LUGLIU

1.VII.

Santu Teoduricu.

Teoduricu hè natu in Curtis Alamanorum, l'attuale Auménancour, in u dipartimentu di a Marne. Hè mortu l'annu 533 in Remi, l'attuale cità di Reims.

U babbu, un sgiò, era un furdanu è un ladrone. Ellu, ùn serà statu tantu megliu, ma era più di bon indule.

U ghjornu di u so matrimoniu, si avvede ch'ellu hà a vucazione per fassi frate. A moglia, un a tocca è cerca di scunvincela di entre in un cunventu. Quella ùn accetta. Inseme, vanu à cunsultà u vescu di Remi chì rimanda a moglia in casa soia, scioglie u matrimoniu è si tene à Teoduricu. Li fece creà un munasteru nantu à u Monte d'Oru, vicinu à Remi, un munasteru chì hà esistitu sinu à u 1776.

A più grande gioia di Teoduricu fù quan'ellu hà vistu affaccà u babbu chì dumandava di cunvertesi è di fassi frate ancu ellu.

Contanu chì, un ghjornu, Teoduricu hà ricevutu a visita di u rè Teoduricu Primu, un figliolu di Clodoveu chì avia un ochju scempiatu. I medichi u li vulianu caccià, ma u rè ùn vulia esse guarciu. Dicia: "S'o perdu a medità di i mio ochji perdu dinù a medità di a mio auturità nantu à i mio guerrieri". Teoduricu tuccò l'ochju chì guarì.

Serebbi per via di issu miraculu chì, tutte e volte chì i rè di Francia andavanu in Reims à fassi cunsacrà, u lindumane facianu cullaziò in l'abbazia di u Monte d'Oru.

Etimolugia: da u germ. "Thorr" (nome di una divinità).

Nomi: Dederick, Derek, Deric, Derick, Derk, Derkie, Derrick, Deter, Didrik, Didrika, Diede, Diede, Diederica, Diederiek, Diederik, Diedrich, Diedrik, Dierich, Diet, Dieter, Dieto, Dietrich, Dirk, Dirkie, Drieca, Durk, Teodurica, Teoduricu, Theodo, Theodoric, Theodorico, Théry, Thiede, Thierry, Thiéry, Til, Tilemann, Till, Tjark.

 

2.VII.

I Santi Martinianu è Processu. Santu Ottone.

Ci sò chì pretendenu chì Martinianu è Processu eranu dui suldati di a guardia pretoriana di Nerone. Incaricati di curà l'apostuli Petru è Paulu, incarcerati in a prigiò Mamertina, si sò lasciati cunverte da i discepuli di Ghjesù. Petru l'averebbi battizatu cù l'acqua di una surgente chì esiste ancu oghje.

Sò stati scapati nantu à a via Aurelia versu l'annu 67.

A' u seculu quartu, i Rumani l'anu fattu una chjesa è, à u principiu di u seculu nove, u papa Pasquale Primu fece purtà e so osse in a basilica di San Petru.

Etimolugia, casate è nomi: cf Martinu (13 aprile).

Prutezzione: Martinianu hè u santu patrone di i guardiani di prigiò.

Ottone, vescu di Bamberga, in a Baviera, hè dettu l'Apostulu di a Pomerania per via chì ne hà fattu un paese catolicu.

Era u cappellanu di Arrigu Quartu, l'imperatore alemanu venutu à Canossa, u castellu di Mattilda di Toscana, à dumandà perdonu à u papa (ghjè tandu chì u papa è Mattilda almanacconu di dà a Corsica à Pisa).

Dopu à a morte di Arrigu Quartu, Ottone hà cuntinuvatu à fà u cappellanu à u figliolu, Arrigu Quintu.

I dui imperatori tenianu assai à ellu malgradu i so rimproveri pè a pulitica di i dui omi contru à l'auturità di u papa.

Si pò dì chì Ottone hà avutu u meritu di truvà una suluzione à a famosa guerra di l'investiture duv'elli anu scumbattutu sei papa, cinque antipapa è dui imperatori d'Alemagna. Grazia à ellu è à a so teuria, chì i papa devianu guvernà cù a pasturale è l'imperatori cù a spada, hè statu signatu, in u 1122, u cuncurdatu di Worms.

Dopu à u cuncurdatu, chjamatu da u rè di Polonia, Ottone hè partutu à evangelizà a Pomerania. Avia tandu 74 anni. Hè mortu à 80 anni, allora chì si appruntava à parte per l'isula di Rughen, in u mare Balticu. Era u 30 ghjugnu 1139.

Etimolugia: da u germ. "odal" (patrimoniu).

Nomi: Attilie, Dille, Dilli, Od, Oda, Odde, Oddone, Odelia, Odelia, Odelin, Odelinda, Odell, Odella, Odet, Odette, Odilas, Odile, Odilia, Odilie, Odille, Odilo, Odilon, Odina, Odinette, Odita, Odon, Otào, Otelo, Otha, Othilia, Othilie, Oto, Othon, Oton, Otsje, Otske, Ott, Ottel, Ottelien, Ottilie, Otto, Otton, Ottone, Ottonia, Tilan, Tilli, Ud, Udel, Udo, Uta, Ute.

Paesi è cità: Bamberga, Pomerania, Camin.

 

3.VII.

Santu Tumasgiu, l'Apostulu.

Tumasgiu era l'Apostulu curaggiosu. Quandu Ghjesù sebbe chì Lazaru era mortu, volse andà in Bettania, accantu à Ghjerusalemme, per cunsulà e surelle.

- "O Maè, ùn andà - dissenu a più parte di l'Apostuli -, chì, quallà, i Ghjudei anu da tumbatti à petrate".

Tumasgiu, ellu, disse:

- "Andemu ancu noi, è murimu cun ellu, postu ch'ellu vole more".

Tumasgiu era dinù l'Apostulu chì vulia vede è tuccà. U fattu hè contu in u Vangellu secondu San Ghjuvanni:

Dopu à a Risurezzione, Ghjesù si fece vede à Maria è à i discepuli. Ma Tumasgiu ùn ci era è, quand'elli li cuntonu u fattu, ùn u volse crede. Disse: "S'o ùn vegu in e so mani e marche di i chjodi, s'o ùn mettu u ditu in u ciottu lasciatu da i chjodi è a manu in a ferita di e coste, ùn a possu crede".

Ottu ghjorni dopu, Ghjesù vultò. Entrò in casa à porte serrate, è disse: "Pace à voi". E' po chjamò à Tumasgiu: "O Tumà, porghji u ditu è tocca e mio mani. Porghji ancu a manu è mettila in a ferita di e mio coste. E' ùn sie increduculu; anzi, sie credente".

E' po disse: "Ai vistu è ai credutu. Beati quelli chì ùn anu vistu è chì anu credutu".

Ci sò chì pensanu chì, dopu à e Penticoste, Tumasgiu hè andatu à evangelizà l'Indie. U fattu hè chì, ancu oghje, in u Deccanu, ci hè una chjesa cù un ritu venutu da a Siria. I credenti sò centinare di mila. I chjamanu: "I Cristiani di San Tumasgiu".

Etimolugia: da l'aramaicu "toma" (picciaiu).

Casate: Toma, Tomasi, Tomasini, Tomi, Tommasi, Tommasini.

Nomi: Dehmel, Foma, Foma, Fomaïda, Khoma, Maas, Macey, Masetto, Maso, Massey, Tam, Tammy, Thoma, Thomas, Thomase, Thomasin, Thomasine, Thomasje, Thomé, Thömel, Thomelin, Thoms, Thum, Tom, Tomas, Tomàs, Tomasa, Tomasi, Tomasina, Tomaso, Tomé, Tomè, Tommie, Tommy, Toms, Tumasgia, Tumasgiu, Tumasina, Tumè, Tummasgiu.

In Corsica, u nome Tumasgiu hè datu à u catinu, è Tumasginu à Carnavà. Perchè?

Paesi è cità: Portugallu, Moa, Riga, Méliapor. In Corsica: Belgudè, Eccica Suarella, Lopigna, Pastricciola.

Prutezzione: esperti, luseri, stimadori.

 

4.VII.

Santa Lisabetta di u Portugallu. Santu Fiurenzu.

Lisabetta, nata in u 1271, era a figliola di Petru, rè d'Aragone, Sardegna è Corsica.

A' 12 anni, l'anu maritata cù Diunisu, bon amministratore è puetu chì, ottu anni dopu, serà rè di u Portugallu, è regnerà trentasei anni. Anu avutu dui figlioli: una femina, Custanzia, chì ghjè stata regina di a Castiglia, è un maschju, Alfonsu, chì hà pigliatu a seguita di u babbu.

Diunisu era dunnaiu è hà avutu ùn sò quantu bastardi chì Lisabetta allevava cum'è i so figlioli. Ella si cuntentava di l'amore di Diu.

U so maritu, Lisabetta l'aiutava quand'ellu avia bisognu d'ella, u cunsigliava è vulia chì a ghjente u tenghi caru.

Quandu Diunisu hè mortu, Lisabetta avia 54 anni. Si hè ritirata in Coimbra, cù e sore di Santa Chjara, cum'è Terziaria di San Francescu.

A' 65 anni, andò in Estremozu per fà chì u figliolu, Alfonsu, è u ghjeneru, Ferdinandu u Castigliese, si contrinu. Custì si ammalò è morse u 4 lugliu 1336. In puntu di morte, disse à a nora chì a curava: "Fate pusà issa bella donna vestuta di biancu". Era a Madonna chì venia à circalla.

Etimolugia: da l'ebreu "elischeba" (Diu hè u mio ghjuramentu).

Nomi: Babetta, Babette, Belita, Bella, Belle, Bess, Bessie, Beth, Betsey, Betsy, Bette, Bettina, Betty, Ealasaid, Eilis, Elisa, Elisabeth, Elisabethus, Elisabetta, Elisabetta, Elise, Elisée, Eliseo, Elisha, Eliza, Elizabete, Elizabeth, Elsa, Elsbeth, Else, Elsebein, Elseline, Elsie, Elsje, Elslin, Elspeth, Erzsébet, Erzsike, Ielissaveta, Ilsabe, Ilse, Ilsebey, Isa, Isabeau, Isabelle, Libby, Liesgen, Lillah, Lillibet, Lily, Lisa, Lisabetta, Lisbeth, Lise, Liselotte, Lisette, Lison, Lissounia, Lizbeth, Lizon, Lysje, Risabetta, Tetsy, Ysabel.

Paesi è cità: Coimbra, Estremoz, Saragozza.

Fiurenzu passa per esse statu u primu vescu di a tribù di i Cadurci, l'attuale cità di Cahors, in u dipartimentu di u Lot.

Etimolugia: da u lat. "florens" (in fiore). U nome era assai in usu in a Roma antica per via di e Floralie, isse feste in l'onore di Flora chì ghjera a mamma di u Veranu.

Nomi: Fiora, Fiurenza, Fiurenzu, Fiurinda, Fleur, Fleurance, Flor, Flora, Flore, Florence, Florenceau, Florencia, Florenciano, Florencio, Florens, Florent, Florentia, Florentin, Florentina, Florentine, Florentius, Florenty, Florenz, Florian, Floriane, Florinde, Florine, Flossie, Flurinda, Poncha.

 

5.VII.

Santu Tognumaria Zaccaria

Tognumaria, hè natu in a cità lombarda di Cremona l'annu 1502. Hà studiatu a medicina in Paduva. A' 22 anni hè duttore è volta in Cremona ma, invece di curà i malati, predicheghja u Vangellu di Ghjesù. Era l'epica chì, in Alemagna, Luteriu predicava a Riforma è traducia a Bibbia in Alemanu.

In u 1528, Tognumaria hè urdinatu prete. Dui anni dopu, crea a Cungregazione di i Frati di San Paulu chì, in u 1538, si stabilisce in Milanu. Issi frati seranu detti Barnabiti per via di a chjesa di San Barnabà.

Issu annu 1538, Santu Lisandru Sauli avia 4 anni. A' 17 anni, entre in a Cungregazione è à 33 anni ne diventa u superiore generale. Trè anni dopu, hè fattu vescu d'Aleria, una cità distrutta, è si stabilisce in Cervioni duv'ellu face custruì u seminariu, a cattedrale è u palazzu viscuvile.

Santu Tognumaria hè mortu giovanu, à 37 anni, u 5 lugliu 1539, subitu dopu à u trasferimentu di a cungregazione in Milanu.

Etimolugia,casate è nomi: cf u 17 ghjennaghju.

 

6.VII.

Santa Marietta.

Marietta Goretti era una Taliana, nata u 16 uttobre 1890, in Corinaldo, vicinu à Ancona. Avia 9 anni quandu i genitori si ne vanu in e Padule Pontine à circà travagliu. Stanu à e Ferriere di Conca. U babbu si more, a mamma travaglia, Marietta cura i cinque fratelli è surelle.

A' 12 anni era digià una giuvanotta grande è bella. U 5 lugliu 1902, un vicinu, un certu Lisandru, chì a vulia per forza, entre in scemità è li mena quattordeci spinzunate. Marietta more u lindumane à l'uspidale di Nettuno, perdunendu à l'assassinu.

Lisandru passerà 27 anni in prigiò. In u 1910, face un sonniu, vede à Marietta in un giardinu, mezu à i gigli è purghjenduli un fiore. Da issu ghjornu, si cunverte è diventa un mudellu di prigiuneru. Dicennove anni dopu, hè aggraziatu. A' u mese di dicembre di u 1937, và à truvà a mamma di Marietta, è quella li dice: "Postu chì Marietta ti hà perdunatu, eiu dinù ti perdongu".

Quandu, in u 1947, Marietta hè stata beatificata, à a cirimonia ci era a mamma è, accantu, l'assassinu pentitu.

Prutezzione: giuvanotte.

 

7.VII.

Santu Rudolfu.

A' a fine di u seculu XVI, in Inghilterra, a religione anglicana avia pigliatu forza è i Catolichi eranu pochi. Pè a regina di l'epica, figliola di Arrigu VIII, chì guvernò 45 anni (1558-1603), eranu sempre troppu.

Allora, creò ciò ch'elli anu chjamatu l'Inquisizione inglese. Era difesa à i Catolichi d'esce da a so cumunità è di assiste à una messa. Risicavanu una forte emmenda. I preti di a chjesa di Roma, elli, risicavanu a morte.

Un ghjornu, Rudolfu Milner, un lavuratore ignurante, babbu di ottu figlioli, si fece piglià in traccia di cumunicà. Essendu poveru ùn pobbe pagà l'emmenda è u messenu in prigiò.

Quandu, di tantu in tantu, u lasciavanu sorte, ne prufittava per aiutà i preti catolichi chì facianu un travagliu clandestinu d'evangelizazione. DIventò amicu cù unu d'elli, Ruggeru Dickenson.

Issa amicizia l'hà ghjunti in tribunale. U ghjudice averebbi vulsutu salvà à Rudolfu è li prumettia di assolvelu s'ellu andava à fà una prighera in una chjesa anglicana. Rudolfu ricusò è fù impiccatu attempu à u prete. Era u 7 lugliu 1591, in Wincester.

Etimolugia: da u germ. "rad" (cunsiglieru) è "wolf" (lupu).

Nomi: Radeke, Radlof, Radolf, Radolfo, Radolphe, Radulf, Raff, Ralf, Ralfs, Ralph, Ralphe, Raoul, Raoulet, Raoulin, Ratolf, Rauf, Raul, Raùl, Redelf, Reel, Relef, Rowl, Rudolfu.

 

8.VII.

Santu Chilianu.

Chilianu era un frate irlandese natu versu l'annu 640. Partutu per evangelizà i paesi germanichi, predicò in Turingia, in Franconia, è po ghjunse in Würtzburg, capitale di a Baviera.

Fù ben accoltu da u duca chì si serebbi cunvertitu vulenteri, ma ci era un impedimentu: si era maritatu cù a moglia di u fratellu cum'è Erode in i tempi. Allora, Chilianu andò in Roma à cunsultà u papa. E' u papa disse chì, prima di esse battizatu, u duca devia rinnegà a moglia. Ellu ùn dumandava chè megliu chì a donna era gattiva è ùn li piacia più.

Ma ella tenia à u maritu. Un ghjornu chì u duca era in viaghju, fece tumbà à Chilianu è i so cumpagni. Sò stati interrati in una fossa prufonda cù tutti l'ornamenti è i vasi sacri. Era l'annu 689.

Quand'ellu ghjunse u duca, a moglia li disse ch'elli si ne eranu andati. E' cusì a Baviera restò pagana. Hè stata cristianizata una cinquantina d'anni dopu da San Bonifaziu.

Etimolugia: forse da l'irlandese "Koulman" forma brettona di Colombanu.

Nomi: Chilianu, Coloman, Kalman, Kilian, Killian, Liliane.

 

9.VII.

A Beata Amandina.

Paulina Jeuris era nata u 28 dicembre 1872, in Belgica, à Herk-la-Ville.

Era entrata in a Cungregazione di e Franciscane Missiunarie di Maria cù u nome di Amandina. E' po, era partuta pè a China. I Chinesi a chjamavanu "A Vergine europea chì ride sempre".

Amandina avia sceltu un gattivu mumentu per andà in issu paese. A China venia di perde a guerra contru à u Giappone aiutatu da e nazioni occidentale è, in e pruvincie di u Nordu, era natu un muvimentu patrioticu, quellu di i Bozzer, incuraggitu da a Corte di Pecchinu.

In Pecchinu, i Bozzer accampanu e legazione europee è tombanu l'imbasciadore alemanu. In u 1900, occupanu e cuncessioni europee di Tien Sin.

Ne sò scacciati u 17 lugliu è Pecchinu hè occupatu u 13 agostu mentre ch'ella ghjunghje una truppa internaziunale ma, per Amandina, era troppu tardi. U 9 lugliu, era stata massacrata cù duie altre sore, Adulfina, una Olandese, è Ermina, una Francese.

Etimolugia: da u lat. "amandus" (chì deve esse tenutu caru).

Nomi: Amance, Amand, Amanda, Amandina, Amandine, Amelinda, Manda, Mandy.

 

10.VII.

U Beatu Pacificu.

Pacificu era un truvatore talianu curunatu, à u Campidogliu, da l'Imperatore, "Principe di i Pueti" . Si era cunvertirtu à l'età di 50 anni, sentendu predicà à San Francescu chì u mandò in Parigi per creà un cunventu. Era l'annu 1217. Sei anni dopu, vultava in Italia è ghjera fattu Visitadore di e Sore di Santa Chjara.

Fù ellu chì, u primu, cantò u "Canticu di u Sole", cumpostu da San Francescu in u 1225. L'affare si passò in a cità d'Assisi, duve u vescu è u podestà eranu in bischizzu. Un ghjornu ch'elli eranu tramindui prisenti à una cirimonia, Pacificu, chì avia una bellissima voce, intona:

"Ludatu sie tù, O Signore, per tutte e creature è, in particulare, pè u nostru fratellu u Sole chì ci face lume."

U podestà stava à sente, mani ghjunte, prontu à pianghje.

"Ludatu sie tù, o Signore, pè a nostra surella a Terra, surella è mamma, chì ci porta è ci nutrisce."

E' San Francescu aghjunse:

"Ludatu sie tù, o Signore, per tutti quelli chì perdonanu è mantenenu a pace, chì, da tè, Altissimu, seranu curunati."

E' tandu, u vescu è u posdestà si abbraccionu.

Pacificu hè mortu in Belgica versu l'annu 1230.

 

11.VII.

Santu Benedettu di Norcia.

Benedettu hè natu versu l'annu 480 in Norcia, un paese di l'Apennini taliani. A' 14 anni hè partutu da u paese nativu, accumpagnatu da a so ballia, per andà in Roma à studià.

Qualchì annu dopu, a balia volta sola in Norcia. Benedettu era smaritu. Si hè sappiutu dopu ch'ellu si era ritiratu in Subiaccu, in i Monti Sabini, vicinu à Roma. Avia trovu un rimitu chì u si avia purtatu è ghjera divintatu u so babbu spirituale. Per trè anni camponu accantu, ugnunu in una grotta. Custì, ghjunghjenu discepuli. Benedettu i sparte in 12 cunventi di 12 frati ugnunu.

Tandu i preti di i cuntorni si lagnanu è, à Benedettu, li tocca à andassine. Cù unipochi di issi frati, piglia a strada di Napuli. Piantanu in Monte Cassinu è ci facenu un cunventu. Era versu l'annu 529. Benedettu ci stà quasi una vintina d'anni, sinu à a morte, à l'età di 67 anni, versu l'annu 547.

In Monte Cassinu era natu l'Ordine di San Benedettu, un Ordine chì, da l'ottesimu à u tredecesimu seculu, averà tamanta influenza nantu à a Chjesa catolica è nantu à a sucietà.

Benedettu avia istituitu una regula di vita munastica chì si hè imposta in tuttu l'Occidente, micca solu in i cunventi benedittini, ma in l'altri dinù.

A' Benedettu, l'anu cugnumatu u Patriarca di i frati d'Occidente è, in u 1958, u papa Piu XII l'hà pruclamatu ufficialmente u "Santu Patrone di l'Europa".

Etimolugia: da u lat. "benedictus" (ben dettu, benedettu).

Casate: Benedetti, Benetti.

Nomi: Benedetta, Benedetto, Benedettu, Bénédict, Bénédicte, Benedikt, Benft, Benita, Benito, Benoît, Benoîte, Benta, Bento, Benz, Bettina.

Paesi è cità: Europa. In Corsica: San Benedettu, paisolu di a cumuna d'Alata, Erbalonga (à u cunventu di e sore benedittine).

Prutezzione: Benedettu hè u santu patrone di i speleologhi, l'architetti, l'agricultori, i cavallieri, i vitturini è altri cunduttori di mascine. U preganu per l'annuchjature, l'infiammazioni, a risipula è a malatia di a petra.

 

12.VII.

U Beatu Uliveriu.

Uliveriu Plunket era unu Irlandese natu in u 1629, mortu in Londra l'11 lugliu 1681.

Era natu à l'epica chì u guvernu di Londra spusessava i so paisani per dà terre à l'Inglesi prutestanti chì accettavanu di stabilissi in l'isula. Avia 20 anni quandu u dittatore Cromwell fece massacrà l'Irlandesi chì si eranu rivultati.

A' 25 anni, Uliveriu hè fattu prete è, à 40 anni, u papa ne face l'arcivescu di Armagh.

I Strazii ùn li manconu. Malgradu e difficultà per esercità u so mistieru, era sempre curaggiosu, attivu è di bon umore. Ancu in e prigiò di Londra, era sempre alegru è curtese. L'avianu inculpatu di altu tradimentu. Dicianu ch'ellu avia preparatu u sbarcu in Irlanda di vintimila francesi è impostu i so preti per armà settantamila suldati contru à l'Inghilterra. In tribunale, dui frati ghjuronu nantu à a Bibbia chì l'accusa era vera. U ghjuratu u cundannò à esse - citu - "impiccatu, viutatu è smembratu".

Scrivendu a so ultima lettera, Uliveriu dicia ch'ellu era felice di serve di mudellu à i so cari Irlandesi è di andassine in Celu accantu à Cristu.

U so corpu hè statu sepoltu in Inghilterra, in l'abbazia di Downside, è u so capu in a Republica d'Irlanda, à Drogheda.

Etimolugia: da u germ. "anu" (antenatu) è "laib" (discendente).

Casate: Olivieri.

Nomi: Lell, Noll, Ol, Olier, Olive, Oliveiros, Oliver, Oliverio, Oliverius, Oliverus, Olivette, Olivia, Olivier, Ollier, Ollivier, Uliva, Uliveria, Uliveriu, Ulivu.

Litteratura: "Chanson de Roland" (XIIe s.), Dickens, "Oliver Twist" (1838).

 

13.VII.

Santu Arrigu.

Arrigu, duca di Baviera, era natu u 6 maghju di l'annu 973. A' 29 anni, diventava rè d'Alemagna è, dodeci anni dopu, in Roma, li davanu a curona di u Santu Imperu. Regnava dunque nantu à l'Alemagna, l'Austria, a Sguizzera, i Paesi Bassi, è l'Italia d'in sù. Hè mortu dece anni dopu, u 13 lugliu 1024, à 41 annu, è l'anu sepoltu in Bamberga di Baviera.

In issi dece anni, Arrigu ebbe u so da fà, sempre in guerra per mantene l'unità di u Santu Imperu. A so seconda preocupazione era di rifurmà u papatu. Bisognu ci ne era chì, in issu seculu, nantu à 28 papa, 14 devianu à donne di esse stati eletti. Avia da intraprende issa riforma cù l'aiutu di Rubertu u Pietosu, rè di Francia, quand'elli si sò morti tramindui.

Attempu à Arrigu, si festighjeghja a moglia, Cunegonda, figliola di u conte di u Lussemburgu, chì ghjè stata santificata ancu ella. A' a morte di u maritu, si era disfatta di tuttu ciò ch'ella avia è passava u so tempu à pregà è à serve i poveri in una abbazia ch'ella avia creatu. Hè morta u 3 marzu 1033. L'anu sepolta in Bamberga accantu à u maritu.

Bamberga era un situ maravigliosu. In vita, ci andavanu inseme, tutte e volte ch'elli pudianu.

Arrigu.

Etimolugia: da u germ. "heim" (casa, famiglia) è "ric" ((putente).

Casate: Arrighi, Arrii.

Nomi:Arrighetta, Arrigo, Arrigu, Dieks, Drickes, Driek, Eanruig, Eiric, Enrichetta, Enrico, Enricu, Enrique, Enriqueta, Enza, Enzina, Enzio, Enzo, Erichetta, Guenia, Guenrieka, Guenrikh, Haain, Hank, Hanraoi, Harriet, Harriot, Harry, Hattie, Heiko, Heincke, Heinel, Heinemann, Heinko, Heino, Heinrich, Heinz, Henderkien, Hendrick, Hendricus, Hendrijke, Hendrik, Hendrika, Hendrikus, Hendrina, Henke, Henneke, Henning, Henno, Henri, Henrietta, Henriette, Henrik, Henrika, Henrika, Henry, Henschel, Hettie, Hetty, Hinderik, Hinnerk, Hinrich, Hinz, Indrikis, Jette, Keikki, Kejke, Netta, Nettie, Reiz, Rickie, Riken, Ritz, Yetta.

Paesi è cità: Basileu, Bamberga.

Cunegonda:

Etimolugia: da u germ. "kuni" (discendenza, sterpa) è "gund" (cumbattitu).

Nomi: Cunegonda, Cunégonde, Gunde, Gundel, Kinga, Koneke, Kundel, Kuneke, Kuni, Kunigunde, Kunissa, Künne, Kunni, Kunsela.

Paesi è cità: Bamberga.

Prutezzione: i cechi.

 

14.VII.

Santu Camellu.

Camellu di Lellis era natu in Bacchianico, un paese di l'Abbruzze taliene, in u 1550. Misurava dui metri è avia certi pedi chì parianu scialuppe. In Firenze, facenu vede un vechju scarpu chì averebbi appartenutu à u santu.

A' 17 anni, cù u babbu, u marchese di Lellis, Camellu si ingagia in l'armata spagnola chì facia a guerra à i Turchi. Ebbe una ferita chì u fece zuppighjà a vita sana. Dicenu chì, u 7 uttobre 1571, era à a famosa battaglia navale di Lepante ma chì issu ghjornu ùn pobbe cumbatte chì avia a dissenteria.

Camellu era un ghjucadore di carte. Un ghjornu si hà ghjucatu a spada, l'archibugiu, a scatula à polvera, a cappotta è a camisgia. Scacciatu da l'armata per gattiva cundotta, hè diventatu un vucandieru, fendu, quindi è culandi, u manuvale, o dumandendu a limosina. Ghjuntu in Roma, i frati Cappuccini l'anu impiegatu cum'è sumeraiu. Ghjè in issu cunventu ch'ellu hà trovu a fede.

Hè entratu cum'è infirmieru à l'uspidale San Ghjacumu di i Cronici. Custì, i malati avianu pocu à manghjà, campavanu in a feccia, ricevianu colpi è, qualchì volta, eranu interrati avanti di avè persu cumplettamente u fiatu. Diventatu direttore, ne hà fattu un uspidale cumu si deve. Una volta, ricusò di receve un cardinale chì l'avia criticatu. Li fece dì ch'ellu era occupatu à curà e piaghe di u Nostru Signore.

In u 1582, hà creatu a Cungregazione di i Frati Uspitalieri, detti dinù: Frati Camilliani. In Francia dicenu "Les Frères du Bien-Mourir". I statuti dicianu chì, pè i frati, l'uspidale devia esse un giardinu di delizie, è i malati i so patroni.

Quand'ellu morse, in Roma, u 14 lugliu 1614, San Bellarminu disse: "Camellu era tantu caritatosu chì, oramai, a so anima hè à mezu à i seraffini".

Etimolugia: da u lat. "camillus" (nome datu in Roma à u giovanu chì assistia u prete pè i sacrifizii).

Casate: Camelli, Camellini, Camilli.

Nomi: Camella, Camellu, Camila, Camill, Camilla, Camille, Camillo, Camilo, Cammie, Kamilka, Millie.

Prutezzione: Camellu hè u santu patrone di l'infirmieri.

 

15.VII.

Santu Quilicu. Santu Bonaventura.

Un' sapimu nunda di Quilicu, issu santu chì avia, in Corsica, una quarantina di chjese. U so cultu venia dunque subitu dopu à quellu di Santa Maria, San Ghjuvanni, San Petru è San Martinu.

Etimolugia: forse da u gr. "kiriakos" (dedicatu à Diu).

Casate: Quilici, Quilichini (chì, in u 1981, venia à u 49èsimu rangu di e casate corse).

Nomi: Chirgu, Chirigo, Quilico, Quilicu, Quirico, Quirigo.

Paesi è cità: Appiettu, Balogna, Ghjucatoghju, l'Olmu, a Pieve, u Poghju di Venacu, i Prunelli di Casacconi.

Litteratura: Tumasgiu Pasquale PERETTI: "Leggenda di San Quilicu d'Alisgiani", in ANNU CORSU 1938.

Bonaventura fù unu di i megliu scrittori mistichi di u Medievu. Ellu, Duns Scot è Tumasgiu d'Aquinu sò i più celebri duttori di a sculastica.

Bonaventura era un talianu natu in u 1221. Si chjamava Giovanni de Fidanza. Hà pigliatu u nome di Bonaventura à 22 anni, fendusi frate di san Francescu. Tandu, si ne hè venutu in Parigi per cuntinuvà à studià è, custì, da u 1248 à u 1257, hà fattu u prufessore di filosufia è teolugia. In u 1257, dunque à l'età di 36 anni, hè fattu ministru generale di l'Ordine ch'ellu direge 16 anni, ricusendu di esse fattu vescu d'York, in Inghilterra.

A' 52 anni, in u 1273, u papa Gregoriu Decimu u face vescu d'Albano è, subitu dopu, cardinale è u so legatu à u Cunciliu di Lione per circà di mette in accordu a Chjesa greca è a latina. A ricunciliazione - chì ùn durò d'altronde chè un annu - si hè fatta u 6 lugliu 1274.

Bonaventura muria ottu ghjorni dopu. Fattu unicu in a storia di i papa, Gregoriu Decimu dumandò à tutti i preti di a Cristianità di dì una messa pè u riposu di l'anima di Bonaventura.

Bonaventura hè statu canunizatu da Sistu Quartu in u 1482 è, in u 1587, Sistu Quintu u dichjarava duttore di a Chjesa.

Contanu chì, un ghjornu, Santu Egidiu li dumandò:

- Hè vera chì un gnurantone cum'è mè pò tene caru u Signore quant'è un sapientone cum'è tè?

- Hè vera - rispose Bonaventura - è ancu di più. Cunnoscu certe vechje chì nantu à issu puntu, valenu più chè tutti i teologhi.

Tandu, passava un vechja cù un carcu di legne nantu à u capu.

- Rallegratevi, o Zì, - li disse Egidiu - vengu di sapè chè vo pudite tene caru u Signore più chè Bonaventura.

E' po, si indinuchjò è restò trè ore in visibiliu.

Etimolugia: da u lat. "bona" (bona) è "ventura" (sorte).

Nomi: Bonaventura, Bonaventure.

 

16.VII.

A Madonna di u Carmine. Santa Celestina.

U nome, Madonna di u Carmine, vene da a Cungregazione di i frati Carmelitani chì avianu un munasteru nantu à u monte Carmelu, in Palestina, vicinu à Haiffa, cungregazione ricunnusciuta da u papa Onoriu Terzu in u 1226.

In i primi anni di u dicessettesimu seculu, a festa di a Madonna di u Carmine hè stata detta dinù festa di u Scapularu. Dicianu chì, un 16 lugliu, a Vergine Maria avia datu un scapularu à u Carmelitanu Simone Stock. E' in u 1726, Benedettu XII avia stesu issa celebrazione à a Chjesa Universale.

Fù un tempu chì una bolla papale permettia, à l'anime di quelli chì avianu purtatu u scapulare di Simone Stock, di esce da u purgatoriu u sabbatu dopu à esseci entrate. Ma a bolla, attribuita à Ghjuvanni XXI, era un falzu.

Etimolugia: da u lat. "carmen" (canzona).

Nomi: Carma, Carmel, Carmela, Carmelo, Carmen, Carmencita, Carmina, Carmine, Carmine, Charmaine.

Litteratura: Mérimée, Bizet: "Carmen" (opera, 1875).

Centu per una, una santa cù u nome di Celestina ùn hà mai esistitu, ancu si certi dicenu ch'ella facia parte di l'ottucentu vergine marturiate attempu. Ma forse chì u nome Celestina era datu in l'onore di Santu Celestinu, un papa mortu l'annu 432, cum'è Ghjiseppina era datu in l'onore di San Ghjiseppu.

Una Celestina hè una sora di l'Ordine di San Benedettu, creatu in u 1251 da un frate (Pier Morone d'Isernia) chì serà fattu papa in u 1294 cù u nome di Celestinu Quintu.

Etimolugia: da u lat. "caelestis" (celestu).

Nomi: Celesta, Célesta, Céleste, Célestin, Celestina, Célestine, Celestino, Celestinu, Célia, Célie.

Paesi è cità: Utrecht. In Corsica: Rennu.

Litteratura: Fernando de Rojas: "Celestina" (tragicumedia, 1499).

Mineralugia: nome datu, per via di u so culore, à un sulfattu naturale.

Astrolugia: nome datu à una piccula pianeta scuperta in u 1844.

Cucina francese: "L'omelette à la Célestine" hè una frittata asaai alta. "Les épinards à la Célestine" sò riscaldati parechje volte per ch'elli sianu più savuriti.

 

17.VII.

Santu Alesiu.

Alesiu campava in i primi anni di u seculu quintu. Era figliolu di un senatore rumanu.

U babbu u volse marità cù una zitella chì ùn li cunvenia. A' meza cirimonia, in chjesa, scappa è imbarca nantu à un battellu chì partia pè a Siria.

Da a Siria, và in Edessa, l'attuale cità turca di Urfa, è ci stà 17 anni. Campava cù i circataghji chì dumandavanu a limosina à u purtone di e chjese.

Quandu u sacristanu face cunnosce e so virtù è i so meriti, Alesiu parte. Imbarca, è i venti facenu chì u battellu ghjunghje à u portu di Roma.

In Roma, i genitori eranu sempre in vita è a zitella ch'ellu devia spusà l'aspettava.

Ellu, senza fassi cunnosce, và à u palazzu di u babbu è dumanda ch'elli u lascinu dorme sottu à u scalone. "Iè - hà dettu u senatore -, ma à cundizione chè tù preghe per chì u Signore ci facci ritruvà u nostru figliolu". Alesiu ci stà 17 anni, sempre senza fassi cunnosce. U ghjornu dumandava limosine, a sera vultava sottu à u scalone, disprezzatu da i schjavi di u babbu chì li lampavanu in faccia l'acqua brutta di u lavatoghju.

Un ghjornu chì u papa Nucenziu primu celebrava a messa in prisenza di l'imperatore, si intese una voce: "Circate l'omu chì dorme sottu à un scalone. Pregherà pè a cità di Roma". U papa è l'imperatore partenu è trovanu à Alesiu. Era mortu. In manu, tenia un scrittu chì spiegava qual'ellu era è ciò ch'ellu avia fattu.

Etimolugia, casate è nomi: Cf Lisandru (22 aprile).

Paesi è cità: In Corsica, u cultu di Santu Alesiu esistia à u Castellare di Mercuriu è esiste sempre in Alisgiani, in a cumuna di e Valle. Ci sò chì pensanu chì u nome di a pieve venerebbi da u nome di u santu. Da sempre, a muntagna purtava u nome di u santu ma a prima cappella era smarita da un pezzu quandu, u 25 maghju 1750, u vicariu capitulare d'Aleria dava u permessu à a parochja di Castagnetu di fanne una. Hè quella chì esiste sempre.

 

18.VII.

Santu Federiccu.

Versu l'annu 825, Federiccu era statu fattu vescu d'Utrecht, in i paesi Bassi, da Luigi Primu u Pietosu, chì, ondeci anni nanzu, avia succedutu à u babbu, Carlumagnu.

Ci sò chì dicenu chì Federiccu era natu in i Paesi Bassi, d'altri ch'ellu era inglese.

L'annu 829, assiste à u Cunciliu di Magonza. U beatu Raban Mauru, arcivescu di Magonza, li hà dedicatu u so "Cumentu nantu à Ghjosuè".

Ghjuditta, a seconda moglia di l'imperatore, l'averebbi fattu tumbà per via chì l'avia rimpruveratu a so dissulutezza. Hè statu feritu à morte allora ch'ellu avia finitu di dì a so messa è pregava. Nanzu du spirà, hà perdunatu à l'assassini è li hà dettu di fughje per ùn fassi piglià. Era u 18 lugliu di l'annu 838.

Etimolugia: da u germ. "fried" (prutettore) è "ric" (putente.

Casate: Federici.

Nomi: Fedder, Federica, Federiccu, Federico, Federicu, Federigo, Fred, Freddy, Frederì, Frédéric, Frederica, Frederick, Frederics, Frederik, Frederika, Frédérique, Frederk, Fredric, Fredy, Freek, Frerich, Frerika, Frerk, Fricka, Fridichs, Frieda, Friedel, Friederike, Friedl, Friedrich, Frigga, Frika, Fritz, Rickel.

 

19.VII.

Santu Arseniu.

Arseniu era un rimitu. Si pensa ch'ellu sia natu in Roma versu l'annu 354. Anu pretesu ch'ellu era diacunu è precettore à a Corte di Bizanziu. Ciò chì ghjè certu hè chì si ne hè andatu in u desertu egizzianu è ci hè statu parechji anni. Quandu i Vandali sò scalati in Africa, si era rifugiatu versu e foce di u Nilu.

Arseniu passava u so tempu à fà sporte è pregà. E', preghendu, pianghjia. Avia tantu piantu strufinendusi l'ochji chì, quand'ellu hè mortu, ùn avia più ciglie.

Hè stunante chì issu omu, chì ghjera un parladore, abbia vulsutu campà solu. A spiegazione a truvemu in unu di i so detti: "Aspessu mi sò pentutu di avè parlatu, mai di essemi statu zittu".

Una altra ragione hè chì ghjera persuasu chì e donne eranu un periculu per quelli chì avianu sceltu di esse i servi di Diu. Contanu chì una matrona rumana, chì ùn ghjera più tantu giovana nè tantu bella, avia fattu u longu viaghju da Roma à l'Egittu per vedelu. Ghjunta quallà, u patriarca di Alessandria li disse duv'ellu era. Hà trovu a grotta duv'ellu stava è l'hà chjamatu.

- Andatevine è lasciatemi in pace, hà rispostu Arseniu.

- Mi ne anderaghju ma, almenu, prumettitemi di arricurdabbi di mè in Paradisu.

- Eiu - disse u rimitu -, vi prumettu di scurdami di voi.

Addisperata, hè vultata à vede u patriarca lagnendusi chì Arseniu ùn vulia salvà a so anima.

- Innò - hà dettu u patriarca -, Arseniu vole scurdassi di u vostru visu, ma micca di a vostra anima.

E' cusì hè partuta cunsulata lasciendu soldi pè a chjesa d'Alessandria.

Etimolugia: da u gr. "arsen" (maschju, virile).

Nomi: Arsène, Arseniu, Arsenius.

 

20.VII.

Santu Elia. Santa Margherita.

Elia hè u prufetu di l'Anzianu Testamentu chì campava in u regnu ghjudeu, à u nordu di a Palestina, versu l'annu 800 nanzu à Cristu. A so storia hè conta in i libri di i Rè.

Era u predicadore di u monoteisimu, a fede in un solu Diu. Hè u più famosu di i prufeti. D'altronde u so nome vole dì "diu". Sceltu da Diu per cunvince u populu di Israel di abbandunà e credenze in Baal è Astartè, Elia fece parechji miraculi.

Nantu à u monte Carmelu, hà sbugiardatu u preti di i falzi dii. Persecutatu da a regina Iesabel, si hè ritiratu in u desertu.
Dopu à avè prufetizatu u sterminiu di a razza d'Acchab, hè cullatu in celu nantu à un carru di focu, lasciendu à Eliseu per cuntinuvà a so opera.

A' l'epica di Ghjesù, ci sò chì credianu chì San Ghjuvan Battista era Santu Elia, vultatu nantu à a Terra per annunzià a ghjunta di u Messie.

Etimolugia: da l'ebreu "eli" (diu).

Nomi: Elia, Eliane, Elias, Elie, Eliet, Eliette, Ely.

Detti: e linguaccie cunsiglianu di ùn dumandà à a Petra di Verde sì Elia hè maschju o femina.

Di e numerose Margherite scritte à u Martirologu rumanu, una serebbi stata cacciata da a lista ufficiale di i santi: quella festighjata da a Chjesa latina u 20 lugliu.

Margherita hè nata è morta in Antiocca, in a seconda medità di seculu terzu. Dicenu ch'ella era figliola di un prete di Giove, messa for di casa da u babbu per essesi fatta cristiana. U prefettu rumanu si ne era innamuratu, ma ella ùn volse esse a so donna. Allora, l'anu flagellata, appesa pè i capelli, li anu strappatu e carni cù e teneglie, l'anu brusgiata, lampata in l'oliu bullente, è po l'anu scapata.

Una legenda conta chì, prima ch'elli a scapinu, era ghjuntu u diavule cù a forma di un dragu è a si avia ingullita cruda. Ella purtava sempre una piccula croce è, cù issa croce, apre u corpu à u dragu, sorte, u strangole cù a so cinta, è u lampa in mare.

Etimolugia è nomi: cf u 12 ghjennaghju.

Arti: numerosi sò i pittori chì anu riprisentatu à Santa Margherita d'Antiocca. Raffaellu avia fattu dui quadri: unu pè u rè di Francia, Francescu Primu, si trova in Parigi à u Louvre, l'altru hè à u museu di Vienna.

 

21.VII.

Santu Vittoriu. Santu Lurenzu di Brindisi.

Vittoriu campava in Marseglia - tandu dicianu Massilia - à l'epica di Massimianu Ercule chì fù imperatore da l'annu 285 à l'annu 305.

Santi chì anu listessu nome, ci ne hè una quarantina. Ellu, hè u più celebre. In 415, in Massilia, ci era dicià un munasteru San Vittoriu.

Vittoriu era un ufficiale, cunsiglieru di l'imperatore, un imperatore chì avia fattu massacrà una massa di Cristiani.

Quandu i Massigliesi anu sappiutu chì Massimianu avia da stabilissi in cità per un certu tempu, i Cristiani ebbenu u tremu. Vittoriu, Cristianu ancu ellu, i cunsulava, l'incuraggia, è pregava cun elli. Quandu l'imperatore l'hà sappiuta, hà incaricatu i capi di l'armata di dummallu. Tandu, ellu, si fece pruvucante bestemmiendu i dii pagani.

In prigiò, trova a manera di cunverte i trè suldati chì u curavanu. Quelli, sò stati scapati. Vittoriu hè statu marturiatu è sfracicatu sottu à una macina.

Etimolugia: da u lat. "victor" (vincidore).

Casate: Vittori.

Nomi: Gwthyr, Gyösö, Toyo, Vick, Vico, Victeur, Victoire, Victor, Victoria, Victoriano, Victorico, Victorien, Victorienne, Victorin, Victorine, Victorino, Victorio, Victrice, Viggo, Viktor, Viktorii, Viktorik, Viktorina, Viktorine, Vitiana, Vitoric, Vitoucha, Vitoulia, Vittore, Vittoria, Vittoriano, Vittorino, Vittorio, Vittoriu, Vitturina.

Lurenzu, natu in Brindisi u 22 lugliu 1559, hè mortu in Lisbona u ghjornu di i so sessanta anni.

A' 16 anni, si era fattu frate Cappuccinu in Venezia è à 23 anni era prete. Durante una vintina d'anni, hà predicatu in Italia è in Alemagna, battagliendu contru à u prutestantisimu, è po, in u 1602, l'anu elettu ministru generale di l'Ordine.

Lurenzu di Brindisi hè unu di i teologhi franciscani i più celebri, ciò chì face chì, in u 1959, u papa l'hà dichjaratu duttore di a Chjesa.

Etimolugia casate è nomi: cf u 10 agostu.

 

22.VII.

Santa Maria Maddalena.

Secondu i Vangelli, trè donne eranu tenute assai caru da Ghjesù: Maria di Magdala (in Galilea), Maria di Bettania (in Ghjudea), è a peccatrice di San Lucca.

L'ultima hè a donna chì affacca ind'è Simone mentre ch'elli manghjanu, basgia i pedi di Ghjesù, è i copre di lagrime è di parfumi. Era una peccatrice publica.

Maria di Bettania hè a surella di Marta è di Lazaru. Ghjesù frequentava a so casa.

Maria di Magdala - Maria Maddalena - hè a prima persona à avè vistu à Ghjesù risuscitatu. U fattu hè contu in u Vangellu di San Ghjuvanni:

"U primu ghjornu di a settimana - dice Ghjuvanni -, a mane nanzu à l'alba, Maria Maddalena hè venuta à u sepolcru è hà vistu chì a petra chì chjudia l'entrata era stata mossa.

"Hè corsa per averte à Simon Petru è l'altri discepuli amati da Ghjesù. Disse: anu toltu u Signore da u sepolcru è ùn sapimu duve l'anu messu.

"Petru è l'altri discepuli vensenu à u sepolcru. I linzoli ghjacianu in u munimentu. L'asciuvatoghju chì cupria u capu di Ghjesù, era in un scornu.

"I discepuli si ne andonu.

"Maria restò, pianghjendu.

"Tandu, dui anghjuli li dumandonu: perchè pianghji?

"- Piangu chì si anu arrubatu à Ghjesù.

"E', vultendusi, hà vistu à Ghjesù chì stava arrittu."

I catolichi latini pensanu chì e trè donne ùn sò chè una.

U cultu di Maria Maddalena hè natu in Occidente è si hè spartu à u seculu XI, quandu i frati benedittini di Vidiliaccu (l'attuale Vézelay, in u dipartimentu di l'Yonne) annunzianu chì a salma di Maria Maddalena era stata purtata in u so cunventu. Tandu, vensenu pelegrini da ogni locu, i frati fecenu assai soldi, è custruiinu a bellissima chjesa diventata celebre.

I Marsigliesi, chì venianu di perde a so santa, creonu allora, micca unu, ma trè pelegrinaggi.

. "La sainte Beaume", duve Maria Maddalena averebbi campatu trenta anni in una grotta;

. "Saint Maximin", duv'ella era stata sepolta;

. è "Aigues-Mortes (les Saintes-Maries-de-la-Mer)" duv'ella era sbarcata cù Marta, Lazaru è Sara (a serva).

Etimolugia: da l'ebreu "Magdala" (nome di locu).

Nomi: Alena, Mada, Madalen, Madalena, Madalena, Maddalena, Maddie, Maddy, Made, Madel, Madelaine, Madeleine, Mädeli, Madelin, Madeline, Madella, Madelle, Madelon, Mädi, Mädle, Madlen, Madlin, Mado, Magda, Magdala, Magdalen, Magdalena, Magdalene, Magdalenus, Magdalinka, Magdelaine, Magdelane, Magdelène, Magel, Maggelina, Maggeltsje, Maggy, Magl, Magle, Maighdlin, Mala, Malena, Malina, Marleen, Marlène, Marline, Marylène, Matle, Maud.

In Corsica,in u 1981, Maddalena venia à l'ottesimu rangu di i nomi feminili. Era quellu di 16 donne nantu à mille.

Paesi è cità: Lentu.

Prutezzione. A legenda conta chì, à l'ultimu, Maria Maddalena campava vistuta cù i so soli capelli. A' u battisteru di Firenze, Donatello l'hà riprisintata in issa manera. Hè cusì ch'ella hè diventata a Santa Patrona di i piluccheri.

 

23.VII.

Santa Brigida.

Brigida hè nata in u 1303. Maritata à 13 anni à un principe svedese, hà avutu ottu figlioli.

Quand'ella hà 46 anni, u maritu more. Si ne và in Roma, raghjunta, l'annu dopu, da una figliola, Catalina (Santa Catalina). Anu campatu 23 anni inseme in issa cità, sinu à u 23 lugliu 1373, quandu Brigida hè morta.

A so regula di vita, Brigida a pigliava in u Vangellu. Campava cum'è i poveri, micca per bisognu, ma per cunnosce u disprezzu di a ghjente. A' una principessa rumana, chì li ne facia u rimproveru, disse: "Ghjesù ùn vi hà micca dumandatu u permessu per campà cum'ellu campava, eiu dinù mi ne passeraghju".

Cum'ella avia a rinomina di prufetizà, i capi di Statu è i papa a cunsultavanu. A'i primi li scrivia di cunsacrassi à u benistà di i so populi. In quantu à i papa, chì ghjeranu tandu in Avignone, i precurava di vultassine in Roma.

A' 69 anni, Brigida hè partuta pè a Terra Santa, cù Catalina, i figlioli, dui cavalieri è una scorta armata. Ci stetenu 15 mesi. "I più belli di a mio vita", disse Brigida. Hè morta à u ritornu, in Roma, è a salma hè stata purtata in Svezia, à Vadstena.

Una decina d'anni nanzu, avia creatu a Cungregazione di u San Salvadore, detta di e Brigidine.

Etimolugia: da u celtu "brigh" (forza, putenza).

Nomi: Berhed, Biddie, Birgit, Birgitte, Bride, Bridget, Bridie, Brighid, Brigida, Brigide, Brigidina, Brigitte, Britt, Britta, Gitte.

Paesi è cità: Svezia, Irlanda.

 

 24.VII.

Santa Cristina.

Cristina, morta in l'annu 285, era a figliola di u guvernatore di Tiriu, accantu à u lagu di Bolsena, in Italia. A' l'età di 14 anni hè stata marturiata per avè ricusatu di rinnegà a religiaone catolica. A so tomba hè stata ritrova in u 1880.

Cristina era stata messa in u circulu cù dui serpi chì ricusonu di falli male. Anzi li anu leccatu i pedi è si so appesi à i so petti cum'è s'elli sughjianu. Allora hè stata tomba da duie frezze.

Etimolugia: da u lat. "christianus" (partitante di u Cristu).

Nomi: Carsta, Carsten, Chrétien, Chrétienne, Chris, Chrissy, Christe, Christel, Christelle, Christian, Christiàn, Christiana, Christiane, Christie, Christina, Christine, Cristiano, Cristianu, Cristina, Karsten, Kerst, Kerstin, Kirsten, Kristian, Kristina, Kristine, Kristocha, Stijn, Stina, Stinke, Tina.

Paesi è cità: Bolsena, Palermo, Torcello. In Corsica: e Valle di Campulori.

In Corsica, u cultu di Santa Cristina esiste sempre, ma pocu. In Santu Petru di Tenda è in Moita, dui lochi portanu u nome di Santa Cristina. Si po dà chì, in i tempi, ci fussi una chjesa. A' u Parapoghju, cumuna d'Arbori, a festa paruchjale era Santa Cristina. Oghje a cappella hè ruvinata. U solu locu duve a festa si hè cunservata hè à e Valle di Campulori. In issa cumuna, e feste di San Pancraziu, u 12 maghju, è di Santa Cristina, u 24 lugliu, anu ancu supraniatu quella di u santu patrone di a parochja, Santu Agustinu, u 28 agostu.

A cappella Santa Cristina di Campulori si trova sottu à u Muchjetu suttanu, à a Frumicaccia. Ghjè una di e più interessante di Corsica per duie ragioni:

. una hè chì l'architettura hè uriginale;

. l'altra, chì sò state cunservate bellissime pitture à l'affrescu.

Prosper Mérimée, cù u so libru "Voyage en Corse" hà fattu cunnosce a chjesa di Santa Cristina à a Francia intera. Cinquanta anni dopu, in u 1890, a cappella era classificata da u Serviziu di i Munimenti Storichi.

 

25.VII.

Santu Ghjacumu u Maiore.

Ghjacumu è Ghjuvanni (u fratellu), eranu piscadori.

Piscavanu nantu à lagu di Tiberiada, quandu Ghjesù capitò per issi lochi. Li disse: "Seguitatemi", è u seguitonu.

Issi dui apostuli eranu prisenti tramindui à a Risurezzione.

Un ghjornu avianu dumandatu à Ghjesù i dui primi posti in u so regnu ma, quandu Ghjesù era à l'agunia, "l'anima trista à murtoriu", allora ch'ellu avia dumandatu di veghjà è pregà, elli durmianu.

Ghjacumu, era dettu u Maiore per distinguelu da l'altru apostulu, Ghjacumu u Minore, forse per ch'ellu era u più anzianu, o u più grande, o ch'ellu avia raghjuntu à Ghjesù nanzu à l'altru.

Hè statu u primu di l'Apostuli à esse marturiatu. Erode l'hà fattu scapà versu l'annu 44, per fà piacè à i Ghjudei.

Durante ottu seculi, anu pinsatu chì a so tomba era in Palestina o in Egittu, è po, à u seculi IX, i Spagnoli anu dettu ch'ella era in Compostella. Tandu, l'anu fattu una cappella è, in u 1082, una cattedrale.

Santiagu di Compostella hè diventata a Mecca di l'Occidente. Venianu pelegrini da tutte e parti. Cum'è insegna, purtavanu una baioccula (in francese: la coquille Saint Jacques). A via lattea, chè no chjamemu a strada di Roma, o di u Signore, o di San Petru, o di a Madonna, o d'Erode, era chajamata, da i pelegrini, a strada di Santiagu.

Etimolugia, casate è nomi: cf u 3 maghju.

Paesi è cità: Spagna, Guatemala, Nicuaraga, Pessaro, Pistoia, Chili, Coimbra, Brunswick, Compostella, Innsbrück. In Corsica: Carbuccia, Chisà, Marignana, u Tassu, Lozzi, a Petra Zitambuli.

Prutezzione; Ghjacumu u Maiore hè u santu patrone di i speziali (farmacisti) è hà a riputazione di guarì i rumatisimi.

 

26.VII.

I Santissimi Anna è Ghjuvacchinu.

Anna è Ghjuvacchinu eranu i genitori di Maria Vergine. I quattru Vangelli ricunnusciuti da a Chjesa catolica ùn ne parlanu, ùn i citanu mancu. L'altri dicenu ch'elli facianu una vita santa, ch'elli avianu grosse bande di animali, è micca figlioli.

Di ùn avè figlioli, era mal vista da i Ghjudei è, à u tempiu, à Ghjuvacchinu accadia ch'elli li ricusinu l'offerte. Dopu à vinti anni di prighere, Anna hà parturitu di Maria.

I Cristiani d'Oriente anu principiatu à interessassi à u babbone è à a mammone di Ghjesù à u seculu quintu. In Occidente, Anna principionu à festighjalla à l'epica di e Cruciate ma i papa ùn sò micca sempre stati d'accunsentu per metteli nantu à u calindariu.

Ghjuliu Secondu, in u 1510, fissa a festa à u 26 lugliu.

Piu Quintu (1566-1572) a supprime.

Gregoriu XV (1621-1623) ne face un ghjornu festivu.

Leone XIII (1878-1903) a riduce à un ritu di seconda classa.

Paulu Sestu (1963-1978) decide chì San Ghjuvacchinu serà festighjatu attempu à Santa Anna, allora chì, assai nanzu, era onuratu u 20 marzu in Roma, Uu 22 in Polonia, u 28 lugliu in Parigi, u 9 sittembre in Grecia è Milanu, u 9 dicembre in Magonza, è, dopu, Clemente XII (1730-1740) avia messu a so festa in l'uttava di Maria Assunta.

Anna.

Etimolugia: da l'ebreu "hannah" (piena di grazia).

Nomi: Anaïs, Anita, Anke, Anna, Annaik, Annchen, Anne, Annequin, Annet, Annetta, Annette, Annick, Annie, Anouchka, Anouck, Antje, Hannah, Nancy, Nanette, Nannetta, Ninette, Ninon.

In u 1981, in Corsica, Anna venia à u quintu rangu di i nomi feminili dopu à Maria, Ghjuvanna, Francesca è Antunietta. Era quellu di 20 donne nantu à 1000.

Paesi è cità: San Fiurenzu. In Corsica, chjese dedicate à Anna è Ghjuvacchinu ùn ci ne hè, dunque u cultu deve esse statu intruduttu tardi.

Prutezzione: Anna hè a santa patrona di e donne in partu, di e mamme è di e veduve, di quelli chì facenu o vendenu panni, spazzule, di quelli chì travaglianu u legnu. A preganu per esse franchi di a puvertà è, cum'è Sant'Antone di Paduva, pè a cerca di oggetti persi.

Ghjuvacchinu.

Etimolugia: da l'ebreu "Yehoyagim" (Iavè innalza).

Casate: Giovacchini.

Nomi: Achim, Chim, Ghjuvacchina, Ghjuvacchinu, Giacchino, Gioacchina, Gioacchino, Joachim, Joakima, Joaquin, Joaquina, Jochem, Jochen, Jochim, Juchem.

 

27.VII.

Santu Pantaleone.

Pantaleone era un medicu marturiatu in Nicomedia u 27 lugliu di l'annu 303.

U cultu di issu santu, diffusu à u seculu quintu in Oriente, hè ghjuntu in Occidente à i seculi XI è XII. In Venezia, ci hè una chjesa dedicata à San Pantalon, è Pantalon hè u nome di una maschera di u teatru venizianu di u seculu XVI.

Casate: Pantaleoni, Pantaloni.

Paesi è cità: Venezia, Oporto, Crema.

Arti: Pantalon, di a cumedia taliana, deve u so nome à u santu patrone di a Chjesa di Venezia. Hè un vechju chì tussichjeghja è sputachjeghja, un viziosu è un avaru. Hè a risata è a vittima di tutti l'Arlicchini di a cumedia taliana, di tutti i Scappins di a cumedia francese è si ritrova in "Cum'ella vi garba" di Shakespeare. Era vestutu di una zimarra veniziana, di un curpettu à bottuli è di calzoni azzeccati. U nome di a maschera veniziana ebbe subitu un gran successu. In Corsica, a spressione "i pantaloni" (in francese: les pantalons) sustituisce di più in più i calzoni taliani è e braghe germaniche è galliche.

Prutezzione: Pantaleone hè u santu patrone di i medichi è di e mammane, ma dinù di e balie, per via di a legenda chì conta chì, quand'elli l'anu scapatu, hè surtitu latte è micca sangue.

 

28.VII.

Santu Nazariu.

Nazariu serebbi statu marturiatu in Milanu attempu à Celsu, in u primu seculu dopu à Cristu, à i tempi di Nerone.

E so osse serebbinu state ritrove da Sant'Ambrosgiu, versu l'annu 397. E' ghjè a celebrità di Sant'Ambrosgiu chì hà fattu quella di i dui martiri. E so reliquie eranu assai cherse.

Un altru Santu Nazariu era abbate di l'isula di Lérins à u seculu quintu. Hè per via d'ellu chì, in Francia, parechji paesi portanu u nome di Saint-Nazaire.

Etimolugia: da Nazaret (uriginariu di -), piccula cità galileana (chjamata oghje, in arabu, En-Nasira) duve a Vergine Maria ricevì l'annunziazione è duve Ghjesù passò a so giuventù.

Nomi: Nazaire, Nazario, Nazariu, Nazzaro.

U 28 lugliu si celebreghja dinù a memoria di i martiri di a Tebaide egizziana. A' l'epica di l'imperatore Deziu (248-251), i rimiti chì campavanu in u desertu ebbenu à pate e persecuzioni contru à i Cristiani. U casticu di issi disgraziati hè statu contu, un seculu è mezu dopu, da San Ghjilormu. Unu, untu di mele, hè statu spostu à a sulana. E vespe, e zinzale è i sarapicchi si ne sò techjati. L'agunia fù longa ghjorni è ghjorni. Un'altru, chì ùn vulia sente parlà di donne, hè statu incatinatu è datu à una prustituta per ch'ella ne facci u so ghjoculu. Ellu, s'hè tagliatu a lingua cù i denti è a l'hà sputata in faccia.

 

29.VII.

Santa Marta.

Secondu u Vangellu, Marta era a surella di Maria Maddalena è di Lazaru. Era una donna affaccendata è, quandu Ghjesù capitava in Bettania, stava in casa soia. Mentre chì Marta travagliava per ricevelu à a megliu, Maria Maddalena si ne stava cun ellu è u stava à sente incantata.

Un ghjornu, Marta li ne fece u rimproveru dicendu ch'ella facia megliu di aiutalla. Allora, Ghjesù disse:

- O Marta ! Maria Maddalena hà sceltu a più bella parte è, issa parte, ùn li serà micca tolta.

Un'altra volta Ghjesù ghjunse allora chì Lazaru era mortu da quattru ghjorni.

- O Ghjesù - disse Marta -, sì tù ti ere statu quì, u mio fratellu ùn serebbi mortu.

E Ghjesù rispose:

- Sò a Misericordia è a vita. Quellu chì hà fede in mè ùn cunnuscerà mai a morte. U to fratellu risusciterà.

E' Lazaru escì da a tomba.

U cultu di Santa Marta si hè spartu più di mille anni dopu, in Provenza, à l'epica di e Cruciate, quand'elli anu contu chì a famiglia di Marta si ne era venuta à stà custì, Maria Maddalena à a Santa Balma, Lazaru in Marseglia, è Maria in Tarascone (duv'ella hè a Santa Patrona di a cità).

Etimolugia: da l'araùeicu "marta" (donna, patrona).

Nomi: Marfa, Marfenia, Marfonka, Marfoucha, Mart, Marta, Martella, Marth, Martha, Marthe, Marthena, Martie, Martita, Martje, Marty, Mat, Mattie, Mattje, Matty, Moireach, Patty.

Paesi è cità: Ecchisi Trascona, Castres.

Litteratura: Una legenda conta chì Marta hà strangulatu a Tarasca, issu dragu femina chì si manhjava i zitelli. Cf "Mireio" di Federiccu Mistral.

 

30.VII.

Santa Ghjulietta. Santu Petru Crisologu.

Ghjulietta era una veduva assai ricca chì campava in Cesarea di Cappadoce, l'attuale cità di Kaiseri, in Turchia, marturiata versu l'annu 303.

A so morte hè stata conta una sessantina d'anni dopu da u so paisanu, San Basiliu.

Ghjulietta avia un omu d'affari chì avia sciuppatu quasi tuttu u casale è si appruntava à piglialli ciò chì ne restava. Allora u messe in tribunale.

Davanti à u ghjudice, quellu ùn si pudia difende è avia da esse cundannatu quand'ellu si avanzò per dì: "Issa donna ùn hà dirittu di mandami in tribunale, chì ghjè cristiana". E' ghjera vera chì un decretu imperiale mettia i Cristiani for di legge.

U ghjudice averebbi cuntinuvatu u prucessu sì Ghjulietta avia rinnegatu a so fede. Quella ricusò, è fù cundannata à esse brusgiata viva.

Hè partuta alegra, à boccarisa, per cullà nantu à u legnaghju è cunsulendu e so amiche chì a vulianu cunsulà. E fiare l'anu assuffucata senza brusgialla.

E' Basiliu conta chì, duv'ellu era u legnaghju, era nata una surgente chì guaria i malati.

Etimolugia è nomi: cf Ghjuliu (12 aprile).

Petru hè dettu "u crisologu" per via ch'ellu era assai eloquente (a parulla vene da duie parulle greche chì volene dì "oru" è "discorsu"). Quand'ellu hè mortu anu trovu 170 prediche ch'ellu avia scrittu. In u 1729, u papa Benedettu XIII l'hà pruclamatu duttore di a Chjesa.

Petru era natu è mortu in a cità taliana di Imola (v.400-v.450). A' 35 anni, era statu fattu vescu di Ravenna.

Etimolugia, casate è nomi: cf u 29 ghjugnu.

Paesi è cità: Ravenna, Imola.

 

31.VII.

Santu Gnaziu di Loiola.

Gnaziu era natu l'annu 1491 in u paese bascu. Era un ufficiale navarese. Quandu Pamplona hè stata accampata da l'armata francese di Francescu Primu, hè statu feritu da una palla di cannone. Avia una trentina d'anni è debbe abbandunà l'armata.

A cunvalescenza fù longa. Ellu, chì virtuosu ùn era mai statu, si hè messu tandu à studià a vita di i santi. E' ghjè cusì ch'ellu decise di diventà santu ancu ellu.

E' parte per Ghjerusalemme. Stunatu di truvà, in Terra Santa, tanti Magumettani, si mette in l'idea di cunverteli.

Per issa missione, li ci vulia à esse prete. Allora, hè vultatu in Spagna per struissi. A' Alcala è Salamanca, duv'ellu passa quattru anni, hà à fà cù l'inquisizione è u mettenu in prigiò. Dopu, per cuntinuvà i so studii, parte per Parigi è ci stà sei anni.

U 15 agostu 1534, in Montmartre, sò sette à fà prufessione di fede religiosa per cunsacrassi à a cunversione di i Musulmani di Palestina. Unu d'elli hè Francescu Saveriu, un altru Spagnolu chì serà santificatu ancu ellu.

Partenu per andà in Terra Santa ma, in Venezia, ùn i lascianu imbarcà è si ne vanu in Roma. Cantanu in i carrughji per buscassi un pezzu di pane. U gruppu piglia u nome di Cumpagnia di Ghjesù. E' cusì nasce a Cungregazione di i Ghjesuiti. E custituzioni di l'ordine sò state accettate da Paulu Terzu in u 1540. Cumportanu u votu speciale di ubbidienza à u papa. L'articulu terzu dicia chì u numeru di i frati ùn devia passà i 60, articulu ricusatu è, quandu Gnaziu more, u 31 lugliu 1556, eranu digià un millaiu à girà u mondu.

In Corsica facianu trè anni ch'elli avianu apertu una casa in Bastia. Quella di Aiacciu aprerà in u 1593. A chjesa di Bastia fù a prima in u mondu à esse dedicata à Santu Gnaziu.

I Ghjesuiti anu avutu, in u mondu, una azzione religiosa, pedagogica, suciale è pulitica. A' u seculu XVIII, sò stati spulzati da Francia, da Spagna, da u Portugallu. A Cungregazione, suspesa in u 1773, fù ristabilita una quarantina d'anni dopu.

In u 1767, u rè di Spagna i face arrestà è l'imbarca per Civita Vechja. U papa ricusa di riceveli. Allora vuculeghjanu in u mare Tirenu, fin chì Genuva accetti ch'elli sbarchinu in Corsica. N'hè ghjuntu 2000 in Calvi, Algaiola è Bunifaziu, un millaiu in Aiacciu. Tandu, i porti corsi eranu occupati da i Francesi, è l'affare scuntentò u rè di Francia chì l'avia scacciati da u so regnu cinque anni nanzu. Pasquale Paoli, capugenerale di a nazione, avia permessu ch'elli si stabilischinu in i paesi cuntrullati da e so truppe, ma a più parte si stetenu in e cità di u bordimare.

Etimolugia: da u gr. "ignatios" (nativu, nustrale) per mezu di u nome lat. di persona "Ignatius".

Casate: Ignazi.

Nomi: Gnacie, Gnazi, Gnaziu, Ignace, Ignacio, Ignacius, Ignatia, Ignatius, Ignaz, Ignazia, Ignazio, Ignaziu, Jnuigno, Natz, Natze, Nazerl, Nazi.

Paesi è cità: Pamplona, Lanzo in Piemonte. In Corsica: Bastia.