APRILE

 

1.IV.

Santu Ugu.

Ugu hè natu l'annu 1053 in un locu chjamatu Castellu Novu, in l'attuale cumuna di Châteauneuf-sur-Isère, dipartimentu di a Drôme. A' 27 anni, era canonicu in Valencia quandu u legatu di u papa u fece vescu di Grazianopuli, l'attuale Grenoble. Ellu ùn vulia, soprattuttu chì u cleru di a so dioccesi ùn avia nisuna morale.

Dui anni dopu, scuraggitu, si ritirò in l'abbazia di Casam Dei, l'attuale Chaise-Dieu, dipartimentu di a Haute-Loire. Ci stete felice quindeci mesi sinu à u ghjornu chì u papa l'ubligò à rivene in a so dioccesi.

Ugu hà aiutatu à San Brunu - chì ghjera statu u so prufessore - à creà a Grande Certosa, un munasteru duve i monachi campavanu chjusi è ùn si ritruvavanu chè per l'uffizii.

Per succore i poveri, Ugu si vendì u so anellu pasturale è u so più bellu calice. Senza San Brunu, si averebbi vendutu ancu u cavallu chì li servia à visità a so dioccesi.

Da ch'ellu ùn vulia esse vescu, u so episcupatu hà duratu quasi 50 anni. Hà participatu à dui cuncilii è hà cunnusciutu cinque papa. Hè mortu à 79 anni, u 1u aprile 1132. Dui anni dopu, Nucenziu Secondu u canunizava.

Etimolugia: da u germanicu "hûg" (intelligenza).

Casate: Ughelli, Ughetti, Ugolini.

Nomi: Aodh, Aoidh, Haug, Hoege, Huey, Huglie, Hugly, Hugo, Hugolin, Hugolina, Hugoline, Hugues, Huguette, Huige, Huik, Uga, Ugo, Ugolina, Ugolino, Ugolinu, Ugone, Ugu, Uguccio,

 

2.IV.

Santu Francescu di Paola.

Francescu hè natu in u 1436 in un paese di Calabria chjamatu Paola. L'avianu datu issu nome in l'onore di San Francescu d'Assisi.

Da omu, avia sceltu di campà in rimitu, ma ebbe a rinomina di fà i miraculi è d'altri omi ghjunsenu è volsenu campà cun ellu è cum'è ellu. E' cusì fece a cungregazione di i Frati Minimi. I chjamò minimi per via di e parulle di Ghjesù chì, secondu San Matteu è San Lucca, ricumandava à i so fidi di stassine à l'ultimu rangu.

Secondu u Vangellu di San Matteu, Ghjesù disse: "Quellu chì si serà inalzatu serà abbassatu, è quellu chì si serà abbassatu serà inalzatu". Secondu u Vangellu di San Lucca, disse: "Quand'è tù serai invitatu, vai à mettiti à l'ultimu postu fin chì quellu chì ti hà invitatu venghi à ditti: "O amicu, colla più in sù". Allora ne averai onore cù quelli chì seranu à tavula cù tè".

I miraculi ch'ellu facia, Francescu ne dava a causa à i paternostri ch'ellu distribuia. Era tantu rinumatu chì u rè di Francia, Luigi XI, malatu, u vulia accantu. Ellu, mandò paternostri. Ci hè vulsutu l'intervenzione di u papa per ch'ellu parti. Hè ghjuntu à u castellu di u rè in un locu chjamatu oghje Plessis-les-Tours, dipartimentu di Indre-et-Loire. Hà curatu u rè sedeci mesi ma ùn pobbe chè aiutallu à more.

Francescu ùn vultò più in Calabria. S'hè statu à u castellu di u rè di Francia duv'ellu hè mortu 24 anni dopu, u 2 aprile 1507, un venneri santu, quandu a Chjesa celebrava a morte di Ghjesù Cristu. Cù l'intervenzione di Luigi XII, è quella di a figliola Claudia, chì testimuniò d'esse stata guarita da Francescu, sei anni dopu à a so morte, u papa u beatificava è, torna sei anni dopu, u canunizava.

Etimolugia: V. Francescu d'Assisi (4 uttobre).

 

3.IV.

Santu Riccardu.

Riccardu hè un Inglese natu versu l'annu 1197 in Droitwich, cunteu di Worcester.

Dopu à avè ricustituitu u casale di i genitori, chì si eranu ruvinati, hà lasciatu a so parte à u fratellu è si ne hè andatu à studià in Oxford. A' 38 anni era diventatu u cancelieru di a celebre Università.

Issu postu l'hà tenutu pocu. Dete a so demissione per andà à u succorsu d'un amicu, Edimondu, arcivescu di Canterbury, chì ghjera in bischizzu cù i frati di San Benedettu è cù u rè Arrigu Terzu, chì pretendia cumandà i veschi cum'ellu cumandava i so suldati.

In u 1240, Riccardu è Edimondu partenu pè a Francia. Pare ch'elli vulianu andà in Roma à vede u papa ma, per istrada, Edimondu more. Tandu, Riccardu si face urdinà prete in Orléans, è volta in Inghilterra.

A' 47 anni, hè fattu vescu di Chichester. U rè, chì ùn perdunava, li toglie i viveri è l'impedisce di entre in u palazzu viscuvile. Riccardu pigliò e so funzioni dui anni dopu, grazia à u papa chì minacciò di scummunicà u rè.

Riccardu hà luttatu contru à u niputisimu è a simunia; hà pigliatu a pretesa di i frati duminicani è franciscani contru à i veschi chì ùn vulianu ch'elli fessinu scola.

Hè mortu à 56 anni, in Chichester, u 3 aprile 1253.

Etimolugia: da u germanicu; "ric" (putente) è "hard" (duru, forte).

Casate: Cardi, Ricardoni, Riccardi, Riccardoni, Ricciardi.

Nomi: Dick, Dickie, Dicky, Hick, Hitch, Hudde, Karda, Reich, Reichard, Reichardt, Rhisiart, Ricard, Ricarda, Ricardo,Riccarda, Riccardina, Riccardo, Riccardu, Ricciardo, Richard, Richarda, Richarde, Richardine, Richart, Richenza, Richerd, Richie, Richli, Rick, Rickert, Rickert, Rickie, Ricky, Ricordano, Ridsert, Ridzart, Riek, Rikese, Rikitza, Rikkard, Riocard, Ritch, Ritchie, Ritsche.

 

4.IV.

Santu Isidoru.

Isidoru hè natu versu l'annu 560 in a cità spagnola di Cartagene. Appartene à una famiglia di santi: i fratelli Leandru è Fulgenziu, a surella Fiurentina, cum'è Isidoru, sò stati canunizati.

Dicenu chì, da chjucu, Isidoru era un zuccone. Un' ci valianu i colpi, in quella testa ùn ci entrava nunda. Un ghjornu, hà vistu unepoche d'inzecche nantu à a petra di una cisterna. Li anu spiegatu chì a causa ne era u canapu à forza di strufinà. Ne hà cunclusu chì, à rombu di travagliu, ancu ellu pudia struissi. E' ghjè diventatu un sapiente.

A so opera scritta hè immensa: astronumia, geografia, esegesi, teolugia, filolugia, scienze, litteratura, storia religiosa è prufana. Hà scrittu un trattatu nantu à l'etimolugie. U so "Libru di l'urigine di e cose" hè una vera enciclopedia. Sè no sapimu qualcosa di i Gotti è di i Vandali, hè grazia à ellu.

Isidoru hè statu una quarantina d'anni vescu di Siviglia. Hè ellu chì hà datu à a Chjesa spagnola a so urganizazione definitiva.

Hè mortu in a so cattedrale u 4 aprile di l'annu 636, straquatu nantu à cenere è preghendu.

Etimolugia: da u grecu "Isis", nome di una dia, è "dôron" (rigalu).

Nomi: Bisidora, Bisidoru, Daria, Dariu, Darius, Isidor, Isidora, Isidore, Isidorius, Isidoro, Isidoru, Isidro, Issy, Izzy.

 

5.IV.

Santa Irenea. Santu Vincensiu Ferrer.

In l'annu 304, in a cità greca di Tessalonica, campavanu trè surelle, belle, struite è ricche. Si chjamavanu: Agappè (chì vole dì "amore"), Chionia (chì vole dì "purezza") , è Irenea (chì vole dì "pace"). Sò state cundannate per avè piattatu i libri santi è avè ricusatu di manghjà a carne di i sacrifizi pagani.

Dicenu ch'elle si ne eranu fughjite nantu à una muntagna per evità e persecuzioni, ma Irenea stimò chì, di piattassi, era vigliacchisimu, è vultò in cità.

U guvernatore volse sapè duv'elle eranu e cumpagne.

- Duve erete? dumandava.

- Eramu duve u Signore vulia ch'è no fussimu, disse Irenea.

- Quale hè chì vi dava à manghjà?

- Quellu chì nutrisce l'ocelli.

- U vostru babbu sapia duv'è vo erete?

- Auh!

- E' i vostri vicini?

- Dumandateli!

- I libri interdetti quale ti hà vistu leghjeli?

- Fà a to inchiesta... Ma sappie chì, s'o ùn avia à piattammi, l'averebbi letti ghjornu è notte.

Tandu, u guvernatore dete ordine di brusgialla viva.

Etimolugia: da u grecu "eirênê" (pace).

Nomi: Eirena, Erena, Ira, Iren, Irena, Irenaeus, Irène, Irenea, Irénée, Irenei, Ireneo, Ireneu, Irenion, Irina, Irini, Irinka, Iroucha, Irounia, Reni, Renie, Rinia.

Prutezzione: Irenea hè a santa patrona di e giuvanotte.

Litteratura: Voltaire: Irène (1778)

 

Vincensiu Ferrer hè dettu u Missiunariu apostolicu. Natu in a cità aragunese di Valenzia versu l'annu 1350, hè mortu u 5 aprile 1419 in u ducatu di Brettagna, à Vannes, in l'attuale dipartimentu di u Morbihan.

Issu frate di San Dumenicu era un predicadore famosu. Cintinare è millaie di persone u seguitavanu per sentelu parlà di l'Apocalisse è di a fine di u Mondu.

Vincensiu hà sustenutu i papa d'Avignone contru à quelli di Roma, for di l'ultimu, Benedettu XIII, ch'ellu hà fattu destituì cù l'aiutu di a Corte di l'Aragone. Cusì finia u scisimu d'Occidente chì hà duratu da u 1378 à u 1417.

Etimolugia, casate è nomi: Cf u 27 sittembre.

Paesi è cità: Valenzia di Spagna, Vannes. San Vincensiu Ferrer hè onuratu a prima dumenica di lugliu in Napuli è u 13 marzu in Parigi.

 

6.IV.

Santu Marcellinu.

Marcellinu era un altu funziunariu rumanu, amicu di Santu Agustinu chì ne dice u più gran bè.

I primi anni di u seculu Quintu, in l'Africa di u Nordu, ci era a lotta trà i catolichi è l'eretichi chì seguitavanu à Dunatu, vescu di Cartagine, è si risicava una guerra civile.

L'imperatore Onoriu mandò à Marcellinu chì, cù l'aiutu di u vescu d'Ippona, fece un ghjudiziu in favore di i catolichi.

U 13 sittembre di l'annu 413, i Dunatisti u fecenu assassinà, ma Marcellinu avia compiu a so missione è l'eresia smarrì

Marcellinu era un omu assai coltu. Interrugava à Santu Agustinu è, per rispondeli, Santu Agustinu scrivia libri cum'è "A remissione di i peccati" o "U spiritu è a lettera" è, à misura ch'ellu scrivia i capituli di u so libru "A cità di Diu", i facia leghje à Marcellinu.

Etimolugia: V. Marcellu (16 ghjennaghju).

 

7.IV.

Santu Ghjambattista di "La Salle".

Ghjambattista hè natu u 3 aprile 1651, in Reims, in una famiglia chì ùn mancava di nunda: u babbu era magistratu. Da chjucu, i genitori avianu decisu di fallu prete. U mandanu à a scola in Reims è à u seminariu in Parigi. Avia sette fratelli è surelle. Ellu, era u più grande. I genitori morenu è deve interrompe i so studii. A' 27 anni l'hè riesciuta à esse prete. Dui anni dopu hè duttore in teolugia.

In Reims, apre scole è allogia i maestri in casa soia. E' ghjè cusì ch'ellu hè natu l'Istitutu di i Frati di e Scole Cristiane. Fù una rivuluzione. L'impurtante era di dà una furmazione pedagogica à i maestri è avia scrittu un libru: "Conduite des écoles chrétiennes". Pè i zitelli, Ghjambattista avia a pretensione di dà a struzzione à i poveri, mantenuti apposta in a gnurantità. I strazi ùn li manconu, persecutatu da u cardinale di Noailles, è ellu, mudestu è eroicu, li tuccò à spatriassi.

Hè mortu in Rouen u 7 aprile di u 1719. U so libru di u 1702, "Les devoirs d'un Chrétien envers Dieu", sera ristampatu parechje volte.

Etimolugia: V. 24 ghjugnu.

 

8.IV.

A beata Custanzia.

Custanzia hè nata in u 1247. A' l'età di 15 anni, in Mompellieri, a maritanu cù u rè d'Aragona, Petru u Terzu. Anu sei figlioli. Una di e figliole hè Santa Lisabetta di u Portugallu.

Custanzia avia cusì bella rinomina chì Dante l'hà messa in u so "Paradisu". A chjama "a brava Custanzia".

Quand'ella hè morta in Barcellona, l'8 aprile 1300, era veduva da quindeci anni è u figliolu regnante avia avutu l'investitura di a Corsica trè anni nanzu.

Petru u Terzu è Custanzia avianu avutu un solu maschju chì, in u 1285, avia succedutu à u babbu cù u nome di Ghjacumu Secondu. U 4 aprile 1297, u papa Bonifaziu VIII l'avia datu a Sardegna è a Corsica.

Etimolugia: da u lat. "constans" (fidu à sè stessu).

Casate: Constantini, Costantini.

Nomi: Constance, Constancy, Constant, Constanta, Constante, Constantin, Constantina, Constantine, Constantino, Constantinu, Constanza, Costin, Custantina, Custantinu, Custanzia, Custanziu, Dina, Dine, Konstantin, Konstantsia, Konstanze, Stan, Stans.

 

9.IV.

Santu Valderiu.

Patre Valderiu era natu versu l'annu 1030 in un locu chjamatu oghje Andainville, dipartimentu di a Somme. Avia fattu u so nuviziatu in l'abbazia di Resbaci, l'attuale Rebais, in a Seine-et-Marne. A prima cosa ch'ellu fece ghjunghjendu in quellu munasteru, fù d'apre e porte à un prigiuneru. Per scusassi, disse: "U Vangellu ci ricumanda di dà à chì dumanda". E' Valeriu ùn sapia dì di nò.

Dodeci anni dopu, Valderiu hè elettu abbate in l'abbazia benedittina di San Martinu, in Pontoise. I so frati u tenianu caru ma, à ellu, u cumandu ùn li piacia. Prufitta di una notte bughjosa, scappa, è si ne và in Cluny. Custì, ci era novecentu frati è, mezu à tutti, ùn era facile di metteli e mani addossu. L'anu ritrovu quantunque è fattu vultà in Pontoise.

Qualchì settimana dopu, torna à fughje è si ne và nantu à un isulottu di a Lauria, vicinu à Turone, l'attuale cità di Tours. Un pelegrinu l'hà sappiuta è l'hà detta à i frati di San Martinu chì sò venuti à circallu.

Cumu fà per campà solu è in pace cum'è un rimitu? Decide di andassine in Roma. Culà, u papa l'hà datu a so benedizzione, è po l'hà dettu: "Volta da duve tù veni". E'cusì hà finitu a so vita in san Martinu di Pontoise duve ellu hè mortu l'8 aprile di l'annu 1099.

Etimolugia: da u germanicu "waldan" (cumandà) è "her" (armata).

Nomi: Bhaltair, Galtier, Galtière, Gauthier, Gauthière, Gautier, Gualtiero, Ualtar, Valderia, Valderio, Valderiu, Walt, Walter, Waltersje, Walterus, Walther, Walthera, Waly, Walz, Wat, Welter, Wolt, Wolterdina, Wouter.

 

10.IV.

Santu Micaellu .Santu Fulbertu.

Micaellu, dettu di "i Sanctis", era un cunfessore mortu in u 1625.

U nome Micaellu hè u listessu chè quellu di l'Arcanghjulu chì hà vintu à Satanassu: Michele.

Etimolugia casate è nomi: V. Michele (29 sittembre).

Fulbertu era un sapientone natu versu l'annu 960. In più di a teolugia, cunnuscia a fisica, l'astronumia, a medicina, a musica è a filosufia d'Aristote intrudutta in Europa da l'Arabi di Spagna. Di Fulbertu, dicianu ch'ellu era a rincarnazione di Socratu è di Platone.

Avia studiatu in Remi, l'attuale cità di Reims, cù Gerbertu. Quandu, l'annu 999, Gerbertu fù fattu papa (Silivestru Secondu), Fulbertu si ne andò in Roma cun ellu. Quattru anni è trenttottu ghjorni dopu, u papa morse è Fulbertu vultò in i so lochi. L'annu 1007 era elettu vescu di Chartres.

Era l'amicu è u cunsiglieru di Luigi Primu, dettu u Piu, figliolu di Ugu Capet, u fundadore di a monarchia francese. Tramindui eranu stati l'elevi di Gerbertu, in Remi.

Fulbertu fece di Chartres u primu centru culturale di a Gallia è decise a custruzzione di a famosa cattedrale dopu chì a prima fussi brusgiata in u 1021.

Hè mortu u 10 aprile 1029.

Etimolugia: da u germanicu "folc" (populu) è "bert" (spampillante).

Nomi: Fulbert, Fulberta, Fulberte, Fulbertu, Volbert, Volberte,

 

11.IV.

Santu Stanislau.

Stanislau hè natu in Polonia, accantu à Craccovia, l'annu 1030. Hà studiatu in a cità belgica di Liegi.

A' 42 anni fù fattu vescu di Craccovia. Tandu, u rè di a Polonia era Boleslas Secondu, un principe gattivu, crudele, chì pigliava i so piacè fendu arrubà donne è furzendule. Pè u più, isse donne e pigliava in a povera ghjente ma, un ghjornu, furzò a moglia di un nobile è tandu i signori dumandonu à l'arcivescu, primatu di a Polonia, di scumunicallu. U primatu, ùn avendu u curaggiu di falla, fù Stanislau chì li ne fece a minaccia.

U rè cuntrattaccò accusendu u vescu d'avè arrubatu e terre di un certu Petru chì, cusì dicia, si ne era mortu da l'addisperu. Petru rinvivì è vense à u tribunale per testimunià chì Stanislau l'avia pagatu e terre à prezzu andente.

Stanislau fece scumunicà u rè. Quellu, malgradu l'interdettu di entre in chjesa, venia à sfidà u vescu durante l'uffizii.

U corciu Stanislau ebbe à sbribbà. Un ghjornu ch'ellu dicia a so messa in una cappella for di e porte di a cità, u rè ghjunse è li sbaffò u capu di spada. Era in u 1079.

Dicenu chì Boleslas Secondu si cunvertì è, dui anni dopu, morse frate cunversu di San Benedettu.

Oghje, Stanislau hè, cù Casimiru, u Santu Patrone di a Polonia.

Etimolugia: da u slavu "stan" (alzassi) è "slaw" (gloria).

Nomi: Aineslis, Stan, Stanek, Staning, Stanislao, Stanislas, Stanislau, Stanislaus, Stanislav, Stanzel, Stanzing, Stenz.

 

12.IV.

Santu Ghjuliu.

Ghjuliu hè statu elettu papa in l'annu 341. Hè u primu à essesi datu issu nome. Hà luttatu contru à l'Arianisimu chì negava a pussibilità di un solu Diu in trè persone. Ariu, prete d'Alessandria, mortu cinque anni nanzu, dicia chì un Diu unicu ùn pudia esse attempu Patre, Figliolu è Spiritu santu. I so discepuli eranu numerosi.

In l'annu 344, Ghjuliu Primu adunì un cunciliu à u capilocu di u paese bulgaru, fece accettà e decisioni di u cunciliu di Nicea è a preeminenza di u vescu di Roma.

Quand'ellu hè mortu, in 352, dopu à esse statu ondeci anni papa, a fede ortodossa si era furtificata. L'Arianisimu serà abbandunatu 29 anni dopu, à u cunciliu ecumenicu di Custantinopuli.

Etimolugia: da a casata rumana "Julius" di una famiglia chì pretendia sorte de Iule, u figliolu d'Eneiu di u racontu di Virgiliu. U nome si hè spartu soprattuttu à l'epica di a Rinascita taliana cù Ghjuliu Secondu, papa da u 1503 à u 1513. In Corsica, in u 1981, venia à u quindecesimu rangu di i nomi maschili. Era quellu di dece omi nantu à mille.

Casate: Giuli, Giuliani, Ghjulj, Giuly.

Nomi: Ghjulia, Ghjuliana, Ghjulianu, Ghjulietta, Ghjuliu, Gillet, Gillette, Gillie, Giulia, Giulietta, Giulio, Gyula, Jilian, Jill, Joletta, Julchen, Jule, Jules, Juli, Julia, Juliaantje, Juliana, Juliâo, Julido, Julie, Julien, Julienne, Juliet, Julieta, Julietta, Juliette, Julina, Juline, Julio, Julius, Julle, Juluen, Juult, Ouliacha, Oulianka, Schüll, Sile, Sileas, Youli, Youliane.

Paesi è cità: Volterra. In Corsica: San Ghjulianu di Campulori.

 

13.IV.

Santu Martinu, papa. A Beata Ida.

Martinu Primu, papa, natu in l'Ombria, in a cità di Todi, hè mortu in Crimea l'annu 653.

Quand'ellu hè statu fattu papa, l'annu 649, cundannò e teurie di l'imperatore bizantinu Custanziu Secondu, è di i so teologhi, nantu à l'incarnazione di u Verbu. Custanziu u fece arrestà è purtà in Custantinopuli duv'ellu hè ghjuntu mezu mortu da tantu ch'ellu era statu maltrattatu da i guardiani.

In prigiò, scrisse: "Da 47 ghjorni, ùn mi anu ancu datu appena d'acqua per lavammi. Zucculeghju da u freddu. Sò indebulitu da un sciuglimentu di corpu. Rendu tuttu ciò ch'o manghju. Ma Diu vede tuttu è mi cunfideghju à ellu".

Ghjudicatu da i teologhi è funziunarii di l'imperatore, fù esiliatu in Crimea duv'ellu morse.

Etimolugia: Martinu vene da u nome di u diu Marte, cù u significatu: "picculu Marte".

Casate: De Martini, Demartini, Martinaggi, Martinelli, Martinenghi, Martinetti, Martini, Martinucci.

Nomi: Maartina, Machin, Marcin, Màrtainn, Märtel, Marten, Märten, Marti, Märti, Martie, Martina, Martinho, Martinian, Martiniana, Martiniano, Martinianus, Martinien, Martinienne, Martinka, Martino, Martinu, Martinus, Martjin, Martl, Marton, Marton, Martsen, Marty, Martyn, Matten, Mertens, Mirtel, Tien, Tienis, Tiens, Tinie, Tinus.

Ida, nata l'annu 1040, era a moglia di u conte di Bulogna chì cumandava da l'Ardenne à u mare Atlanticu. Anu avutu dui figlioli maschji: Gottifreddu di Buglione è Balduvinu Primu, chì anu participatu à a prima Cruciata in l'annu 1099 è sò stati i primi rè di u regnu francu di Ghjerusalemme.

Anu avutu cum'è ghjenneru à Arrigu Quartu, l'imperatore d'Alemagna chì ebbe à scumbatte cù u papa Gregoriu Settimu per via di l'investiture.

U 25 ghjennaghju 1077, Arrigu Quartu ghjunse à u castellu di Canossa, pruprietà di a principessa Mattilda di Toscana, per sottumettesi à u papa. E' ricordemu chì, dopu à issa famosa ghjurnata, u papa è a fida Mattilda partiinu da Canossa senza pressassi, è almanacconu di sottumette a Corsica à a Santa Sede, è di mettela sottu à a tutella di Pisa.

Ida era una donna assai credente, cunsigliata da Santu Anselmu chì venia à visitalla in Bulogna o li scrivia lettere spirituale chì sò state cunservate.

I so sciali eranu di fà ornamenti pè e chjese è di pregà. Anu pretesu chì e so prighere anu participatu à u successu di a prima Cruciata.

Hè morta à l'età di 73 anni, u 13 aprile 1113, dopu à avè fattu miraculi chì anu permessu a beatificazione.

Etimolugia: da u germanicu "idis" (donna).

Nomi: Ida,Ide, Ita, Idchen, Iken, Itchen, Itte.

 

14.IV.

Santu Massimu. Santa Liduina.

Massimu hè un martiru rumanu unuratu da u quintu seculu cù i cumpagni Tiburziu è Valerianu. Eranu sepolti longu à a via Appia chì và da Roma à Brindisi. Sò citati in a Passione legendaria di Santa Cicilia. Altru ùn si sà.

Etimolugia: da u lat. "maximus" (u più grande).

Casate: Massimi.

Nomi:Maksim, Maksima, Maksimiane, Maksis, Massima, Massimiliana, Massimilienne, Massimilianu, Massimina, Massiminu, Massimu, Max, Maxia, Maxie, Maxim, Maxima, Maxime, Maximiano, Maximianus, Maximilian, Maximiliana, Maximiliano, Maximilien, Maximille, Maximin, Maximino, Maximo, Maximus, Miksa.

Liduina era una Olandese, nata in u 1380, morta in u 1433.

Era una zitella in salute quandu, à l'età di quindeci anni, cascò pattinendu nantu à u ghjacciu. Si chjinò per qualchì ghjornu è ùn si arrizzò più, sinu à a morte à l'età di 53 anni. Da quella cascatura, tutti i malanni eranu per ella: ramassi, tumori, gangrena, nevralgie, pene in capu, è a so carne si spaffava sinu à l'ossu. E' dinù, cum'è sì issi guai fisichi ùn bastessinu, fù calunniata da a ghjente, maltrattata da i soi è inghjuliata da u prete di u paese.

Quand'ella ebbe 41 anni, i magistrati di Schiedam, u paese nativu, testimunionu chì, da 7 anni, ùn avia nè manghjatu nè betu. Cuntinuvò à dighjunà torna 12 anni, mentre ch'ella suffria e canine.

Malgradu isse suffrenze, Liduina ùn si lagnava. Era cunsulata da u so anghjulu custode, da a Vergine Maria, è ancu da u Signore, chì venianu à visitalla. Omu si pò dumandà cum'è un cristianu pò pate tanti dulori, ma quale hè chì pò disciuplicà ciò ch'ella hè a grazia di Diu? Dicenu chì, quand'ella hè morta, a so persona era sana, liscia è propiu bella.

Etimolugia: da u germanicu "leut" (populu) è "win" (amicu).

Nomi: Ledwine, Lidiwine, Liduina, Lidwina, Lidwine, Wine.

 

15.IV.

U beatu Lucchesiu.

San Francescu predicava in Toscana quand'ellu ghjunse in Poggibonsi, un paese tramezu à Firenze è Siena. Custì ritruvò un amicu di giuventù è di bamboscia. Forse chì u so nome era Lucciu, ma u chjamavanu Lucchesiu. Era cummerciante è facia affari.Cumprava u granu quand'ellu era à bon pattu, è u rivendia quand'ellu era scarsu.

San Francescu cunvertì à Lucchesiu è a moglia, una donna bella è intelligente chì si chjamava Bonadonna.

Tandu, u Puverellu d'Assisi venia di cumpone e regule di una cungregazione, detta di u Terzu Ordine, pè i laichi chì vulianu campà secondu u vangellu di Ghjesù Cristu. Lucchesiu è Bonadonna funu i dui primi Terziarii. Vendiinu tuttu ciò ch'elli pussedianu, for di una casa è un pezzatellu di terrenu, è camponu oramai à u serviziu di i disgraziati. Andavanu à visità i malati è li purtavanu legumi ch'elli punianu da per elli. Aspessu, a ghjente vedia passà à Lucchesiu cù un infermu à cavallu à un sumere è un altru ch'ellu purtava à camancella.

Lucchesiu era natu in u 1185, in Toscana, forse in Lucca, secondu u nome. Avia 65 anni quandu Bonadonna si ammalò. Disse à a moglia: "Ci simu tantu tenuti caru in istu mondu chì ghjè megliu à parte inseme per l'eterna patria". Sò morti à u mese d'aprile di l'annu 1250.

 

16.IV.

Santu Lambertu. Santu Benedettu Labre.

Lambertu era statu fattu vescu di Maestricht, in Belgica, versu l'annu 670.

Tandu, i Neustri (chì stavanu in un paese chì ghjè l'attuale nordu di a Francia) si battianu contru à i Burgondi (abitanti di l'attuale centru è este di a Francia). Ellu, piglia a pretesa di i Burgondi è ghjè ubligatu d'esiliassi. Rivene in Liegi in l'annu 682. Avendu dinunciatu l'adulteriu di Pippinu d'Herstal - babbu di Charles Martel - cù a surella di un certu Doddone, questu u fece assassinà. Era u 17 sittembre di l'annu 705.

Etimolugia: da u germanicu "land" (paese) è "bert", (spampillante).

Casate: Lamberti, Lambertini, Lambertoni, Lamperti, forse Berti (è derivati) è Lando.

Nomi: Lamb, Lambe, Lambert, Lamberta, Lamberte, Lamberto, Lambertu, Lambertus, Lambrecht, Lamme, Lämmle, Lampe, Lamprcht, Landbert, Lando, Lanz, Lanza, Lanzo.

Benedettu Labre hè natu in u 1748 in u nordu di a Francia. U babbu era agricultore, a mamma tenia una buttea in u paese d'Amettes. Avianu quindeci figlioli. Benedettu era u più grande. I genitori u vulianu fà prete cum'è dui zii. Unu l'amparava u latinu è u grecu.

A' 16 anni, Lambertu prova à fassi frate. Và da un cunventu à un altru, ma a vita munastica ùn li cunvenia.

A'22 anni, di lugliu 1770, trova a so vucazione. Serà pelegrinu è mendicante, è parte per Roma. Ci stà quattru mesi, è po gira a Spagna, a Sguizzera, l'Alemagna è a Polonia. Cinque anni dopu, rivene in Roma. Era troppu malatu per riparte ma campa torna ottu anni. Di ghjornu andava da una chjesa à l'altra, di notte si rifugiava in e ruvine di u Coliseu. U mercuri santu di l'annu 1783, l'anu trovu chì ghjera in agunia. L'anu ricuveratu ma in a ghjurnata si hè mortu.

Etimolugia: V. Benedettu di Norcia (11 lugliu).

 

17.IV.

Santu Nicetu.

Nicetu era un Siriaccu. Hè statu papa l'annu 167. Serebbi dunque u dodecesimu papa dopu à Petru, Linu, Cletu, Clemente, Anacletu, Evaristu, Lisandru, Sistu, Telesforu, Ginu è Piu.

San Policarpiu, u vechju vescu di Smirne chì avia cunnusciutu quelli chì avianu cunnusciutu à Ghjesù, andò à truvà à Nicetu per chì a Chjesa di Roma celebressi a Pasqua u listessu ghjornu chè a Chjesa d'Oriente. Un' pobbenu mettesi d'accordu malgradu l'amicizia trà dui omi.

Nicetu hè statu papa sette anni. Serebbi mortu martiru u 17 aprile di l'annu 174. Tandu, in Roma, guvernava l'imperatore Marcu Aureliu, dettu u Germanicu.

Etimolugia: u nome Nicetu hè d'urigine greca è vole dì "mai vuintu".

Nomi: Anicet, Aniceto, Anisson, Nicetu.

 

18.IV.

Santu Perfettu. U Beatu Werner (o Guarnieru).

Perfettu era un prete spagnolu à l'epica chì a Spagna era occupata da l'Arabi. Era natu è stava in a cità andalusa di Cordoba.

Cristiani è Magumettani campavanu inseme, ma era difesa à i Cristiani di cunverte l'Arabi.

Un ghjornu, Perfettu hè statu accustatu in carrughju da dui Arabi chì li dumandonu ciò ch'ellu pinsava di Ghjesù è di Magumettu.

- Ghjesù, disse Perfettu, hè figliolu di Diu, Diu ellu stessu è salvadore universale. In quantu à Magumettu, ùn ne parleraghju per ùn dispiacevi.

- Parla puru, dissenu quelli, male ùn ti ne femu.

Allora, Perfettu fece una dimustrazione per spiegà chì Magumettu era un falsu prufetu.

I dui omi si n'andonu è tensenu parulla, ma ne parlonu à d'altri è, finalmente, Perfettu fù messu in prigiò. Mandatu davanti à un tribunale arabu fù cundannatu à esse scapatu.

A sentenza hè stata eseguita u 18 aprile di l'annu 850. Perfettu hè mortu pruclamendu a so fede in Ghjesù Cristu è sustenendu sempre chì Magumettu era un falsu prufetu.

Casate: Perfetti, Perfettini.

Werner era un vignagnolu di e ripe di u Renu tombu - dicenu da i Ghjudei - in u 1287, u ghjovi santu dopu à essesi cumunicatu. L'avianu appesu pè i pedi per falli rende l'ostia cunsacrata, ma ùn a ci fecenu. Allora l'anu apertu e vene. L'anu trovu u lindumane à mezu sangue in una canniccia.

Werner ùn serebbi micca statu canunizatu ma hè cunsideratu cum'è santu in a Renania. In Francia u preganu cù u nome di Garnier.

Etimolugia: da u germanicu "warin" (prutezzione) è "hari" (armata).

Casate: Guarnieri.

Nomi: Garnier, Granier, Guarnerio, Guarniero, Guarnieru, Verner, Vernerio, Verners, Vernier, Warner, Wennie, Wenz, Werner, Wernher, Wernz, Wessel, Wetzel, Widsel.

 

19.IV.

Santa Emma.

Emma era una Alemana, discendente di u famosu rè sassone Vittikind chì hà resistitu dece anni à Carlumagnu.

A mamma era una donna pessima; Avia tutte e gattivere. U maritu ùn ebbe l'arte di adestralla è ne hà suffertu assai. Ancu di grazia ch'ellu avia a cunsulazione d'avè una figliola chì avia tutte e virtù.

Li hà datu cum'è maritu u conte Luggeru, un omu credente è caritatosu. Ebbenu dui figlioli. Unu fù vescu in a Vestfalia è canunizatu.

Emma, prestu veduva, hà passatu l'ultimi quaranta anni di a so vita à succorre i disgraziati, à fà chjese è munasteri. Stava in Brema, capilocu di una dioccesi in cima di l'Alemagna, chì prufittò assai di a so generosità. Hè morta in issa cità un 19 aprile versu l'annu 1045.

Serebbi stata sepolta in una chjesa di a Vestfalia ch'ella avia fattu fà denduli u titulu di u santu patrone di u maritu: San Luggeru. Dicenu chì, più tardi, aprendu a tomba, a santa ùn era più chè polvera, for di una manu, a manu diritta chì ghjera stata tantu generosa pè a Chjesa catolica d'Alemagna.

Etimolugia: Emma serebbi un diminutivu di Emilia, da u lat. Aemilius, casata rumana.

 

20.IV.

Santa Ildegonda.

Ildegonda stava in Alemagna da e parti di Cologna. Per accumpagnà u babbu chì andava in pelegrinaggiu in Terra Santa, si era vistuta da omu è si facia chjamà Ghjiseppu.

In Tiriu, à u Libanu, nantu à a strada di u ritornu, u babbu more è Ildegonda volta sola à u paese nativu.

U vescu di Cologna li dumandò di purtà scritti impurtanti à u papa. Si vestì da frate è partì.

In Sguizzera, in u cantone di i Grisoni, per via di una malintesa, a impiccanu. U so anghjulu custode a spicca è Ildegonda ghjunghje in Roma.

A' a vultata, si face frate in l'abbazia di Schoenau. Ci stà trè anni fendu una vita santa.

Quand'ella more, in u 1188 si avvedenu ch'ella era una donna. Nantu à i registri, u superiore di u cunventu scrisse: Patre Ghjiseppu, serva di Diu.

Etimolugia: da u germanicu "hild" è "gund" (battaglia).

Nomi: Gonnie, Gunda, Hildegonda, Hildegonde, Hildegun, Hildegund, Hildegunde, Hildegunt, Hilgonda, Hilla, Hilta, Ildegonda.

 

21.IV.

Santu Anselmu.

Anselmu hè natu versu l'annu 1033 in a cità piemontese d'Aoste. Era un giovanu piacente, gentile, alegru, stimatu da l'omi, curtighjatu da e donne, ma ùn si sentia cù u babbu, un signoru duru è azezu.

Hà 20 anni quandu a mamma more. Tandu, parte da u castellu paternu nantu à un sumere, accumpagnatu da un servu, è giranduleghja sei anni, studiendu è dendusi bel tempu.

Hà 26 anni quand'ellu ghjunghje in Normandia, à l'abbazia di Beccus Herlevini, oghje Le Bec-Hellouin, dipartimentu di l'Eure. Ci hè statu 34 anni, prima cum'è elevu, dopu cum'è prufessore è abbate. Fece di Beccus un centru culturale assai impurtante.

Anselmu era tantu rinumatu chì Guglielmu u Cunquistadore, in puntu di morte (1087), u chjamò per ch'ellu u cunfessi; chì u papa Gregoriu Settimu (1073-1085) u fece vene in Roma per pudè - cum'ellu dicia - rispirà l'odore di e so virtù; chì u papa Urbanu Secondu (1088-1099) volse gode una stonda a so prisenza.

A' l'età di 60 anni, Anselmu hè statu fattu vescu di Canterbury è primatu d'Inghilterra. Era l'epica di a guerra di l'investiture, è Anselmu, chì avia più virtù è sapienza chè diplumazia è energia, debbe sbribbà è andassine in Roma duv'ellu stete duie volte trè anni.

A so disgrazia fù di vulè luttà contru à l'omossessualità, è ebbe à scumpete cù Gugliemu u Rossu, figliolu di Guglielmu u Cunquistadore, chì ghjera di a cunfraterna.

Anselmu hè mortu in Canterbury u 21 aprile 1109. Avia 76 anni. Ci sò chì u cunsidereghjanu cum'è u più grande filosofu è teolugu di u so seculu.

Etimolugia: da u germanicu "Ans", nome di dii, è "helm" (prutezzione, elmu).

Casate: Anselmi.

Nomi: Anse, Anseaume, Ansel, Anselma, Anselme, Anselmu, Anserme, Anzo, Enselin.

 

22.IV.

Santu Lisandru.

A cità di Lione hè stata fundata in 43 nanzu à Cristu, è ghjè diventata u centru puliticu è amministrativu di a Gallia. Hè stata evangelizata à u seculu secondu. Numerosi funu i cristiani marturiati. L'annu 177, anu tombu à Santa Biandina è 47 cumpagni.

Lisandru, chì ghjera grecu è u so amicu Epipodiu, un Liunese, a si anu francata. Circavanu à ùn fà sapè ch'elli eranu cristiani, ma sò stati dinunciati, arrestati è marturiati. Epipodiu hè statu linciatu da i pagani, Lisandru hè statu crucifissatu.

Santu Lisandru hè festighjatu in Roma u 24 aprile, in Parigi u 26, in Corsica u 22, ma oghje, i Corsi festighjeghjanu soprattuttu, l'11 uttobre, à Santu Lisandru Sauli, vescu di Aleria, patrone celestu di Cervioni è Apostulu di a Corsica.

Etimolugia: da u grecu "alexein" (difende, rispinghje) è "andros", genitivu di "aner" (di l'omu, di u nimicu). Lisandru (Alessandro) si trova in l'Iliade cum'è secondu nome di Paride, u principe di Troia. Hà pocu servutu in l'altu Medievu. Si hè spartu da u seculu XII cù u ciclu francese di i cavalieri antichi duv'ellu si trova un Alessandru Magnu dettu dinù u Macedoniu.

Casate: Alessandri, Alessandrini, Sandreschi, Sandrini, Sandrucci.

Nomi: Alastair, Alesiu, Alessandro, Alex, Alessio, Alexandra, Alexandre, Alexia, Alexine, Alexis, Alexius, Lesiu, Lisandra, Lisandrina, Lisandru, Sacha, Sandie, Sandra, Sandrina, Sandrine, Sandy.

 

23.IV.

Santu Ghjorghju.

Ghjorghju hè statu marturiatu in Palestina, vicinu à Tel Aviv, versu a fine di u seculu terzu.

A legenda ne hà fattu un cavalieru curazzatu chì tomba u dragu, affranchisce e cità è salva e principesse, pigliendu cusì u postu di certi eroi pagani cum'è Perseu chì uccise u dragu è salvò à Andromeda.

Parechji sò l'artisti cum'è Raffaellu, pittore è architettu di u papa, Donatellu, u scultore fiurentinu, o Carpacciu, u pittore venizianu, chì anu trovu l'ispirazione in a legenda di San Ghjorghju.

U dragu campava nantu à e sponde di un lagu di a Libia. Cacciava focu per bocca è sterpava ogni cosa. U lusingavanu denduli, ogni ghjornu, duie pecure à manghjà. Ma, prestu, ci hè vulsutu à dalli, in più, una giuvanotta ch'elli sceglianu à l'imbusche. Un ghjornu tuccava à a figliola di u rè quand'ellu ghjunse un cavalieru: era San Ghjorghju. Ghjorghju tumbò u dragu cù a so lancia, predicò a fede cristiana è cunvertì u rè.

Etimolugia: da u grecu "gé" (a terra) è "ergon" (travaglià), dunque agricultore. In u 1981, venia à u 46èsimu rangu di i nomi maschili di Corsica.

Casate: Giogi, Giorgetti.

Nomi:Egor, Georas, Geordie, Georg, George, Georgene, Georges, Georgette, Georgia, Georgie, Georgina, Georgius, Georgui, Georgy, Gheorghe, Gheorguina, Ghjorghja, Ghjorghju, Ghjurghjina, Ghjurgina, Giorgia, Giorgina, Giorgio, Gora, Göran, Gorch, Görch, Görgel, György, Inoulia, Jörg, Jorge, Jörgine, Jorick, Jörn, Jory, Jürg, Jürgen, Juris, Jurriana, Seiorse, Sior, Youka, Yourassia, Youri, Youria.

Paesi è cità: Inghilterra, Lituania, Turchia, Aragone, Portugallu, Catalogna, Georgia, Sicilia. In Corsica: Algaiola, Quenza.

Prutezzione: cavallieri è cavalleria.

Pruverbii: Ùn ti vantà d'avè nè oliu nè vinu, fin chì ùn sò ghjunti Ghjurghjettu (23 aprile), Marchettu (25 aprile) è Teraminu (2 ghjugnu).

 

24.IV.

Santu Fidelu.

Fidelu hè natu in Alemagna, in Sigmaringhen, in u 1573.

Dopu à avè finitu i so studii di Dirittu, fece trè anni u stitutore di trè principi. Cun elli, fece u giru di l'Europa per visità chjese è musei. Dopu, si stabilì avucatu in a cità alsassiana di Colmar, ma ci era tanti furdani trà l'avucati di issa cità chì li caccionu a voglia di fà issu mistieru.

A' 35 anni, si fece frate cappuccinu. Disse: "Vogliu vultà nudu, cum'è quandu surtii da u corpu di mamma". E', oramai, campò in a puvertà è a penitenza. Si chjamava Marcu Reii, hè diventatu frate Fidelu. Era un predicadore tremendu è girava l'Alemagna suttana, a Sguizzera è l'Austria.

Era l'epica di e guerre di religione trà i Catolichi è i Prutestanti.

I Prutestanti eranu miraculi in u cantone sguizzeru di i Grisoni. Quandu i superiori u ci mandonu, disse à i cunfratelli: "Un' ci videremu più. Mureraghju pè a nostra fede". Per istrada, signava e so lettere: "Patre Fidelu, prestu manghjatu da i vermi".

Qualchì settimana dopu, predicava in u paese di Seevis, quand'ella ghjunse una armata di Grisoni prutestanti. Patre Fidelu, finì a so predica, escì di chjesa è ebbe u capu sbaffatu da una sciabulata. Era u 24 aprile 1622.

Etimolugia: da u lat. "fidelis" (sinceru). In Francia, u nome "Fidèle" era più pè i cani chè pè e persone, ma hè abbastanza cumunu in Italia, in Spagna è in l'America duv'ellu hè quellu di u capuguvernu Fidel Castro.

Casate: Fideli.

Nomi: Fidel, Fidela, Fidèle, Fidelia, Fidelin, Fideliu, Fidelius, Fidelu.

 

25.IV.

Santu Marcu l'Evangelistu.

Marcu hà scrittu u secondu di i Vangelli di Ghjesù Cristu. Scrivia in grecu, cù un stile semplice, pupulare. Scrivia cum'ellu parlava. Ciò ch'ellu conta, a l'avianu conta San Petru è San Paulu, ma era prisente quand'elli arrestonu à Ghjesù. Ellu, hè scappatu, lasciendu in manu à i suldati u linzolu ch'ellu avia addossu.

San Petru li dicia "O figliò!", ciò chì face pinsà chì, forse, hè ellu chì l'hà cunvertitu è battizatu.

Marcu è a mamma stavanu in Ghjerusalemme. A so casa era un locu d'adunanza di i primi cristiani. Hè custì ch'ellu si rifugiò San Petru quand'ellu escì da prigiò. Più tardi, Marcu è u capapostulu si sò scontri parechje volte. Cù San Paulu, ùn eranu micca sempre di listessu parè. Si eranu liticati andendu in l'Asia minore, è Marcu si ne era vultatu in Ghjerusalemme. Ma, quandu Paulu fù imprigiunatu in Roma, Marcu andete à vedelu, è pigliò u so postu per predicà è cunverte i pagani.

Marcu serebbi mortu versu l'annu 100, in a chjesa d'Alessandria ch'ellu avia fattu fà. L'annu 828, e so reliquie sò state purtate da Alessandria in Venezia duv'ellu hè u Santu Patrone di a cità. Hè dinù u prutettore di l'Italia.

Etimolugia: da u nome latinu "Marcus", derivatu da u nome di u diu "Marte". In Corsica, in u 1981, era à u 17esimu rangu di i nomi maschili. Era quellu di nove omi nantu à mille.

Casate: Marcellesi, Marcelli, Marcellini, Marchelli, Marchetti, Marchi, Marchiani, Marchini, Marchioni, Marcia, Marcialis, Marcianu, Marciati, Marcucci, Sammarcelli, è d'altre cumposte cum'è Marcantoni, Marcangeli, ecc.

Nomi: Celina, Céline, Célinie, Ianka, Marc, Marceau, Marcel, Marceli, Marcelia, Marcelin, Marcelina, Marcella, Marcelle, Marcellien, Marcellin, Marcellina, Marcelline, Marcellinu, Marcello, Marcellu, Marcellus, Marcelo, Marchetto, Marchettu, Marchita, Marcia, Marciana, Marciano, Marcianu, Marcie, Marcien, Marcienne, Marcile, Marcille, Marcio, Marcion, Marcionille, Marcius, Marco, Marcos, Marcu, Marculina, Marcus, Marcy, Marek, Mark, Marke, Markei, Markel, Markell, Markelline, Markian, Markoussia, Marks, Markus, Marquita, Marselis, Marsha, Martsellina, Marx, Marzel, Marzell, Marzella, Marzelline, Massia, Merk, Merkel.

Prutezzione: e bande di l'animali.

 

26.IV.

A Beata Alda.

Aldabrandesca, chjamata Alda, hè nata in Siena in u 1249, à l'epica gluriosa di a piccula republica, oghje semplice cità toscana chì si ricorda, ogni annu, u tempu di e libertà cumunali cù e famose corse di cavalli in piena cità, "Il Paglio", u 2 lugliu, in l'onore di Santa Maria di Provenzano è, u 16 agostu, in l'onore di Maria Assunta.

Alda hè stata maritata giovana à Bindo Bellanti, un omu bravu è devotu chì, cum'è ella, facia parte di a nubiltà sienese.

Veduva à 30 anni, Alda entre in una cunfraterna di donne, u Terzu Ordine di a Cungregazione di i Berettini di a Penitenza, detta Cungregazione di l'Umiliati. Si ritira qualchì annu in campagna è po volta in cità è entre à l'uspidale duv'ella cura i malati sinu à a so morte, à l'età di 60 ani, u 26 aprile 1309.

A so salma si trova in chjesa di San Tumasgiu, in Siena.

 

27.IV.

Santa Zita.

Zita hè nata in Toscana in u 1218.

I genitori travagliavanu a terra à e porte di Lucca. Chjuca chjuca, Zita andava in cità à vende legumi è frutta. Era tantu graziosa chì, sempre, vultava in casa cù a panera viota.

I Fatinelli, chì li cumpravanu roba, a volsenu cum'è serva. Hè entrata in issa famiglia à l'età di 12 anni, è ci hè stata sinu à a morte, à l'età di 64 anni.

Ogni matina, Zita si alzava una ora nanzu à l'altre serve per andà à a messa. Dighjunava per dà appena di nutritura à i poveri. In a so camera, ricevia donne abbandunate è li lasciava u so lettu mentre ch'ella durmia in terra.

L'altri servi eranu ghjelosi è, aspessu, ne dicianu male. Ella accettava tuttu è perdunava sempre.

Hè morta u 27 aprile 1282, dopu à cinque ghjorni di suffrenze atroce suppurtate cù serenità.

Tanta ghjente andava à pregà nantu à a so tomba chì, quattru anni dopu, u vescu di Lucca dumandò à u papa di santificalla, ma ùn hè stata canunizata chè 410 anni dopu, in u 1696. Da un pezzu, a festighjavanu cum'è santa in tutta l'Europa.

Zita hè a santa patrona di a cità di Lucca.

Etimolugia: da u cugnome "Zita" (zitella, figlia, è ancu fidanzata, piccula sposa) o da u lat. "cita" (rapida, veloce).

Nomi: Cita, Sita, Sitta, Zita, Zite, Zitella, Zitta, Zyte.

Prutezzione: servi.

 

28.IV.

Santu Vitale è Santa Valeria. Santu Petru Maria.

Vitale era magistratu in Ravenna à i primi tempi di u cristianisimu, forse à u seculu terzu. Valeria era a moglia. Tandu, i cristiani devianu piattassi per pregà è celebrà e messe in l'onore di Ghjesù.

Vitale fù dinunciatu da un prete di u cultu paganu di u diu Appollu. U messenu in fondu di una cisterna è li lamponu petre addossu. Hè mortu pianu pianu, stuffulatu. Dicenu chì, quand'ellu spirava, intesenu e stride. Era u prete chì l'avia dinunciatu chì suffria pene murtale.

Valeria piense u maritu è partì da Ravenna per stabilissi in Milanu. Un ghjornu, in carrughju, a so calescia fù arrestata da un attruppamentu. Eranu quelli chì aduravanu è festighjavanu u diu di e fureste, Silvanu. Anu ricunnusciutu a veduva di Vitale, l'anu battuta, l'anu tantu straziata è ferita, chì u lindumane era morta.

Etimolugia: da a casata latina "Vitalis", da "vita" [sopranaturale]. Per Valeria, V. Valeriu (9 dicembre).

Casate: Vitali, Vitani.

Petru Maria Chanel era un missiunariu natu in u 1803, à Cuet, dipartimentu di l'Ain. Era prete di a piccula parochja di Crozet quand'ellu decise di fassi frate maristu, issi frati bianchi cunsacrati à a Vergine Maria, è di parte per una missione d'evangelizazione.

L'anu mandatu in l'isula melanesiana di Futtuna. Oghje, issa isula, è l'archipelagu di Wallis, formanu un territoriu francese oltremare. Tandu, Futtuna avia un millaiu d'abitanti è ghjera guvernata da u rè Niulicchì.

Subitu, Petru Maria hè statu ben accoltu da u rè è u so cunsigliu ma, cum'ellu insistia per cunverteli à a religione cristiana, l'anu dettu di andassine è, cum'ellu ricusava di parte, l'anu tombu à bastunate. Era u 28 aprile di l'annu 1841. Petru Maria avia 38 anni.

Etimolugia: V. Petru (29 ghjugnu).

 

29.IV.

Santa Catalina di Siena.

Catalina era nata in Siena in u 1347. Si era fatta sora di San Dumenicu è avia principiatu per campà rinchjusa. A' 20 anni hà ripigliatu una vita nurmale è ghjè diventata celebre in pocu tempu. Una scorta di ghjente a seguitava dapertuttu: giovani signori è vechji marcanti, preti è avucati, artisti è suldati. I chjamavanu i Caterinati.

A' Catalina, ugnunu a tenia caru per via di a so manera di vive alegra è santa. Ma a so celebrità a deve à a so azzione pulitica. Hà fattu stancià e guerre civile è stabilitu a pace trà i citatini chì si battianu. E' po, hà fattu rivene in Roma u papa chì ghjera in Avignone.

In u 1377, i papa eranu in Avignone da 66 anni. Catalina avia 3O anni. U 13 ghjugnu, accumpagnata da 28 Caterinati, parte è và à truvà à Gregoriu XI (u Francese Pierre Roger), papa da quattru anni, è u cunvince di venesine cun ella in Roma. U 13 uttobre, partenu. Ghjunti in Genuva, Gregoriu vulia vultà. Catalina u forza à cuntinuvà a so strada.

Gregoriu XI more in Roma u 27 marzu 1378. Per succedeli, i cardinali ùn si sentenu . Certi eleghjenu à Bartulumeu Prignani di Napuli (Urbanu Sestu), d'altri à Robert de Genevois (Clemente Settimu). A Chjesa si trova cù dui papa, unu in Roma, l'altru in Avignone. Era natu u Gran Scisimu d'Occidente chì durerà 39 anni. U papa di Roma avia cun ellu l'Alemagna, l'Italia, l'Ungheria, l'Inghilterra è i paesi Scandinavi; u papa d'Avignone avia a Francia, a Scozia è a Castiglia.

Catalina hè morta u 29 aprile 1380 in Roma, duv'ella si ne stava accantu à Urbanu Sestu. Avia 33 anni. Nanzu di more, avia scrittu u famosu "Dialogu", unu di i più belli scritti in lingua taliana.

Etimolugia: da u grecu "Ekaté" unu di i cugnomi di a dia Diana, forse da ""katharos" (puru).

Nomi: Caitlin, Catalina, Caterina, Catherine, Cathia, Cathie, Cathleen, Catriona, Kalleke, Katalin, Katarina, Kate, Katel, Katerine, Käthe, Kathlene, Katia, Katinka, Katiouchka, Katje, Katrina, Katy, Keet, Ketty, Kittie, Nine, Trina, Trine, Trinelli, Trinette, Trinke.

Paesi è cità: Italia.

Prutezzione: Catalina hè a santa patrona di quelli chì curanu i malati.

 

30.IV.

Santu Rubertu. Santu Piu Quintu.

Rubertu era natu in a Sciampagna versu l'annu 1025. A' 22 anni s'era fattu frate benedittinu. Hà pruvatu à rifurmà i munasteri duv'ellu era priore o abbate, ma ùn hà micca sempre riesciutu chì i frati di l'epica eranu pocu cumbuliscitoghji.

Allora, decise di abbandunà munasteri, cunventi è abbazie è di fà u rimitu. Si ne hè andatu in a furesta di Mulismus, l'attuale Molesmes, dipartimentu di a Côte-d'Or. D'altri rimiti sò venuti à truvallu, anu fattu qualchì baracca è una chjesuccia in legname, è campavanu felici. Ma, rimiti ne ghjunghja di più in più... è po ghjunsenu i soldi. Tandu, fù erettu un bellissimu munasteru... è i frati ùn volsenu più fà nunda.

Disgustatu, Rubertu si ne và. Hè partutu cù una vintina di frati più devoti chè l'altri. Ghjunti in Burgogna, fecenu una abbazia chì ghjè diventata celebre cù u nome di Cîteaux. Custì hè nata una nova cungregazione, sempre cù San Benedettu cum'è Patrone, quella di i Cistercensi.

Rubertu ùn ebbe a cunsulazione di finisce i so ghjorni in issa cumunità chì u papa li dete l'ordine di vultà in Molesmes, duv'ellu hè mortu u 21 marzu di l'annu 1110, à l'età di 85 anni.

Etimolugia: da u germanicu "hrod" (gloria) è "bert" (spampillante).

Casate: Roberti, Ruberti.

Nomi: Bob, Bobbette, Bobbie, Bobby, Prechtel, Rab, Rabbie, Riobart, Rob, Roba, Robb, Robbert, Robbie, Robby, Robel, Röbeli, Robert, Roberta, Roberte, Robertina, Robertine, Roberto, Roberts, Robertson, Röbi, Robin, Robina, Robine, Robinette, Robinia, Robinson, Roby, Roparz, Roperz, Roppel, Roubert, Ruberta, Rubertina, Rubertu, Rupert, Ruperta, Rüpli, Ruprecht.

Piu Quintu, papa da u 1566 à u 1572, era natu in a cità liguria di Bosco è avia fattu u pasturellu avanti di diventà frate di San Dumenicu.

Cum'è papa, hà messu in pratica e decisioni di u cunciliu di Trento, finitu trè anni nanzu. Hà fattu stampà un breviariu è un missale chì anu servutu sinu à u cunciliu secondu di u Vaticanu.

Etimolugia: da u lat. "pius" (piu, divuziunosu).

Nomi: Pia, Piat, Piato, Piatus, Pie, Pio, Piu, Pius,