei anni dopu, u 6 agostu 1221. Tandu, in tutta l'Europa ùn ci era micca 225 preti chì fussinu duttore in teolugia. Cinquanta anni dopu ci ne era 700, nunda chè in l'Ordine di San Dumenicu.

In Corsica, i Duminicani ùn anu avutu chè un cunventu, quellu di Bonifaziu, fundatu in u 1270, cù una bellissima chjesa gottica, un generu di architettura assai scarsu in l'isula. In altrò, mancu una chjesa hè dedicata à San Dumenicu.

In u 1605, l'Inquisitore era un Duminicanu. Si hè stabilitu in Santa Maria di Lota, à san Ghjacintu, una custruzzione diventata un uspiziu in u 1659.

I Duminicani sò vultati in Corsica à u seculu XIX. A cumuna di Curbara l'hà datu l'anzianu cunventu franciscanu ch'ella avia compru 18 anni nanzu. In u 1859, ci avianu apertu un cullegiu, ma u Cunsigliu accademicu hà datu ordine di chjudelu. Dopu, u cunventu hà servutu pè u nuviziatu internaziunale, di stabilimentu di riposu è di studii, è di centru di furmazione pè e missioni di Oriente.

Etimolugia: da u lat. "dominicus" (chì appartene à u Signore).

Casate: Dominici, Dominichetti, Minichetti, Miniconi.

Nomi: Doma, Domenica, Domenico, Domien, Dominga, Domingo, Domingos, Domini, Dominic, Dominik, Dominika, Dominikus, Dominique, Domnika, Dumenica, Dumenicu, Menica, Menicu, Mingo, Mini, Minichettu, Minicone, Minkes, Nika, Nikoucha.,

Paesi è cità: Bologna, Tolosa. In Corsica: Bonifaziu.

 

9.VIII.

I Santi Ghjulianu, Marcianu è cumpagni.

Per quattru seculi, i frati di a Chjesa latina cantavanu à a prima ora u Martirologu rumanu. Un passu di issu Martirologu dicia:

"In Custantinopuli, l'imperatore Leone, chì disprezzava a religione, fece torturà è scapà i santi martiri Ghjulianu, Marcianu è ottu altri, per avè messu a figura di u Salvadore nantu à a porta di bronzu."

I calindarii grechi è russii danu i nomi di l'ottu: Alesiu, Ghjuvanni, Demetriu, Ghjacumu, Foca, Leonzu, Petru è Maria.

L'imperatore incausatu da u Martirologu hè Leone Terzu, l'Isauricu, imperatore d'Oriente da 717 à 741. Bonu amministratore, hà ricustituitu l'armata, urganizatu e finanze è publicatu un codice civile. Hà resistitu à l'Arabi chì accampavanu à Custantinopuli, salvendu cusì u mondu cristianu.

Allora, perchè issu omu hè cunsideratu cum'è un mostru d'impietà? Hè chì, da 726 à 728 hà publicatu decreti chì difendianu l'adorazione di e figure sante.

A Chjesa rumana hà santificatu e vittime di a guerra di e figure. Certe sò state inventate. Dicianu chì serebbi u casu di Ghjulianu, Marcianu è cumpagni. Ma, in l'869, averebbinu scuparte e so osse accatastate è una voce falata da u celu citava i nomi di i dece martiri. Allora, ancu si issi nomi sò falzi, issi martiri riprisentanu tutte e vittime di e persecuzioni iconoclastiche chì duronu dui seculi.

Etimolugia, casate è nomi: Per Ghjulianu, cf Ghjuliu, u 12 aprile; per Marcianu, cf Marcu, u 25 aprile.

 

10.VIII.

Santu Lurenzu.

Lurenzu hè statu scapatu in Roma u 10 agostu di l'annu 258. Trè ghjorni nanzu, l'imperatore Valerianu avia fattu scapà u papa Sistu Secondu è sei diacuni per via ch'elli facianu ceremonie secrete in un cimiteriu. Ci era un settesimu diacunu chì si chjamava Lurenzu è ghjera tesurieru di issu gruppu di Cristiani. Li dettenu quattru ghjorni per ch'ellu porti u tesoru di a so chjesa.

Vultò u quartu ghjornu cù unipochi di stroppii: "Eccu e nostre ricchezze. Dite à l'imperatore ch'ellu ne abbia cura, chì ùn seremu più quì per aiutalli".

A legenda dice chì Lurenzu era statu cundannatu à esse arrustitu vivu. U messenu nantu à una grande brasgera. E' ellu, una stonda dopu, averebbi dettu: "Vultatemi, chì, da un latu, sò abbastanza cottu".

Lurenzu fù, un tempu, u martiru u più celebre di a cristianità. A' u seculu quartu u celebravanu quant'è Petru è Paulu. Elli trè eranu i santi patroni di Roma, duv'ellu ci era, à u Medievu, 34 chjese in l'onore di Lurenzu.

Etimolugia: da u lat. "laurus" (lauru, legnudoru); o da "Laurentum", antica cità vicinu à Roma.

Casate: Lorenzi, Lorenzetti, Lorenzini, Lorenzoni, Renzi.

Nomi: Labhras, Labhruinn, Larrance, Lars, Lary, Laura, Laure, Laureano, Lauréat, Laureen, Laurel, Laurena, Laurence, Laurene, Laurens, Laurent, Laurentin, Laurentine, Laurenz, Laurenza, Laurenzu, Lauretta, Laurette, Lauriane, Laurianne, Lauridas, Laurie, Laurina, Lauritz, Laury, Lavr, Lavra, Lavrenti, Lavria, Lawrance, Lawrence, Lawry, Lawry, Lencho, Lewerentz, Löhr, Löns, Lora, Lorans, Loren, Lorentz, Lorenza, Lorenzo, Loretta, Lori, Lorin, Lorinda, Loritta, Lorna, Lorrie, Lortz, Lourens, Louwine, Louwra, Lurenza, Lurenzu, Oretta, Renske, Renzo, Rienzo, Zenzo.

Paesi è cità: Albe, Cuneo, Ancona, Chiavenna, Viterbo, Lugano, Norimberga. In Corsica: Ampriani, Belvedere, Bilia, Campu, Lama, Murzu, i Peri, u Petrosu, a Sarra di Fiumorbu, Tralonca, San Lurenzu di Vallerustie.

Pruverbii: San Lurenzu gran calura, Sant'Antone gran friddura, l'una è l'altra pocu dura.

Vucabulariu: E stelle cadente (in francese, "les étoiles filantes") sò dette in Corsica: e lagrime di San Lauru o di San Lurenzu.

 

11.VIII.

Santa Chjara.

Chjara (o Chilara) hè nata in Assisi l'annu 1193. Campava in un palazzu è ùn li mancava nunda. A' 18 anni, si ne fughje da a casa paterna purtendusi cun ella a cugina Pacifica. Si ne vanu à a Purziuncula, duv'ellu campava San Francescu. Era in a nuttata di a dumenica di l'Ulivu di l'annu 1212.

Francescu li taglia i capelli, a veste di saccu, è riceve i so voti munastichi. Venia di nasce a Cungregazione di e Povere Donne, ch'elli chjameranu, più tardi, e sore di Santa Chjara. A cumunità si stabilisce in San Damianu d'Assisi è, in pocu tempu, si sparghje in tutta l'Europa.

A' Chjara li piacianu a musica è e belle prediche. Benedia u Signore di avè fattu u mondu cusì bellu. Ogni dopumeziornu meditava a Passione di Ghjesù... è pianghjia.

Francescu d'Assisi a chjamava: "a mio piccula pianta spirituale". Li avia prumessu di andà à truvalla dopu mortu. U ghjornu di l'interu, u corteu face una svolta è passa davanti à San Damianu. A cascia hè purtata una stonda in a cappella di e rinchjuse, è aperta. Chjara pobbe copre di basgi e di lagrime a salma di quellu ch'ella tenia tantu caru.

Hè morta l'11 agostu 1253. Avia una sessantina d'anni. L'anu intesa chì parlava da per ella. Dicia: "Vaitine in pace, chì a strada chè tù ai seguitatu era a bona".

- "A' quale parlate?", li dumandonu.

- "Parlu à a mio anima"... è spirò.

Etimolugia: da u lat. "clarus" (celebre, illustru).

Nomi: Chara, Chilara, Chjara, Claartje, Clair, Claire, Clairette, Clara, Clarence, Clarent, Clarette, Clarie, Clarinda, Clarine, Clarissa, Clarisse, Clarita, Claro, Clarrie, Klaar, Klara, Sorcha.

Paesi è cità: Assisi.

Prutezzione: Chjara hè a santa patrona di u persunale di Televisione. A preganu per avè u bellu tempu.

 

12.VIII.

Santa Ilaria.

Ilaria hè a figliola di Santa Afra.

A mamma l'avia cunsacrata à Venere, vene à dì ch'ella ne avia fattu una prustituta.

Si sò cunvertite inseme.

Un ghjornu chì Ilaria pregava nantu à a tomba di a mamma, i pagani l'anu liata à una culonna è anu picciatu focu à i so vistiti. Hè morta brusgiata viva.

Etimolugia: da u lat. "hilaris" (alegru).

Nomi: Allaire, Glares, Guilarka, Hilaire, Hilaria, Hilarie, Hilarius, Hilary, Hillary, Hillery, Ilar, Ilari, Ilaria, Ilarion, Ilarione, Ilariouchka, Ilariu, Ilarka, Kläres, Lariocha.

 

13.VIII.

I Santi Politu è Cassianu.

Politu campava à u seculu terzu, à l'epica di i papa Ziffirinu (203-220), Calistu (221-227), Urbanu (227-233) è Punzianu (233-238).

Era un vescu chì interpretava a duttrina cristiana à a so manera. In disaccordu cù u papa è l'altri veschi, si era fattu eleghje papa da quelli chì pensavanu cum'è ellu. Si pò dì ch'ellu fù u primu antipapa di a Chjesa catolica.

L'imperatore Massiminu (235-238), chì persecutava i Cristiani, mandò u papa Punzianu è l'antipapa Politu à travaglià in e minere di Sardegna. Custì, i dui omi diventonu amichi. Sò morti tramindui da a miseria è i gattivi trattamenti.

U papa Fabianu (240-253) hà fattu vene e salme in Roma è l'hà sepolte cù tutti l'onori devuti à i martiri, quella di Punzianu à u cimiteriu di Calistu, quella di Politu à u cimiteriu di a via Tiburtina.

Etimolugia: da u gr. "hippos" (cavallu) è "lutos" (dumadore).

Nomi: Hippol, Hippolit, Hippolyte, Ippolita, Ippolito, Polita, Politu.

Paesi è cità: Arghjusta Muriccia, pieve di Cruscaglia, Olmiccia, pieve d'Attalà, e Valle di Campulori (a chjesa di Santu Politu essendu distrutta, li anu fattu un altare in una assida di quella di San Cristina).

Prutezzione: Politu hè u santu patrone di i guardiani di prigiò.

Omu si pò dumandà perchè Cassianu hè assuciatu à Politu, ancu si elli sò stati marturiati u listessu annu.

Cassianu era maestru di scola è prufessore di stenografia. Arrestatu cum'è cristianu, ricusò di rinuncià à a so fede. U ghjudice li fece lià e braccie daretu à u spinu è u messe in manu à i so elevi. Quelli, cù i spinzoni chì servianu à incide e tavulette di cera, scrissenu parulle è frase nantu à a so pelle è anu finitu per tumballu.

Etimolugia: da u lat. "cassius" (poveru, privu).

Nomi: Cassiano, Cassianu, Cassien, Cassienne, Cassio, Cassius, Kassia.

Paesi è cità: Bonn.

Prutezzione: stitutori, scrittori.

 

14.VIII.

Massimilianu.

Massimilianu Kolbè era un franciscanu polaccu natu in u 1894. Era un sapiente in fisica, in filosufia, in teolugia è, soprattuttu, avia u geniu di l'urganisazione. Superiore di un cunventu accantu à Varsavia, ne avia fattu u più grande cunventu di u mondu.

In issu cunventu, Massimilianu avia creatu, in u 1927, una casa d'edizione. In 39 ci travagliavanu 600 frati chì stampavanu un ghjurnale (10.000 esemplarii) è una rivista mensile (750.000 esemplarii). Avianu ancu un emettore radiu. U cunventu avia una strada ferrata cù una stazione è avianu da custruì un campu d'aviazione quand'ella schjattò a seconda guerra mundiale.

Arrestatu da l'Alemani, u patre Kolbè hè statu mandatu à u campu d'Auschwitz. L'anu tombu u 14 agostu 1941. Si era sustituitu à unu di i so paisani cundannatu à morte, un omu maritatu è affigliulatu.

Hè statu canunizatu in u 1983.

Etimolugia: da u lat. "maximus" (u più grande).

Casate: Massimi.

Nomi: Maksim, Maksima, Maksimiane, Maksis, Massima, Massimiana, Massimianu, Massimiliana, Massimiliano, Massimilianu, Massiminu, Massimu, Max, Maxia, Maxie, Maxim, Maxima, Maxime, Maximiano, Maximianus, Maximilian, Maximiliana, Maximiliano, Maximilianus, Maximilien, Maximilienne, Maximille, Maximin, Maximino, Maximo, Maximus, Miksa.

 

15.VIII.

Santa Maria Assunta.

A morte è l'ascenzione in Paradisu di u corpu è l'anima di Maria Vergine era digià celebrata in tuttu l'Oriente quandu l'imperatore Mauriziu (590-601) scelse a data di u 15 agostu. Malgradu issa scelta, a celebrazione ùn si hè sparta in Occidente chè più tardi. Fù u cunciliu di Magonza chì, in l'813, decise di festighjà à Santa Maria Assunta in tuttu l'imperu di Carlumagnu.

Nomi: Assunta.

Paesi è cità: in Corsica, hè festa patrunale o cumunale in 68 cumune. Si capisce cusì chì a cunsulta di ghjennaghju 1735 abbia messu a Vergine Maria nantu à a bandera naziunale.

Da u 1805 à u 1815 è da u 1853 à u 1870, anu festighjatu un Santu Napulione.

In u Martirologu rumanu, santu chì abbia issu nome ùn ci ne hè, ma quandu Napulione Bonaparte fù cunsacratu imperatore, bisugnava una festa naziunale degna di l'imperu. Anu cercu è anu trovu un San Neopolus, marturiatu à u seculu quartu, è ne anu fattu un Santu Napulione. Restava à sceglie u ghjornu. Anu sceltu u 15 Agostu data di nascita di l'imperatore.

 

16.VIII.

Santu Roccu.

Roccu era natu in Mompellieri una ottantina d'anni dopu à a creazione di a famosa facultà di medicina. A' l'età di 20 anni, orfanu di babbu è di mamma, parte in Roma cum'è pelegrinu, dopu à avè fattu duie parti di a so furtuna: una a dà à i poveri, l'altra a dà à un ziu per ch'ellu a facci fruttificà.

Nantu à a strada di Roma, Roccu si arrestava duv'ella ci era una epidemia, curava i malati, è ancu i guaria fendu u segnu di a croce.

In Roma, ci stà parechji anni. Quand'ellu riparte, avia chjappu a pesta è si rifugieghja in una furesta per francà a ghjente di issa malatia appigliaticcia. Custì, serebbi mortu di fame ma, tutti i ghjorni, un cane li purtava un pane.

Roccu ghjunghje in Mompellieri, guvernata da u ziu, quandu, in cità, ci era a guerra civile. Passa per un ribellu, è l'arrestanu. Era talmente malandatu chì, nè u ziu, nè nisun altru u ricunnosce. E' ellu ùn si face cunnosce. U mettenu in prigiò duv'ellu more cinque anni dopu, versu l'annu 1327.

Dicenu chì a mammone hà ricunnusciutu u cadaveru per via chì, nantu à u pettu, Roccu avia una brama di vinu in forma di croce.

Etimolugia: forse da u germanicu "hroc" (riposu), o da u lat. "rocca" (scogliu).

Casate: Rocchi, Rocci, Rocchelli, Rocchetti, Rocchini, Roccardi.

Nomi: Roc, Rocco, Roccu, Roch, Rocho, Rochus, Roho, Roque, Rucchellu.

Paesi è cità: Parma, Venezia, Mompellieri. In Corsica: Aiacciu, Letia, Meria, u Mucale, Occiglioni, Petraserena, u Pianu, a Ziglia.

Detti è pruverbi: Hè San Roccu chì brusgia à Chjatra (?).

 

17.VIII.

Santu Ghjacintu. Santu Liberatu è cumpagni.

Ghjacintu era un frate duminicanu polaccu. Era natu in un castellu di a Sassonia in u 1185. Hè mortu in Craccovia in u 1257. Di famiglia ricca, avia fattu studii in Parigi è in Bologna. Si hè fattu frate à 33 anni, quandu, in Roma, scuntrò à San Dumenicu chì li dumandò di fà cunventi duminicani in u so paese.

Etimolugia: da u gr. "hyacinthos" (ghjacintu, u fiore. Era u nome di un persunagiu di a mitolugia cambiatu in fiore da Appollu).

Casate: Giacinti.

Nomi: Ghjacinta, Ghjacintu, Hyacinth, Hyacinthe, Hyaco, Hyazinth, Jacinte, Jacinthe, Jacynth, Yacus.

Paesi è cità: Polonia.

In l'annu 484, facianu una cinquantina d'anni chì i Vandali occupavanu a pruvincia rumana d'Africa è u so rè avia decisu di fà smarisce i veschi è i frati catolichi chì impedianu u populu di accettà l'Arianisimu.

Liberatu era l'abbate di u munasteru di Capse, in Tunisia. L'anu arrestatu cù u diacunu Bonifaziu, i sottudiacuni Rusticu è Servu è i frati Rugatu, Settimu è Massimu.

L'anu messi cù carchi di legne nantu à un tavulacciu ch'elli anu lampatu in mare. Anu zingatu focu, ma u focu si hè spintu. Un' avendu riesciutu à fà piccià e legne, anu ammazzatu quelli disgraziati à colpi di rame.

 

18.VIII.

Santa Lena.

Lena era una bella zitella di una quindecina d'anni, intelligente, brava. Era serva in una osteria, quandu u centurione Custanziu Clore ne fece a so cuncubina. Ebbenu un figliolu, Custantinu, u futuru imperatore, natu in Serbia versu l'annu 272.

Anu campatu inseme una vintina d'anni è quandu Custanziu ebbe u cumandu di a Gallia (avanti di diventà imperatore) a si lasciò per spusà una principessa imperiale. Li dete quantunque di chè campà.

Quandu u figliolu diventò imperatore, Lena avia una cinquantina d'anni. Custanziu li dumandò di venesine in Roma è li fece un palazzu magnificu. Campò torna una vintina d'anni, colma d'onori. Avia u titulu d'Augusta è a so testa era stampata nantu à e munete cù un diadema imperiale.

Un' si sà s'ella hè a mamma chì hà cunvertitu u figliolu à a religione cristiana, o u figliolu chì hà cunvertitu a mamma.

Un annu o dui nanzu di more, Lena andò à u paese di Ghjesù, à visità a grotta duv'ellu era natu, quella duv'ellu predicò, è quella duv'ellu fù sepoltu. Nantu à ugnuna fece fà una chjesa: a basilica di a Natività in Bettelemme, quella di l'Ascenzione i cima di u monte Olivetu, è quella di a Risurezzione vicinu à u calvariu.

Dopu, Lena andò in Turchia è morse in a cità di Nicomedia, in 327 o 328. A salma hè stata purtata in Roma è u sarcofagu esiste sempre à u Vaticanu.

Etimolugia: da u gr. "élê" (spampillante cum'è u sole).

Nomi: Aliona, Alionka, Eileen, Eilidh, Elaine, Elane, Eleanore, Elena, Elenore, Eléonore, Eline, Elinor, Elinore, Elioussa, Ellen, Ellen, Ellyn, Elna, Elyn, Hélaine, Helen, Helena, Hélène, Helenius, Helenus, Heliéna, Hilchen, Ileana, Ilonca, Lana, Leen, Leentje, Lena, Lenaïc, Lenchen, Leni, Leonora, Leora, Liengen, Lora, Lora, Lore, Nell, Nellchen, Nellette, Nelliana, Nellie, Nelly, Nora, Oliona.

 

19.VIII.

Santu Ghjuvanni Eudes.

Ghjuvanni Eudes hè un santu di Normandia natu in u 1601, mortu, à Caen, u 19 agostu 1680. Era u figliolu di un chirusgicu chì l'avia mandatu à a scola di i Ghjesuiti. A' 22 anni, si era fattu frate oraturianu in Parigi. Era un grande oratore. In a so vita, hà fattu, da più à menu, 115 missioni, ugnuna di dui mesi è mezu, a mane, fendu una predica, dopumeziornu spieghendu a duttrina cristiana. A' l'epica, a situazione religiosa di a Francia era pocu bona. Hà scrittu chì u populu "avait remplacé la foi par la sorcellerie et la superstition", chì i signori "donnaient l'exemple de tous les vices", è chì i preti "étaient ignorants et souvent corrompus, abandonnant leur troupeau dès qu'apparaissait la peste ou une épidémie".

Per purtacci rimediu, hà creatu a Cungregazione di Ghjesù è Maria è, per ricuperà ciò ch'ellu chjamava "les filles perdues", hà fattu l'Istitutu di a Madonna di a Carità.

Etimolugia, casate è nomi: Cf Ghjuvanni (27 dicembre).

 

20.VIII.

Santu Bernardu.

Bernardu hè natu versu l'annu 1090 in Burgogna. A' l'età di 22 anni, si hè fattu frate in l'abbazia di Cîteaux (in l'attuale dipartimentu dia Côte-d'Or). L'abbazia era in traccia di viutassi. Bernardu ci fece entre un ziu, quattru fratelli, vinticinque amichi, è fù una risurrezzione. Trè anni dopu, fonda a famosa abbazia di Clairvaux (in l'attuale dipartimentu di l'Aube). In pocu tempu, a cungregazione hà 700 frati è, u cunventu, 68 succursale. Quand'ellu more Bernardu, u 20 agostu 1153, succursale in Europa ci ne era 400.

Bernardu era un omu malaticciosu ma, tutte e mani, era cum'è s'ellu risuscitava. Hà scrittu parechji libri, millaie di lettere, è più di trecentu prediche. Avia a sapienza è l'aiutu di u Spiritu Santu.

Sei anni nanzu di more, urganizeghja a seconda Cruciata. Avia ricunciliatu u rè di Francia è l'Imperatore, avia infiaratu tutta a nubiltà d'Europa è l'avia decisa à fà a guerra à i Turchi. Fù un disastru. I capi di l'armata, per istrada, ùn avianu cessatu di liticassi. Sò vultati dui anni dopu senza nisuna vittoria. Forse chì Bernardu hà avutu u tortu di ùn parte cun elli. A l'anu d'altronde rimpruverata è si n'hè mortu cù u rimorsu di ùn avè compiu a so vita in piena gloria.

Etimolugia: da u germanicu "bern" (orsu) è "hard" (duru, curaggiosu).

Casate: Bernardi, Bernardini, Debernardi, De Bernardi, Berni, Bernini, Nardi, Nardini.

Nomi: Banrd, Barnard, Barnet, Barney, Barnhard, Bénard, Benno, Berend, Bernadin, Bernard, Bernarda, Bernarde, Bernardette, Bernardina, Bernardine, Bernardino, Bernardinu, Bernardo, Bernardu, Bernd, Bernie, Nadette.

Paesi è cità: Burgogna.

 

21.VIII.

Santu Cristofanu. Santu Lussoriu.

Cristofanu era un colossu di 4 metri. Era natu in Chanaan. Era tantu goffu chì u chjamavanu Reprobu. A so faccia paria un musu di cane.

Facia u suldatu in l'armata di Filippu di Lidia chì, à u seculu terzu, pussedia u più grande imperu d'Oriente. A so smania era di serve l'omu u più putente di a Terra. Un ghjornu hà vistu à Filippu spaventatu per avè intesu u nome di Satanassu. Allora, si hè dettu: "Ci deve esse qualchidunu più putente chè Filippu". E' ghjè partutu à circà u diavule. L'hà trovu, è ghjè diventatu u so servu.

Eccu chì passanu davanti à una croce. E' u diavule si mette à fughje. Ellu pensa: "Ci deve esse più putente chè u diavule".

Un rimitu li spiegò chì l'essere u più putente era u Cristu. Si truvavanu accantu à un fiume tumultuose.

- "Nimu u pò passà - disse u rimitu. Tù chì si grande, avereste da purtà nantu à e to spalle quelli chì u volenu francà".

E' cusì fece.

Un ghjornu purtava un zitellu, è quellu zitellu pisava più chè i grandi. Assai di più. Ghjunti nantu à l'altra sponda, disse:

- "Mi paria di avè u mondu nantu à e mio spalle".

- "Altru chè u mondu - disse u zitellu. Purtave quellu chì l'hà creatu. Eiu sò u rè chè tù circave. Oramai ùn ti chjamerai più Reprobu, ma Cristofanu, quellu chì porta à Cristu. Ciotta u bastone in terra.

E' u bastone si cuprì di frasche è datteri.

Vistu issu miraculu, capì chì avia trovu u so patrone. E' si fece cristianu.

L'arrestanu, u chjibbanu cù vincule in ferru, u lampanu in u focu, li mettenu nantu à u capu un cascu infiaratu, senza riesce à tumballu. Li tiravanu frezze è e frezze passavanu accantu. Finalmente l'anu tagliatu u capu. Era u 25 lugliu di l'annu 251. Nanzu di more, pregava u Signore di francà i Cristiani da i diavuli, a grandina, a pesta è a fame.

Etimolugia: da u gr. "khristos" (u Cristu) è "phoros" (chì porta).

Casate: Cristofani, Cristofari, Cristoffari, Cristofini.

Nomi: Chris, Christophe, Christopher, Chrystal, Cristobal, Cristof, Cristofanu, Cristoforo, Dofig, Kester, Kristof, Kristofer, Kristofor, Toffel, Töffel.

Paesi è cità: Gallarate.

Prutezzione: i viaghjadori (à pedi, à cavallu o in vittura); i messageri.

Arte: San Cristofanu u riprisentavanu davanti à e chjese cù statue gigante. A' l'entrata di cattedrale di Strasburgu, ci ne era una di dece metri. Dicianu chì e giuvanotte chì riescianu à strufinalli u nasu truvavanu maritu nanzu ch'ellu passi l'annu.

San Lussoriu hè un santu sardu, assuciatu qualchì volta à San Gavinu.

Nantu à a so tomba avianu fattu una chjesa. U nome si hè trasfurmatu in Lussurgiu.

I Pisani, grandi amatori di reliquie, si avianu pigliatu e so osse. In Pisa, San Lussoriu hè diventatu San Russore.

Lussoriu serebbi statu un suldatu chì si hè cunvertitu à u Cristianisimu dopu à avè lettu a Bibbia è, soprattuttu, i Salmi. U prefettu Delasiu u fece scapà accantu à u Foru Trajani, l'attuale Fordungranu.

Paesi è cità: Vignale (festa patrunale) è Zicavu.

 

22.VIII.

Santu Fabriziu. Santu Sinfurianu.

Di Fabriziu, ùn si sà nunda. Era forse un Spagnolu di Toledu. L'anu messu in u Martirologu rumanu in u 1584.

Etimolugia: da u lat. "faber" (artigianu, stazzunaru)

Casate: Fabri, Fabbri, Fabrizi, Fabrizzi, Fabrizy.

Nomi: Fabri, Fabrice, Fabricia, Fabriciano, Fabricianu, Fabricien, Fabricio, Fabricius, Fabritius, Fabrizia, Fabrizio, Fabriziu,Favre, Fèvre.

Litteratura: Stendhal, "La Chartreuse de Parme" (libru chì avia messu à a moda u nome di "Fabrice").

Sinfurianu campava à u seculu secondu, o terzu, ùn si sà. Era un giovanu Gallu, struitu, chì appartenia à una di e scherse famiglie cristiane di a cità d'Augustudunum, l'attuale Autun in u dipartimentu di a Saône-et-Loire.

Hè mortu per essesi risu di a dia Cibele, figliola di u Celu, sposa di u Tempu, mamma di Giove, di a Terra è di l'Agricultura, un ghjornu ch'elli purtavanu a so statua in prucessiò. L'anu inculpatu di sacrilegiu è messu in prigiò. U ghjudice hà circatu di ragiunallu, ma ellu cuntinuvò à mantene chì a statua era una trappula di u demoniu.

Quand'elli u purtavanu per taglialli u capu, a mamma, da nantu à i rampali, stridava: "Curaggiu u mio figliolu. Un' abbie u rigrettu di lascià istu mundacciu chì ai da entre in l'eterna vita".

 

23.VIII.

Santa Rosa.

Rosa hè una santa di u Perù, nata in Limà u 20 aprile 1586, una cinquantina d'anni dopu à chì Pizzarro abbia fundatu a cità. I genitori eranu spagnoli. A zitella, bella è struita, passava u so tempu à cosge, à curà i malati abbandunati, è à piantà fiori ch'ella vindia per succorre l'Indiani chì ghjeranu disgraziati.

Si hè fatta rimarcà un ghjornu chì a flotta olandese ghjunse davanti à a capitale. Per paura chì issi eretichi ùn prufanessinu u tabernaculu di a chjesa ch'ella frequentava, si era impustata davanti à l'altare per difendelu, ma l'Olandesi si ritironu senza attaccà a cità.

Persecutata da u demoniu, Rosa fù ghjudicata da u tribunale di l'Inquisizione, è assolta.

In Limà, facenu vede a cisterna duv'ella lampò e chjavi di a cinta in ferru ch'ella purtava nantu à a pelle. Facenu vede dinù duve un ocellu venia, ore è ore, à fà u chjama è rispondi cù Rosa.

Hè morta à 33 anni, u 24 Agostu 1617, da e privazioni è da i dighjuni.

Etimolugia: da u gr. rhodon" (rosula) per mezu di u lat "rosa".

Nomi: Rasia, Rhoda, Rodhia, Rois, Roos, Roosje, Rosa, Rosalia, Rosalie, Rosalien, Rosalio, Rosalyn, Röschen, Rose, Röseli, Roselin, Roseline, Rosella, Roselle, Roselyn, Rosetta, Rosette, Rosie, Rosina, Rosine, Rosita, Rosiula, Rosius, Roska, Roslin, Rosolino, Rosule, Rosy, Roza, Rozalija, Rozella, Rozenn, Rozinus, Zale, Zalia.

In Corsica, in u 1981, Rosa era à u decesimu rangu di i nomi feminili cù 13 donne nantu à 1000.

Paesi è cità: America, Perù, Limà, Filippine.

Prutezzione: Rosa hè a santa patrona di l'infirmiere.

 

24.VIII.

San Bartulumeu (o Bartulu, o San Natanaellu).

Bartulumeu era un Galileanu, apostulu di Ghjesù. Dicenu ch'ellu hè statu spellatu vivu.

San Ghjuvanni, in u so Vangellu, u chjama Natanaellu. E' forse chì ghjè u so veru nome chì Bartulumeu, in a parlata aramaica, vole dì figliolu di Tulumeu.

Etimolugia: da l'ebreu "bar" (figliolu) è "talmaï" ( chì lavora).

Casate: Bartoldi, Bartoli, Bartolini, Bartolomei, Bertoloni, Bertolosi, Bertolucci, Bertozzi, Mei, Tolomei.

In Corsica, in u 1981, a casata Bartoli venia à u settesimu rangu, dopu à Casanova, Albertini, Luciani, Mattei, Rossi è Santoni. 18% in u cantone di Zicavu, 14% in quellu di Prunelli di Fiumorbu è 10% in quellu di Santa Maria Sichè.

Nomi: Barthel, Bärthel, Barthélémy, Barthélémye, Bartholomäus, Bartholomé, Bartholomée, Bartholomew, Bartolo, Bartolomé, Bartolomeo, Bartulinu, Bartulu, Bartulumeu, Bertélémy, Möbius, Tulumeu.

Paesi è cità: Curzola, Fermo, Fancuforte/Menu, Altenburgu. In Corsica: in Ochjatana (festa patrunale), in Pozzu (cumuna di Brandu).- Nantu à a cumuna di a Munacia d'Orezza, à a bocca (1074 m.) chì permette di passà in a pieve di Tavagna, ci hè una cappella dedicata à San Bartulu; ci si và tutti l'anni, u 24 agostu.- In Bonifaziu, facenu a prucessione cù e reliquie di u Santu.- Nantu à a cumuna di Carpinetu, à 10 minuti di marchja di a bocca d'Alcarotta chì ghjè u passeghju trà l'Alisgiani è l'Orezza, ci hè una cappella dedicata à Sant'Albertulu. Custì dinù ci si andava in prucessiò u 24 agostu; si pò omu dumandà s'ellu ùn ci hè micca cunfusione trà Santu Alibertu è Santu Bartulumeu.

Prutezzione: cunciadori, macellari, legatori di libri.

 

25.VIII.

Santu Luigi Rè.

Luigi hè diventatu rè di Francia à a morte di u babbu, in u 1226. Avia 12 anni. A regenza l'ebbe a mamma, Bianca a Castigliese, chì guvernò 14 anni. Maritò u figliolu cù Margherita di Provenza chì parturì ondeci volte. Bianca era una donna ghjelosa è una socera preputente. Contanu chì , quandu i giovani sposi vulianu esse soli una stonda, duvianu rifugiassi in una scalunata à volta cù una sentinella à l'entrata è una à a surtita.

A' l'età di 34 anni, Luigi participeghja à a Cruciata per ripiglià a Palestina à u sultanu di l'Egittu. Fattu prigiuneru, deve pagà grossu pè u riscattu. Dopu, visiteghja i Lochi Santi, face riparà qualchì furtezza chì i Cristiani tenianu sempre in Siria è rientre in Francia dopu à esse statu fora sei anni.

Luigi era grande, smirzu, bellu omu, capelli biondi, longhi, è, cusì anu dettu, cù una aria angelica è ochji di culomba. Terziariu di San Francescu, tutti i ghjorni si stava à sente una messuccia è una messa cantata. In più, recitava tutte l'ore sante. Malgradu tuttu issu tempu cunsacratu à a prighera, passa per un rè chì hà sappiutu guvernà u so paese. Soprattuttu, hè cunnusciutu cum'è paceru, arbitru, ghjudice di cumprumessu. Dicenu chì u so tribunale era un carrione sottu à un querciu.

Luigi averebbi vulsutu participà à l'ottesima è ultima Cruciata. Imbarca u 1u agostu 1270, chjappa a pesta è, u 25, more davanti à Tunisi. Vintisette anni dopu era canunizatu.

Etimolugia: da u germ. "hlod" (celebre) è "wig" (cumbattente).

Casate: Lodovichi, Lodovici, Lodovisi, Lovichi, Loviconi, Lovighi, Lovisi, Luiggi, Luigi, Luisi.

Nomi:Alabhaois, Aloisa, Aloisia, Aloisus, Aloys, Aloysia, Aloysius, Alvise, Clodwig, Clovis, Clovisse, Eloisa, Eloise, Gigi, Heloïse, Labhaoise, Ladewig, Lajos, Lew, Lewie, Lewis, Lewis, Liusadh, Lluis, Lodewijk, Lodovico, Loeiz, Loeiza, Loeki, Loeloe, Loïs, Loïse, Loei, Loeiz, Lotz, Lou, Louie, Louis, Louisa, Louise, Louiset, Louisette, Louison, Lovisiu, Lowik, Loyce, Lozoïc, Lu, Luaidh, Ludeke, Ludel, Ludovic, Ludovico, Ludovicus, Ludovigu, Ludovika, Ludovique, Ludvig, Ludvik, Ludwig, Ludwiga, Luiggi, Luigi, Luigia, Luigina, Luis, Luisa, Luisetta, Luisina, Luisinha, Luisinu, Luisita, Luisito, Luiz, Lulu, Luthais, Lüwisi, Vichy, Viki, Vikli, Visen, Wickel, Wickes, Wiesie, Wiesje, Wigg, Wiggl, Zaig.

Paesi è cità: Blois, La Rochelle, Versailles.

 

26.VIII.

Santa Natalia.

Natalia era a moglia di Santu Adrianu chì l'avia cunvertita à u Cristianisimu. Stavanu in Nicumedia, l'attuale cità d'Izmit, in Turchia. L'anu marturiati in principiu di u seculu quartu cù 23 cumpagni.

In u 1110, e so reliquie sò state purtate à u munasteru di Gheraardsberghen, in l'attuale cità di Grammont, in Belgica.

Natalia hè una santa assai pupulare in Oriente. A scelta di u 26 Agostu per celebrà a so festa vene da i calindarii grechi è bizantini. In Roma, una basilica hè dedicata à Santu Adrianu. Da custì partianu tutte e prucessiò in l'onore di a Madona. Hè per quessa chì, quallà, a festa di Santu Adrianu hè celebrata l'8 sittembre.

Etimolugia: da u lat? "natalis" (ghjornu, ghjornu di a nascita di u Signore).

Nomi: Nacha, Nat, Natacha, Natal, Natala, Natale, Natalène, Natalia, Natalicio, Natalie, Natalina, Nataline, Natalio, Natalis, Natascha, Nathalia, Nathalie, Natoulia, Nattie, Nelig, Nettie, Netty, Noèle, Noélie, Noëlla, Noëlle, Nouel, Nouela, Novela, Novella, Nowell, Tacha, Tali, Talie, Velia.

 

27.VIII.

Santu Cisariu. Santa Monica.

Secondu u Martirologu rumanu, a festa di San Cisariu, diacunu è martiru, averebbi da esse celebrata u primu nuvembre ma, per via chì issu ghjornu hè a festa di tutti i santi, a celebrazione si face u 27 Agostu, ghjornu di a festa di San Cisariu, vescu d'Arles, mortu in l'annu 543.

U nome Cisariu hè un derivatu di Cesaru (casate Cesari, Cesarini). Vene da una parulla latina chì vole dì "taglià". Era datu à i zitelli quand'ellu ci vulia à inzeccà a mamma per ch'elli naschinu: in talianu "taglio cesareo", in francese "opération césarienne".

Paesi è cità: Bustanicu, Tallone, Vicinatu di Rustinu, Olmeta (una dispensa di u 1874 li permette di festihghjà à San Cisariu u 28 sittembre), Grussettu Prugna (3 sittembre).

Monica era nata in Algeria versu l'annu 332. Dopu maritata, stava in Tagaste (l'attuale Souq Ahras). U maritu, Patriziu, unu di i nutabili di a cità, era paganu. Anu avutu trè figlioli. U più grande hè u famosu Santu Agustinu, u primu duttore di a Chjesa cristiana.

Patriziu era assai zergosu, ma ella sapia cumu pigliassine. Dicia à e so amiche: "Tenite a vostra lingua s'è vo vulite chì u vostru maritu tenghi e so mani".

U più chì a fece soffre fù Agustinu, cù a so manera di vive è cù e so teurie manicheiste. Un ghjornu, Monica ampara ch'ellu hè prontu à andassine da l'Africa per ùn sente più i so rimproveri. Và à truvallu in Cartagine, duv'ellu era prufessore, è li dice:

- "S'è tù ti ne voli andà, portani cù tè".

- "Hè detta - risponde u figliolu. U battellu parte dumane".

Ma u battellu partia subitu, è Agustinu si n'andò in Italia lasciendusi a mamma chì ghjera in una chjesa in traccia di pregà.

Quattru anni dopu, in Milanu, Agustinu si cunverte è tandu a face vene per ch'ella assisti à u battezimu. Subitu dopu, decidenu di rientre à u paese. In Ostia, portu di Roma, Monica dice à u figliolu ch'ella hè colma di felicità è pronta pè a vita eterna. Cinque ghjorni dopu, era morta. Avia 56 anni. Agustinu ne avia 33.

Etimolugia: (?)

Nomi: Mika, Mona, Monca, Mone, Moni, Monica, Monica, Monico, Monika, Monique.

In Corsica, in u 1981, Monica venia à u dicesettesimu rangu di i nomi feminili. Era quellu di 7 donne nantu à 1000.

 

28.VIII.

Santu Agustinu.

Agustinu, figliolu di Santa Monica (cf u 27 agostu), hè natu l'annu 354 in a cità algerina di Tagaste, l'attuale Souq Ahras. U babbu era paganu. A' l'età di 16 anni, è per trè anni, hè andatu à studià in Cartagine, a capitale di a pruvincia rumana d'Africa. In Cartagine dinù, hè statu 7 anni prufessore di rettorica. Tandu, si dicia Manicheu. Si era messu cù una donna ch'ellu tense 14 anni. Anu avutu un figliolu. A mamma, li rimpruverava di esse Manicheu è d'avè una cuncubina. Ellu, era un sciuppone è ùn pinsava chè à i so piacè.

A' 29 anni, smarisce. Hà dettu ch'ellu era partutu à circà a verità. Si sà ch'ellu hè statu un annu in Roma, è dopu in Milanu, prufessore d'eloquenza. Custì, sò e prediche di Santu Ambrosgiu, oratore famosu, chì l'anu cunvertitu. Era à a fine di l'estate di l'annu 386. Da un pezzu, era turmentatu da una crisa spirituale. Un ghjornu sentì, in sè, cum'è qualcosa chì sbucciava. I so ochji, a so faccia, a so voce, eranu u spechju di una cuscenza torbida ma, fisicamente, ùn suffria. Andò in fondu di un giardinu, à u frescu di una fica, è si messe à pianghje. Un fiume di lagrime! Lagni è suspiri! Pianu pianu si hè trovu più serenu è si hè messu à pregà.

"O Signore, ùn tengu più caru chè à tè. Ti cercu, chì vogliu esse iu to servu. Cumanda è ti steraghju à sente. Prima, guarisci e mio orechje ch'o possi sente a to voce."

Issa voce l'hà intesa è, l'annu dopu, a vigilia di Pasqua di l'annu 387, si facia battizà cù u figliolu. Tramindui vultavanu à u paese nativu.

Dopu à a morte di u figliolu, l'annu 389, u vescu di Ippona l'urdineghja prete. Sette anni dopu u vescu more è Agustinu li succede. Hè statu vescu 34 anni, campendu in cumunità cù i so preti. Hè mortu à l'età di 76 anni, u 28 agostu di l'annu 430, quandu i Vandali accampavanu a cità di Ippona è chì l'imperu rumanu d'Occidente si ne andava à u prufondu.

Santu Agustinu hè cunsideratu cum'è u più grande Duttore di a Chjesa. Hà scrittu "A cità di Diu", e so "Cunfessioni", e so "Ritrattazioni", trattati nantu à a "Grazia" è "U liberu arbitriu", un "Trattatu nantu à a Duttrina cristiana", è una massa di lettere è di prediche.

Etimolugia: da u lat. augustus" (maestosu, chì impone rispettu).

Casate: Agostinetti, Agosti, Agostini. In Corsica, in u 1981, a casata Agustinu era à u 16mu rangu.

Nomi: Agosto, Aguistin, Agustinu, August, Augusta, Auguste, Augustin, Augustine, Augustu, Augustus, Austin, Goustina, Gus, Gusta, Gustu.- In Cervioni, u nome Agustinu hè statu sfurmatu in Bustinu.

Paesi è cità: Pavia, Palermu, Piumbinu. In Corsica: Livese, Montemaiò, è Valle di Campulori.

Detti è pruverbi: di qualchidunu chì scrive assai dicenu ch'ellu scrive quant'è Santu Agustinu.

 

29.VIII.

Decullazione di Santu Ghjambattista. Santa Sabina.

U Vangellu secondu San Matteu conta chì, u ghjornu chì Erode u Tetrarca festighjava l'anniversariu di a so nascita, a so nipote carnale, figliola di a surella, si messe à ballà.

U fattu si serebbi passatu in l'annu 32 è a nipote si serebbi chjamata Salomè.

Salomè, cù quellu ballu, piacì tantu à u ziu, chì quellu li fece a prumessa di dalli tuttu ciò ch'ella dumandava. E' ella, cunsigliata da a mamma, dumandò ch'ellu li dessi, nantu à un piattu, a testa di Ghjuvanni chì ghjera in prigiò.

Erode fù surpresu è scuntentu, ma avia ghjuratu davanti à tutti quelli chì, issu ghjornu, eranu à tavula cun ellu. E' cusì fece scapà à Ghjuvanni, l'omu chì avia battizatu à Ghjesù.

Etimolugia, casate è nome: Cf u 24 ghjugnu è u 27 dicembre.

Paesi è cità: Firenze, Turinu, Cesena, Breslau, Francuforte/Menu, Avignone, Amiens, Cambrai, Utrecht, Malta, Rodi, Lipsia, Lubecca, Lione. In Corsica: Osani, Ota, Poghju Mezana, a Porta d'Ampugnani, Upulasca.

Sabina serebbi stata marturiata à u seculu terzu. Dicenu ch'ella campava in u paese talianu di Vindena è ch'ella hè stata cundannata per avè sepoltu a so serva, vittima di a listessa persecuzione

Etimolugia: da u lat. "sabinus", abitante di i Monti Sabini, accantu à Roma. A legenda dice chì, à a creazione di Roma, donne ùn ci ne era. Romulu almanaccò di fà una festa, di invità i populi intornu à a cità, è di rapisce e so donne. Cii fù a guerra trà i Rumani è i Sabini, ma e Sabine si inframessenu trà i fratelli è i mariti chì fecenu a pace.

Nomi: Bine, Binele, Sabe, Sabi, Sabiene, Sabin, Sabina, Sabine, Sabiniano, Sabinien, Sabinka, Sabino, Sabinus, Sabrina, Saby, Saidhbhinn, Savin, Savina, Savine, Savinia, Saviniane, Savinien, Savinka, Savino, Vinia.

 

30.VIII.

Santu Fiacra.

Fiacra era un frate irlandese di u settesimu seculu chì si ne era venutu in Francia. Hè mortu versu l'annu 670, in un paese di l'attuale dipartimentu di a Seine-et-Marne, chjamatu, da tandu: Saint-Fiacre-en-Brie.

Campava cum'è un rimitu à l'orlu di una furesta è, cum'ellu avia a riputazione di fà i miraculi, ricevia assai visite. Avia ancu fattu un picculu uspiziu per quelli chì ùn pudianu riparte u ghjornu stessu.

Dopu à a so morte, Fiacra hè diventatu subitu un santu pupulare in Francia, in a Renania, è in i Paesi Bassi. Avia a riputazione di guarì e meroiche è, da ogni locu, venianu pelegrini à calassi una stonda nantu à a petra duv'ella avia pusatu, cù a speranza di avè un sullevu.

Luigi XIII, rè di Francia, purtava sempre una midaglia di San Fiacra è, in u 1637, a moglia, Anna l'Austriacca, pregava u santu di dalli un figliolu maschju. L'annu dopu nascia u futuru Luigi XIV.

Prutezzione: A legenda conta chì Fiacra piantava legumi pè i so poveri è fiori pè a so chjesa. Cù a so vanga, in un ghjornu, smachjava, dicceppava, scassava stese imense. E' cusì hè diventatu u santu patrone di l'ortulani, i giardinari è i fiuristi.

Tecnica: Nanzu, in Parigi, i nobili si dispiazzavanu in purtantina, issu carrione cù duie stanghe purtatu da dui omi. Un certu Sauvage ebbe l'idea di sustituilli piccule carrozze tirate da un cavallu. Isse carozze piglionu u nome di "fiacre" per via chì e prime partianu da e rimesse di l'osteria Saint-Fiacre. Era in u 1640. Per guidalle, ci era un vitturinu inalpellatu, in flacchina è in cappelu à decalitru.

 

31.VIII.

Santu Aristidiu.

Aristidiu era un filosofu grecu, d'Attene, chì campava à u seculu secondu.

Dopu à essesi cunvertitu, hà scrittu una Apolugia di u Cristianisimu dedicata à l'imperatore Adrianu chì hà regnatu da u 117 à u 138. Aritidiu spiega chì i Barbari, i Grechi è i Ghjudei si facenu una idea falza di u Signore è ùn sò chè i Cristiani chì u cunnoscenu. Un' facia d'altronde chè ripete u Vangellu di San Lucca chì dice: "Nisunu cunnosce quale hè u Figliolu, for di u Patre, nè quale hè u Patre, for di u Figliolu è quellu educatu da u Figliolu".

U Vangellu di San Ghjuvanni dice dinù: "Voi ùn cunnuscite nè a mè, nè u mo Patre. Ma, cunnuscendu à mè, cunnuscerete à ellu".

Etimolugia: da u gr. "aristos" (u megliu) è "eidos" (figliolu).

Nomi: Aricie, Ariste, Aristée, Aristide, Aristidiu, Ariston.