NUVEMBRE

 

1.XI.

I Santi.

A festa di i Santi hà per urigine una festa di i martiri di u mondu sanu chì ghjera in usu in a Chjesa d'Oriente à u seculu quartu. Per l'Occidente, l'annu 608, u papa Bonifaziu Quartu (608-615) hà fissatu à u primu nuvembre a festa di tutti i Santi. Nanzu era u 13 maghju. A scelta di u primu nuvembre, vigilia di i Morti, hè stata per caccià una antica festa pagana.

Da i tempi antichi, in Europa, u ricordu di i Morti si facia u primu nuvembre. D'altronde, in Corsica, hè sempre in usu, o era sempre in usu pocu tempu fà, di andà issu ghjornu à u cimiteriu.

Etimolugia: traduzzione di u let. "Omnes Sancti".

Casate: Santi, Desanti, Santelli, Santarelli, Santini, Santucci, Santoni.- In u 1981, in Corsica, a casata Santoni venia à u sestu rangu, dopu à Casanova, Albertini, Luciani, Mattei è Rossi (cantone di Zicavu: 29%, Santa Maria Sichè: 15%, Aiacciu 14%, Prunelli di Fiumorbu 10%). A casata Santini venia à u 29èsimu rangu è Santucci à u 37èsimu. A' elle trè: Santoni, Santini è Santucci, riprisentavanu 12,4 casate nantu à 1000.

Nomi: Santa, Santinu, Santu, Tossanus, Toussain, Toussaine, Toussaint, Toussainte, Tutia.- U nome Santu - cum'è d'altronde Pasquale o Natale - ùn hè micca ricunnusciutu da a Cristianità. E' purtantu, for di i paesi prutestanti, serve assai.- In u 1981, in Corsica, u nome Santu venia à u 14èsimu rangu di i nomi maschili, era quellu di 13 omi nantu à 1000. Santa venia à u 14èsimu rangu di i nomi feminili. Era quellu di 10 donne nantu à 1000.

Paesi è cità: Bustanicu (festa patrunale).

Detti è pruverbii: "A' chì sumena avanti à i Santi, sumena pè i cantanti (l'ocelli)". "U primu di nuvembre, San Martinu risplende è si sparghje u vinu". Vene li Santi chì inchjarisce u vinu; à l'11 risplende San Martinu".

 

2.XI.

I Morti.

A cumemurazione di l'anime di i Morti ricolla à un millaiu d'anni fà. Hè stata istituita da Santu Odilone, abbate di Cluny da l'annu 998 à l'annu 1048.

 

3.XI.

Santa Laurina.

Laurina, vergine è martira, hè una santa corsa di l'epica di santa Divota. Serebbi nata in Aleria. In Aleria esistia una chjesa di Santa Laurina. U titulu era appicciatu à un canunicatu. D'altre chjese eranu in Omessa, Corti, Vivariu è Corscia.

Ghjambattista Imperiali, vescu d'Aleria in Cervioni, hà alzatu a festa in ritu doppiu di prima classa cù uttava.

Etimolugia, casate è nomi: Cf Lurenzu (10 agostu).

 

4.XI.

Santu Carlu Borromeo.

Carlu hè natu u 2 uttobre 1538, in u castellu di Borromeo, in Italia, accantu à u Lagu Maggiore.

Quand'ellu hà 21 annu, u fratellu di a mamma, Anghjulu di i Medici, hè fattu papa cù u nome di Piu Quartu. Carlu diventa u so secretariu di Statu. Subitu dopu, u ziu u face cardinale, li dà l'amministrazione di a dioccesi di Milanu, e legazioni di Bologna, Spoletta è Ravenna, è a commenda di l'abbazie di Mozzo, Polina, Colle è Nonantolla, ciò chì face un rivenutu di 52.000 scudi à l'annu, sia u valore di 1.528.000 chilò d'argentu. Si tratta di un casu veradimente scandalosu ma, à l'epica, i patroni di a Chjesa circavanu più l'onori è u prufittu chè u Paradisu.

Trè anni dopu, Carlu Borromeo cambia vita, raghjunghje a so dioccesi di Milanu è decide di mette in opera e decisioni di u cunciliu di Trento finitu in u 1563. Crea trè grandi seminarii è trè picculi, è apre 800 scole cù 6000 preti per amparà a duttrina. Si fece unipochi di nimici, tantu laichi chè preti. Un frate pruvò ancu à tumballu tirenduli una archibusgiata.

Carlu Borromeo hè mortu in Milanu à 46 anni, u 3 nuvembre 1584. Lasciava una dioccesi chì fù un mudellu per tutti i paesi catolichi.

Etimolugia: da u germ. "harja" (armata) o "carl" (omu, maschju, omu di cundizione libera). Indì i Franchi, hà pigliatu u sensu di "maestru di Palazzu" è po "altu funziunariu di a Corte".

Casate: Carletti, Carli, Carlini, Carlotti, Doncarli.

Nomi: Carito, Carl, Carla, Carlettu, Carlina, Carline, Carlina, Carlinu, Carlo, Carlos, Carlotta, Carlu, Carlyle, Carol, Carola, Carole, Carolin, Caroline, Charel, Charlemagne, Charlène, Charles, Charletta, Charley, Charlie, Charline, Charlot, Charlotte, Charly, Cheree, Cheryl, Chick, Chuck, Halle, Jarl, Karel, Karl, Karlota, Karlouchka, Kerdel, Korl, Linchen, Lini, Lola, Loleta, Lolita, Lotta, Lotte, Lottie, Sarel, Sherry, Sheryl, Siarl, Teàrlach.- In u 1981, in Corsica, Carlu venia à u 10èsimu rangu di i nomi maschili. Era quellu di 26 omi nantu à 1000.

Paesi è cità: Milano.

 

5.XI.

Santa Silvia. Santu Zaccaria è Santa Lisabetta.

Silvia, forse di urigine siciliana, era maritata cù un nobile rumanu. Era a mamma di u santu papa Gregoriu Magnu, unu di i più celebri, un papa chì hà fattu assai pè a liturgia, pè a disciplina ecclesiastica è pè u casale di a Chjesa. E' purtantu era malaticciosu. Ma Silvia l'hà sempre curatu fenduli manghjà i pustimi di u so ortu chì, ella, si sfidava di ciò ch'elli vendianu à u marcatu.

Hè morta in Roma versu l'annu 592, una duzina d'anni nanzu à u figliolu.

Etimolugia: da u lat. "silva" (furesta, valdu).

Casate: Silvagnoli, Silvestri, Silvarelli (Cf Silivestru 31 dicembre)

Nomi: Fester, Jelvestr, Sailbheastar, Sila, Silane, Silas, Silivestru, Silouan, Silva, Silvaine, Silvana, Silvane, Silvano, Silvère, Silverio, Silvester, Silvestre, Silvestre, Silvia, Silviane, Silvin, Silvina, Silvino, Silvio, Silviu, Silvius, Sylvain, Sylvaine, Sylvan, Sylve, Sylvère, Sylvester, Sylvestre, Sylvette, Sylvie, Sylvin, Sylvius, Vester.

Paesi è cità: Brescia.

Zaccaria è Lisabetta eranu i Genitori di Ghjambattista u Precursore. Stavanu accantu à Ghjerusalemme. Ellu era prete.

Eranu disgraziati di ùn avè figlioli, chì Lisabetta era sterile è tramindui avanzati in età.

U Vangellu secondu San Lucca conta chì, un ghjornu chì Zaccaria era solu in u tempiu per offre l'incensiu à u Signore, ghjunse un anghjulu à diritta di l'altare chì disse:

- Un' teme nunda o Zaccarì, u Signore hà intesu e to prighjere. A to moglia, Lisabetta, parturiscerà di un maschju è u chjamerai Ghjuvanni. E' a ghjente si rallegrerà di issa nascita. E' ellu cunvertiscerà parechji figlioli di Israele.

- Ma - disse Zaccaria - sò vechju è a mio moglia ùn hè più giovana.

L'anghjulu rispose:

- Eiu sò Gabriele è stò davanti à Diu. Ghjè ellu chì mi manda per fatti sapè a bona nova. E', per datti a prova di ciò ch'o dicu, à partesi da oghje serai mutu sinu à u ghjornu chì iste cose accaderanu.

E' Lisabetta parturì di un maschju. Ottu ghjorni dopu, i vicini, i parenti ghjunsenu per circuncide u zitellu. Dissenu: u chjameremu Zaccaria cum'è u babbu. Allora u babbu scrisse nantu à una tavuletta chì ci vulia à chjamallu Ghjuvanni. E' tandu ritruvò a parulla.

Etimolugia: da l'ebreu "zekaryah" (Iavè si ramenta).

Nomi: Zaccaria, Zacchaeus, Zach, Zachariah, Zacharias, Zacharie, Zachary, Zacher, Zacherl, Zoch.

Paesi è cità: Venezia.

Per Lisabetta, Cf Lisabetta di u Portugallu (u 4 lugliu).

 

6.XI.

Santu Leunardu.

Di Leunardu ùn si sà nunda di certu. Averebbi campatu trà u seculu sestu è u seculu decimu.

Una legenda dice ch'ellu era u figlianu di Clodoveu, rè di i Franchi, ch'ellu ricusò di esse suldatu par ùn avè sangue nantu à a cuscenza, è ch'ellu hè statu urdinatu prete da San Remigiu.

U cumpare u vulia fà vescu ma ellu ricusò dumandenduli a grazia di lasciallu andà à visità i prigiuneri per cunverteli è dalli a libertà. Dopu à avè giratu a Gallia suprana, hè falatu versu u meziornu. Ghjuntu in u Limusinu, scontra i servitori di u rè d'Acquitania chì l'avertenu chì a regina era in traccia di moresi per via ch'ella era in partu da cinque ghjorni senza risultatu. Leunardu face una prighera è a criatura, prigiunera in u corpu di a mamma, hè liberata. A' San Leunardu, u rè dete di chè fà un munasteru in un locu chjamatu avà Saint-Léonard-de-Noblat, in u dipartimentu di a Haute-Vienne.

A' i ghjorni d'oghje, l'abitanti di issa piccula cità concianu pelli, facenu scarpi, fabricheghjanu a carta, travaglianu a purzellana... ma, seculi fà, eranu osteriarii è butteari per riceve tutti quelli chì, da l'Europa sana, venianu à pregà à San Leunardu per ch'ellu dia a libertà à i prigiuneri.

Etimolugia: da u lat. "leo" (leone) è u germ. "hart" (forte).

Casate: Leonardi, Leonardini, Leonarduzzi, Linardi, Lunardi.

Nomi: Leent, Lehar, Lehrd, Leindel, Leinhard, Len, Lendel, Lennard, Lennart, Léonard, Leonarda, Leonarde, Leonardo, Leonerd, Leonhard, Leonharde, Lernert, Leunarda, Leunardu, Liénard, Lienet, Liert, Linnert, Lionardo, Lunarda, Lunardu.

Paesi è cità: Tolla (festa patrunale).

 

7.XI.

Santu Ernestu.

In u 1099, a prima Cruciata avia apertu a strada di i Lochi Santi à i pelegrini d'Europa è permessu di creà quattru picculi Stati cristiani: Ghjerusalemme, Antiocca, Edessa è Tripoli.

Quarantacinque anni dopu, i Musulmani ricunquistavanu Edessa è ghjeranu pronti à entre in Ghjerusalemme. Per impedisceli, partì, in u 1147, a seconda Cruciata. Fù un disastru. Eranu partuti 200.000, omi è donne, ne vultò qualchì millaia. Frà quelli chì ùn sò rivenuti, ci hè Santu Ernestu.

Ernestu era un frate, abbate di un munasteru nantu à e sponde di u lagu di Custanza, cù 70 frati d'altare, 130 frati domestichi, è 72 monache.

In u 1146, dopu à avè direttu sei anni u cunventu, Ernestu si licenziò per raghjunghje l'armata alemana cumandata da l'imperatore Cunradu Terzu. "Mi ne vò - disse - è spergu chì u Signore mi accurderà a grazia di more per Ellu". E' morse... ma ùn si sà nè quandu, nè induve.

Etimolugia: da u germ. "ernust" (battaglia).

Nomi: Aerna, Arnestu, Arnost, Arnst, Earnest, Erna, Ernest, Ernestina, Ernestine, Ernestita, Ernesto, Ernestu, Ernestus, Ernie, Ernst, Erny.

 

8.XI.

Tutti i Santi di Corsica. Santu Gottifredu.

Nanzu, in Corsica, si celebrava a memoria di unipochi di Beati, Venerabili, Servi di Diu, nati in l'isula, o chì ci anu praticatu e so virtù. Per ùn citanne chè qualchidunu, chì a lista hè troppu longa: Amanza, Bonifaziu, Laurina, Parteu è cumpagni di Mariana, Ghjilormu di Lanu, Vitale di Bonicardu, Fiurenzu è Fiora.

Issi santi sò stati scartati da a Chjesa corsa per via chì Roma ùn l'hà micca messi nantu à u Martirologu. Allora, hà decisu di riservà un ghjornu di u calindariu dioccesanu, l'8 nuvembre, per festighjalli tutti attempu.

Gottifredu avia una trentina d'anni quandu i frati di u vicu Novicenti (l'attuale Nogent-sur-Marne) u volsenu cum'è abbate. Un' eranu più chè sei in issa abbazia chì ghjera stata celebre, è i spinaghji si manghjavanu i muri. In pocu tempu, Gottifredu li fece ritruvà l'anziana prusperità. In u 1097, maravigliatu da u risultatu, l'arcivescu di Reims li dumandò di esse u superiore di l'abbazia San Remigiu, a più ricca di a dioccesi. Gottifredu ricusò, dicendu chì un onestu omu ùn si lasciava micca a moglia per piglianne una più bella.

A' 38 anni, l'anu fattu vescu di Ambiani (l'attuale cità di Amiens, dipartimentu di a Somme). Ci stete ondeci anni, ondeci anni di umiliazioni è di suffrenze. I so preti, currotti, vendianu i sacramenti. Pigliò pretesa pè a cumuna chì si era rivultata contru à a tirania è l'ingurditutine di i signori, è i signori u persecutonu è li resenu a vita impussibile. Ancu l'abbate chì l'avia sustituitu à Nogent si ridia d'ellu. Una notte di dicembre 1114, scappò per piattassi à a Grande Certosa, pregà, è vive in pace. L'anu ritrovu è ubligatu à rivene. Un' avia chè 49 anni, ma era frustu è, l'8 nuvembre 1115 si ne morse in l'abbazia di San Crispinu di Soissons duv'ellu era di passeghju. I so preti di Amiens ùn si mossenu per assiste à l'interru.

Etimolugia: da u germ. "gott" (diu) è "fried" (prutezzione).

Nomi: Friedel, Friedes, Géoffroy, Godefroi, Godefroy, Godel, Godfred, Godfrey, Godfroi, Godofredo, Goffert, Goffredo, Goffredu, Goraidh, Gotfrids, Gotfridus, Gothfraidh, Götschi, Gottfredo, Gottfrid, Gottfried, Gottfriede, Gotti, Gottifredu,Götz, Gotzi,

Paesi è cità: Amiens, Soissons.

 

9.XI.

Santu Salvadore.

Salvadore hè un nome di devuzione cristiana, senza ch'ellu sia quellu di un santu. Hè datu in l'onore di Ghjesù salvendu u mondu. Serve, o servia assai, in Italia, in Spagna, è in Corsica.

Casate: Salvadori, Salvatori, Salvarelli.

 

10.XI.

Santu Leone.

Di i papa chì anu pigliatu à Leone cum'è nome, cinque sò stati canunizati. U 10 nuvembre si festighjeghja à Leone Primu, u Grande, papa da 440 à 461. Era l'epica chì l'imperu rumanu, in Occidente, si n'andava à u sprufondu. I Franchi, i Visigoti, i Vandali, i Burgondi, eranu scalati per ùn parte più. For di i Franchi, chì ghjeranu pagani, l'altri eranu ariani: negavanu a divinità di Ghjesù.

In Oriente, a medità di i veschi eranu monofisiti. Per l'Armeni, pè i Ghjacubiti di Siria, i Coppiti di l'Egittu è di l'Etiopia, Ghjesù ùn avia chè l'apparenza di a nostra natura.

Leone hà luttatu contru à l'autonumia di isse chjese, predichendu è impunendu i dogmi di l'Incarnazione è di a Trinità. Avia e qualità di un omu di Statu è hà impeditu chì Bizanziu, duv'ellu stava l'imperatore, piglia a suprana à Roma.

Roma, l'hà salvata dinù l'annu 452, quandu Attila era prontu à ruvinalla pè u sempre. Leone si prisentò à ellu, pagò un tributu assai impurtante, è Attila si n'andete.

U cunciliu di Calcedonia, in u 451, fù un trionfu pè a duttrina è l'auturità di Leone. I cinquecentu veschi, aduniti da l'imperatore, si sò cuntentati di a lettura di a lettera di u papa. A cunclusione fù: Leone hà parlatu, "causa finita est".

Etimolugia: da u lat. "leo" (laone).

Casate: Leoncini, Leonelli, Leoneschi, Leonetti, Leoni.

Nomi: Leâo, Lee, Lei, Lénonie, Leo, Leon, Léon, Leona, Léonce, Leone, Léone, Leonia, Leonila, Leonilla, Léonille, Leonina, Léonine, Leons, Léontin, Léontine, Leontyne, Lev, Levounia, Lionia, Lonni, Nilla.- U nome Leone hè statu purtatu da 6 imperatori di Custantinopuli è da 13 papa.

 

11.XI.

Santu Martinu.

Martinu hè natu versu l'annu 316 à a fruntiera ungarese. A' l'età di 15 anni, era un suldatu di a Guardia imperiale. Contanu chì, un ghjornu, hà datu a medità di u so mantellu à un poveru spillaccheratu è chì, a notte, hà sunniatu à Ghjesù immantellatu dicendu à u Babbu: "U mantellu, hè Martinu chì u m'hà datu". Allora si hè fattu battizà, hà lasciatu l'armata è hà fattu u rimitu.

A' l'età di 44 anni, ghjunghje in Pictavi (l'attuale cità di Poitiers), scontra à santu Ilariu, è facenu un munasteru. Serebbi u primu munasteru fattu in e Gallie.

A' 54 anni, hè fattu vescu di Turone (l'attuale cità di Tours, in l'Indre-et-Loire).

More à 81 annu, l'8 nuvembre 397, dopu à avè evangelizatu una grande parte di a Gallia. Oghje, in Francia, Martinu hè u santu patrone di 3600 chjese è 485 paesi.

Etimolugia: da u lat. "martinus" (dedicatu à u diu Marte).

Casate: Martini, Martinenghi, Martinelli, Martinetti, Martinaggi, Martinucci, Demartini.

Nomi:Maartina, Machin, Marcin, Màrtainn, Märtel, Marten, Märten, Marti, Märti, Martie, Martin, Martina, Martine, Martinho, Martinian, Martiniana, Martiniano, Martinianu, Martinianus, Martinien, Martinienne, Martinka, Martino, Martinu, Martinus, Martjin, Martl, Marton, Marton, Martsen, Marty, Martyn, Matten, Mertens, Mirtel, Tien, Tienis, Tiens, Tinie, Tinus

Paesi è cità: Lucca, Belluno, Amiens, Braga, Colmar, Magdeburgu, Tours, Uri, Utrecht, Vienne. In Corsica, Martinu hè u santu u più festighjatu dopu à Maria, Ghjuvanni è Petru: Canale di Verde, Bisè, Costa Rota, Cuttoli Curtichjatu, Erone, Evisa, Patrimoniu, Ruspiglieni, Sari d'Urcinu, San Martinu di Lota, Siscu, Tavaccu, u Viscuvatu, Letia, Sotta.- L'isula di a Martinica hè stata scuperta da Cristofanu Culombu u ghjornu di San Martinu 1493.

Prutezzione: Martinu hè u santu patrone di i bottai, di i militari fantacini è di i pedoni.

Detti è pruverbii: Martinu hè u santu di a divizia. Quandu omu passava davanti à ghjente chì cuglia uva, biade o frutta, per salutalla si dicia: "San Martinu!"; A' i giovani sposi, si dicia: "San Martinu è figlioli maschji".

Un pruverbiu dice: "San martinu, mostu vale vinu", vole dì chì l'11 nuvembre si passanu e botti per tirà u vinu... s'ella ùn era digià fatta pè i Santi.

Filastrocca zitellina: "Un' piuvì, ùn piuvì
Chì ùn vole San Martì;
San Martì hè cullatu in celu
A sunà le trè campane
Pè i vivi, pè i morti,
Pè i Santi Pater nostri."

 

12.XI.

Santu Aureliu. Santu Rinatu.

Aureliu era un Primatu d'Africa à l'epica di Santu Agustinu è cumandava à 500 veschi. Per quasi 40 anni, fù unu di i capi di a Chjesa d'Occidente è u vescu di Roma avia per ellu assai riguardu. Quand'ellu hè statu sceltu cum'è vescu, era diacunu di Cartagine.

Saviu, prudente, energicu, Aureliu ebbe à luttà contru à u paganisimu, contru à l'eretichi (Dunatisti, Tertullianisti è Pelasgichi), ma dinù contru à unipochi di i so preti troppu infingardi, è dumandò à Santu Agustinu di scrive un libru contru à i frati sfaccendati è uziosi.

Cù simplicità, muderazione, ma dinù cù assai auturità, hà direttu 36 cuncilii pruvinciali. A so mudestia fece chì lasciava sempre parlà à Santu Agustinu. Hà incaricatu i so preti di annunzià a parulla di Diu è hà istituitu di cantà i Salmi durante a messa.

Serebbi mortu u 20 lugliu di l'annu 430, trè settimane nanzu à Santu Agustinu, dui anni dopu chì i Vandali abbianu occupatu l'Africa.

Etimolugia: forse da u gr. "aurios" (aurora, u fà di u ghjornu), o da u lat. "aureus" (cum'è l'oru).

Nomi: Auleria, Auleriu, Aure, Auré, Aurèle, Aurelia, Aureliano, Aurelianu, Aurélie, Aurélien, Aurélienne, Aurelio, Aureliu, Auriane, Aurica, Auriole, Aurora, Aurore, Avreliane, Orell.

Paesi è cità: E Cannelle, pieve d'Urcinu.

Di Rinatu ùn si sà nunda, for di una legenda. Issa legenda dice chì, un ghjornu, à u seculu quintu, una donna dumandò à San Maurigliu, vescu d'Angers, di falli un figliolu. Maurigliu fece una prighera è, l'annu dopu, nasce un maschju. Sette anni passanu. Una mane, a donna rivene à truvà u vescu mentre ch'ellu era à l'altare, per dilli chì u zitellu si muria. Maurigliu finisce a so messa, pianu pianu, è po parte. Era troppu tardi. Allora, cum'è scimignulitu, scappa in Inghilterra. U cercanu per celu è per terra è ùn u trovanu chè sette anni dopu, in un ortu, in traccia di vangà. U vestenu da vescu è u si portanu. Subitu ghjuntu, Maurigliu và nantu à a tomba di u figliolu... è u vede sorte, in salute. U cunfirmeghja è li dà u nome di Rinatu (natu una seconda volta). U zitellu ingrandò è, à a morte di Maurigliu, u sustituì cum'è vescu d'Angers.

Santu Rinatu fù festighjatu per seculi è seculi ma a fola piace pocu à a Chjesa è, u 12 nuvembre, preferisce celebrà a memoria di u Ghjesuitu René Goupil, sbarcatu à u Canadà in u 1635, appena dopu à Champlain, è tombu da l'Irrocchesi in u 1642.

Etimolugia: u nome Rinatu usa assai, mancu tantu pè i santi chì l'anu purtatu, ma pè u so valore misticu, cù u significatu di "natu à una vita nova per via di u battezimu". In Corsica, in u 1981 venia à u vintesimu rangu di i nomi maschili cù 9 omi nantu à 1000.

Casate: Rinaldi, Linardi.

Nomi: Nata, Rena, Renaat, Renat, Renata, Renate, Renatka, Renato, Renatu, Renatus, René, Renée, Renelle, Rentje, Rinata, Rinatu.

 

13.XI.

Santu Briziu. Santu Diegu.

Secondu Sulspiziu Severu, un storicu di u seculu quintu, autore di una vita di San Martinu, Briziu - ch'ellu hà cunnusciutu -, era un pocu di bonu. San Martinu l'avia racoltu chjucu, l'avia allevatu è n'avia fattu un prete. Quand'ellu fù prete si n'andò da u munasteru duv'ellu stava per campà da riccone, cù panni di lussu, belli cavalli piena a stalla è belle schjave piena a casa. Aspettava ch'ellu murissi "issu vechju scemu di Martinu" - cum'ellu dicia - per piglià u so postu. L'annu 397, Martinu more è Briziu diventa vescu di Turone (l'attuale cità di Tours, in l'Indre-et-Loire). Trenta anni dopu, suspettatu di avè messu incinta una sora, li tocca à scappà per ùn fassi tumbà. Si ne và in Roma, ci stà sette anni, è cunvince u papa ch'ellu era nucente. Rivenutu in a so dioccesi, ci vole à crede ch'ellu ebbe una cundotta assai edificante postu ch'ellu hè statu santificatu.

Hè mortu versu l'annu 447.

Etimolugia: da u celticu "brigh" (forza, putenza).

Nomi: Brès, Brice, Bricius, Brictius, Brix, Briz, Briziu, Bryce.

Paesi è cità: Orvieto.

Prutezzione: a pena in corpu.

Diegu hè un spagnolu natu accantu à Siviglia versu l'annu 1400, mortu in a cità andalusa d'Alcala u 12 nuvembre 1453.

Era un frate laicu franciscanu, giardinaru, purtinaiu, infirmieru o cucinaru, secondu i bisogni di u cunventu chì l'accuglia. In u 1450, andò in Roma per assiste à a canunizazione di San Bernardinu di Siena. Eranu ghjunti 4000 franciscani, accatastati in un cunventu, quand'ella schjattò una epidemia. Diegu facia da infirmieru. Anu rimarcatu chì e scatule è e buttigline di medicine ùn viutavanu mai. Diegu disse: "Diu hè più putente chè tutti i medichi è tutti i speziali di Roma aduniti".

U so più grande miraculu, Diegu u fece centu anni dopu mortu. In u 1562, un figliolu di Filippu Secondu di Spagna si era sciappatu u capu, caschendu da cavallu. U rè fece apre a tomba di Diegu. U santu omu era cum'è quandu l'avianu sepoltu. Paria ch'ellu durmissi. Anu asciuvatu a so faccia cù un mandile di seta ch'ellu anu messu nantu à u capu di u principe, chì guarì.

Ghjè, à a dumanda di Filippu Secondu chì u papa, in u 1588, messe à Diegu nantu à l'altari.

Etimolugia, casate è nomi: Cf Ghjacumu (3 maghju).

 

14.XI.

Santa Amanza. Santu Stefanu di Fiumorbu.

Amanza hè una Corsa marturiata à l'epica di Santa Divota è Santa Laurina. Altru ùn si sà.

U golfu di "Santa Manza", in fondu di a costa orientale di a Corsica, porta u nome di una cappella Sant'Amanza chì ghjera à un chilometru da u mare. In Petrusella, à 25 km d'Aiacciu, ci hè un paisolu chì si chjama "Santa Manza" per via dinù di una chjesa dedicata à a santa. In Corsica ci era altre chjese cù listessu titulu, in Santu Petru di Tenda, in Ocana, in Appricciani, è una tramezu à Montemaiò è Lunghignanu.

Etimolugia: forse da u lat. "amandus" ( à tene caru).

Nomi: Amance, Amand, Amandine, Amanza, Manda, Mandy, Manza.

Stefanu era un Corsu di i Prunelli di Fiumorbu. Frate di San Francescu, hè statu marturiatu in Terra Santa, in u 1391, cù trè cumpagni: Niculaiu di Slavonia, Deudatu di Rodez è Petru di Narbona. Una lettera mandata à i Catalani di Damascu, conta chì i quattru omi sò stati ottu anni in paese musulmanu nanzu di more pè a so fede. Certi frati, più struiti o più sperimentati chè elli, l'avianu fattu un scrittu chì vantava a religione catolica è attaccava quella di Magumettu. Elli, issu scrittu, sò andati à leghjelu davanti à u ghjudice di u lucale. Minacciati di esse tombi, anu ricusatu di rinnegà ciò ch'elli avianu lettu. Dissenu: "Ciò chè no avimu lettu hè ghjustu, santu è catolicu. Simu pronti à subì tutti i strazi è pronti à more".

Marturiati durante trè ghjorni, ùn cediinu. Anzi, si ridianu di quelli chì i facianu soffre. Allora, l'anu dati à a folla chì l'hà messi in pezzi, chì hà lampatu i so membri in una brustasgia è spernucciatu e so osse.

In u 1889, Roma hà accettatu u cultu di u Slavoniu Niculaiu è, in u 1898, l'hà stesu à l'Ordine franciscanu. Di l'altri ùn si ne parlò. Un decretu di canunizazione hà riparatu issa mancanza è assuciatu i quattru cumpagni.

Etimolugia: da u gr. "stephanos" (curona).

Casate: Stefani, Stefanacci, Stefanaggi, Stefanini, Stephani, Stephanopoli.

Nomi: Esteban, Esteffe, Estevan, Estève, Estienne, Etienne, Etiennette, Staffan, Staines, Steaphan, Steeje, Stefa, Stefaans, Stefan Stefana, Stefani, Stefano, Stefanu, Steffel, Steffert, Steffie, Stepan, Stepanida, Stepha, Stephan, Stephana, Stéphane, Stephania, Stéphanie, Stephanson, Stephanus, Stephen, Stevana, Steve, Steven, Stevena, Stevenje, Stevenson, Stevie, Stiobban.

Prutezzione: Stefanu hè u santu patrone di i funditori, cavapetre è scarpellini.

 

15.XI.

Santu Alibertu.

Alibertu, dettu u Grande, era un frate duminicanu alemanu natu in Lauinghen l'annu 1206. Hè mortu in Cologna u 15 nuvembre 1280.

Era un famosu predicadore chì hà giratu l'Europa: Paduva, Parigi, Cologna, ecc., for di trè anni, da u 1254 à u 1257, quand'ellu fù pruvinciale di u so Ordine, è dui anni da u 1260 à u 1262, quand'ellu fù vescu di Ratisbona. Insignava chì ùn ci era nisuna oppusizione trà u prugressu di e cunnuscenze umane è à fede cristiana. L'edizione di i scritti di issu gran maestru di a Sculastica cumporta 38 libri. U so megliu elevu hè statu San Tumasgiu d'Aquinu, u più grande teologu di u Medievu.

A' u sedecesimu seculu, u celebre Lefèvre d'Etaples, teologu è umanistu, pretendia chì i trè megliu genii di l'umanità eranu: Aristotele, Salomone è Alibertu u Grande.

E vechje cronache pisane parlanu di un Santu Alibertu di Corsica chì campava à u seculu XIII, ma d'ellu ùn si sà nunda è a Chjesa preferisce celebrà a memoria di Santu Alibertu, duttore universale.

Etimolugia: da u germ. "adel" (nobile) è "bert" (spampillante).

Casate: Alberti, Albertini, Albertucci, Albertelli, Albertoni, ALbertosi, Aliberti, Alibertini.- In Corsica, in u 1981, Albertini venia à u secondu rangu di e casate, dopu à Casanova. 32% eranu in u cantone di Niolu-Omessa, 15% in quellu di u Viscuvatu, 12% in Bastia è 9% in Corti.

Nomi: Adalbert, Adalberta, Adalberte, Adalbertu, Albert, Alberta, Alberte, Alberti, Albertine, Albertini, Alberto, Albertu, Aliberta, Alibertina, Alibertinu, Alibertu, Aubert, Aubertin, Bela, Bert, Elbert.

Paesi è cità: Calvese (cumuna di Suddacarò).

Prutezzione: Alibertu hè u santu patrone di i scientifichi, naturalisti è chimisti.

 

16.XI.

Santa Margherita di Scozia. Santa Gertrude.

Margherita, nata versu l'annu 1046, era una figliulina di u rè d'Inghilterra, rifugiata in a Scozia quandu, l'annu 1066, i Nurmani anu cunquistatu u paese.

A' l'età di 26 anni Margherita si marita cù u rè di Scozia, Malcomu Terzu, chì ne hà 45, è li face ottu figlioli. Malcomu, assai devuziunosu, associa a moglia à u guvernu di u paese. Margherita riesce à intruduce a liturgia rumana in a Chjesa scuzzese è face fà, in Edimburgu, un munasteru nantu à u mudellu di quellu di Cluny, in Francia.

Hè morta à u castellu di Edimburgu, u 16 nuvembre 1093, quattru ghjorni dopu à chì i Nurmani d'Inghilterra abbianu assassinatu u maritu chì guvernava u paese da 37 anni.

Etimolugia è nomi: Cf Margherita Bourgeoys (12 ghjennaghju).

Paesi è cità: Scozia.

Prutezzione: donne in partu.

Gertrude era una Alemana nata versu l'annu 1256, morta à 45 anni.

Un' si sà di qual'ella ne era nè da duv'ella surtia. Ciò chì si sà hè ch'ella avia cinque anni quand'ella fù accolta da e sore di l'abbazia di Helfta, in Sassonia, è ci hà passatu a so vita. Custì, e sore a si scialavanu: passavanu u so tempu à discute filosufia, literatura, à fà è stà à sente a musica. Gertrude fece cum'è l'altre sinu à l'età di 25 anni. Hà dettu: "Di a mio anima mi ne penserava quant'è di i mio vechji scarpi. Era una pagana mezu à pagane". Tandu hà pinsatu à a vita eterna, si hè vista persa è hà suffertu u martiriu durante un mese.

Una sera, à l'attrachjata, hè affaccatu, in camera, un giovanu assai bellu, assai distintu. Era un anghjulu chì li annunziava l'amore di Ghjesù. Da tandu, campò in visibiliu, cù gioie imense. Disse: "O Signore, u vostru più grande miraculu hè di avè ubligatu a Terra à purtà una peccatrice cum'è mè!".

Gertrude era pueta è hà lasciatu scritti di gran valore spirituale è litterariu. E so rime latine celebreghjanu, cù a fede cristiana, a natura, l'amore è a morte.

Etimolugia: da u germ. "ger" (lancia) è "trud" (fida).

Nomi: Drück, Drut, Gartrude, Geerdine, Geertruida, Geeske, Gerda, Gerdie, Gerdrugt, Gertraud, Gertraut, Gertrud, Gertruda, Gertrude, Gertrudis, Gertrut, Gesine, Getoussia, Giertru, Gletruda, Jertrud, Traudel, Truda, Trude, Trudie, Trudy, Tula, Tuta.

 

17.XI.

Santa Lisabetta d'Ungheria.

Lisabetta hè nata l'annu 1207. Era a figliola di u rè di l'Ungheria.

Quand'ella hà 14 anni, a maritanu cù Luigi Quartu, duca regnante di a Turingia. Si tenianu assai caru è pregavanu inseme tenendusi pè a manu. Anu avutu trè figlioli. Sei anni dopu à u matrimoniu, Luigi parte pè a Cruciata è more. Quandu a salma ghjunghje in Turinghen, Lisabetta dice: "Vi ringraziu, o Signore, di avemi cunsulatu dendumi e so osse. Noi ùn ci pudiamu staccà. Cun ellu, averebbi accettatu di girà u mondu dumandendu a limosina".

Mortu u maritu, per Lisabetta cumencianu e tribulazioni. Scacciata da a socera, parte cù i so trè figliulucci. U più chjucu sughjia sempre. U primu ghjornu si rifugieghjanu in un carciulellu. Dopu, vanu à truvà u vescu di Bambergu, chì ghjera u ziu è chì li dà l'allogiu.

Quandu u ziu parlava di rimaritalla, Lisabetta dicia: "Piuttostu mi tagliu u nasu". Hà creatu, in Marburgu un uspidale per curà i leparosi. Pigliò cum'è direttore un inquisitore chì a flagellava è a pattunava in publicu. Ella ringraziava à Diu. Dicia: "Un' vogliu fà paura à Diu, fendumi vede intrugnata. Sò ch'ellu preferisce di vedemi alegra, postu chì u tengu caru è mi tene caru".

Hè morta u 17 nuvembre 1231. Avia 24 anni.

Etimolugia è nomi: Cf Lisabetta di u Portugallu (4 lugliu).

Paesi è cità: Turingia, Marburgu, Isny.

 

18.XI.

Santu Odone. Santu Fredianu.

Odone hè natu l'annu 879 in Turone (l'attuale cità di Tours, in l'Indre-et-Loire). Si hè fattu frate à un'epica chì u cleru era in manu à u diavule. Dopu à a nascita di Odone, ci fù, in un seculu, 32 papa. Subitu eletti, eranu in periculu. Tenianu un annu, dui, trè, è po, un bellu ghjornu, una disgrazia i mandava in l'altru mondu.

Odone era figliolu di un signoru di a Turena. Da chjucu, u babbu l'avia cunsacratu à San Martinu. A' l'età di 20 anni, era unu di i 150 canonichi prebendati chì curavanu a tomba di u santu.

A' 30, si face frate. L'annu dopu si trova in Clubiaccu - oghje Cluny - a celebre abbazia benedittina chì venia di esse crata da u duca d'Acquitania è rifurmata da San Bernone.

Dicesette anni dopu, Odone succede à Bernone è dà, à l'abbazia, una urganizazione tale chì, per dui seculi, averà una grande auturità, micca solu in l'affari di a Chjesa, ma dinù in a pulitica di i Stati eurupei.

Odone era un urganizatore di prima trinca, fermu, severu è, attempu, un omu alegru. Durante a recreaziò, passava u so tempu à cuntà stucciuli è à fà ride i frati. E' po, tutta a so vita, hà scrittu puesie è musica.

A' l'età di 63 anni, si truvava in Roma pè a quarta volta, quand'ellu si rese contu chì avia più pocu à campà. Si spicciò di parte è, ghjuntu nantu à a tomba di San Martinu, si morse. Era u 18 nuvembre di l'annu 942.

Fredianu era un frate irlandese di u seculu sestu, forse figliolu di rè, venutu in Roma, una prima volta in pelegrinaggiu, una seconda per studià. Tandu, ùn turnò più in u so paese. Si stabilì accantu à Lucca, aldifora di l'accintu rumanu è, cù i so discepuli fece una chjesa dedicata à San Vincensiu, una chjesa chì, oghje, porta u so nome. L'annu 560 fù fattu vescu di Lucca. Dece anni dopu, a regione fù invasa da i Lombardi. Ellu, ùn ebbe altra premura chè di cunverteli.

Un annu chì u fiume chjamatu Serchio sburdava è minacciava a cità, Fredianu li fece cambià di lettu cù un semplice colpu di vanga. Quessa hè a legenda, ma a verità deve esse chì, grazia à i studii fatti in Roma, fece fà travagli facili per una deviazione chì dete l'acqua, è dunque a prusperità, à a campagna di Lucca.

Fredianu hè mortu in Lucca u 18 marzu di l'annu 588. A festa hè celebrata u 18 nuvermbre, anniversariu di a traslazione di e so reliquie à u seculu VIII.

 

19.XI.

Santu Punzianu. Santu Patroculu.

Punzianu, natu in Roma, hè statu u dicesettesimu papa dopu à Petru. Elettu u 21 lugliu di l'annu 233, hà sustenutu à Demetriu, u vescu d'Alessandria chì avia scumunicatu u teologu Origeniu, è ebbe à luttà contru à l'antipapa Politu. L'annu 235, hè statu cundannatu à travaglià in e minere di Sardegna. Hè mortu da e fatiche trè anni dopu, in l'isula di Tavolara. E so osse sò state purtate in Roma.

Patroculu, natu versu l'annu 500 in a capitale di i Biturigi (l'attuale cità di Bourges, dipartimentu di u Cher), avia un impiegu in Lutezia (l'attuale Parigi), à a Corte di Childericu Primu, quandu a mamma, diventata veduva, u fece vene à u paese nativu.

- U mio figliolu - li disse -, ai 40 anni è ghjè tempu chè tù ti marite. T'aghju trovu, cum'è sposa, a più bella zitella di u reghjone.

- O Mà! - rispose Patroculu - lasciemu issa zitella à d'altri è permettimi di realizà a mio vucazione.

Hè andatu à truvà u vescu chì l'hà accettatu cum'è chiericu è po l'hà fattu diacunu, ma u sughjornu accantu à u so vescu ùn li cunvenia. Un' pudia pate di calassi à tavula duie volte u ghjornu per fà cullaziò cù a cumunità. Ellu si cuntentava di un pezzu di pane asciuttu è u so piacè era di stà ore è ore incantatu à pregà.

Si n'andò in Acque Nere (l'attuale Neris, dipartimentu di l'Allier), fece una casa, un oratoriu è una scola.

Cum'ellu avia a riputazione di guarì stroppii è malati, è chì, di più in più, ghjunghjia ghjente, lasciò tuttu ciò ch'ellu avia à e vergine cunsacrate, è si rifugiò in a furesta di Cella, purtendusi una vanga è una piola à dui tagli. Dece anni dopu, partì più in dà, in a furesta Culumbaria (l'attuale Colombier), è ci stete 18 anni, sinu à a morte, à l'età di 76 anni. Issi 18 anni sò stati i più belli di a so vita. Un' stanciava di pregà, ancu quand'ellu vangava u so ortu o ch'ellu facia a pruvista di legne cù a piola à dui tagli.

 

20.XI.

Santu Edimondu.

Edimondu hè natu in l'841. A' l'età di 14 anni, era statu fattu rè di un paisucciu di l'Inghilterra orientale. Issu paese era aspessu invasu da i Danesi chì, l'annu 870, u facenu prigiuneru. Avia 29 anni.

I Danesi li pruponenu un trattatu di pace ch'ellu trova inghjustu pè u so paese, pè a so religione, è u ricusa. Allora, u 20 nuvembre 870, u leanu à un arburu, u matraverseghjanu cù e frezze è li taglianu u capu ch'elli lampanu in un sepalaghju. U capu hè statu ritrovu da i so paisani. Un lupu u curava per ch'ellu ùn sia manghjatu da i corbi.

Santu Edimondu hè cunnusciutu cum'è amicu di a ghjustizia è di i poveri.

Etimolugia: da u germ. "ed" (patrimoniu) è "mund" (prutettore).

Nomi: Admeo, Eamon, Edemonda, Edimonda, Edimondu, Edma, Edmé, Edmea, Edmée, Edmond, Edmonda, Edmonde, Edmondo, Edmund, Edmundo, Otmund.

 

21.XI.

Prisentatione di Maria Vergine. Santu Demetriu.

A Prisentazione di Maria Vergine à u Tempiu hè l'ufferta chì Maria, sempre zitella, fece di a so persona à u Signore, cù a decisione di passà a so vita - sinu à u matrimoniu - à pregà in u Tempiu di Ghjerusalemme.

A festa di a Prisentazione era celebrata da u seculu XII in a Chjesa greca. L'annu 1372, u papa Gregoriu XI l'hà intrudutta in a Chjesa latina è, in u 1585, Sistu Quintu l'hà stesa à tutta a Cristianità.

A ghjunta di Maria Vergine à u tempiu hè stata riprisentata da parechji pittori, soprattuttu taliani: Giotto, Taddeo Gaddi, Ghirlandaio, Carpaccio, Cima de'Conegliano, u Tiziano, Benvenutu de'Giovanni, Pinturicchio è Signorelli.

Demetriu hè un santu russiu natu in Ucrania, à Chieve, fattu frate à l'età di 17 anni è mortu vescu di Rostove u 24 nuvembre 1709. Hè l'autore di un libru intitulatu "Fior di i Santi", impurtante pè a litteratura russia quant'è pè a religione.

Quand'ellu fù stampatu u primu di i quattru vulumi, l'imperatore Petru Magnu li mandò, in ricumpensa, duie pelliccie di volpe. U patriarca di Mosca ùn pobbe fà di menu chè di dalli a so benedizione, ma u scrittu di Demetriu, chì parlava di l'Immaculata Cuncezzione è altre teurie rumane, li cunvenia pocu.

Petru Magnu averebbi vulsutu ch'ellu parti à evangelizà a Siberia ma Demetriu dumandò a grazia di ùn andà in issi paesi deserti è freddosi duv'ellu ùn ci era biblioteche. U poveru frate ùn era fattu per girandulà. U so piacè era u studiu è a cuntemplazione. Vedendulu cusì disgraziatu, l'imperatore rinunciò à i so prugetti è u fece vescu di Rostov, una dioccesi duve i preti, stupidi è briaconi, ùn rispettavanu u secretu di a cunfessione è avianu moglie è figlioli chì ùn sapianu ciò ch'ella era a cumunione.

Demetriu era chjuculettu, magrentinu, mezu zimbu, capellibiondu cù una barba pinzuta. Troppu bravu, ùn era capace di amministrà una dioccesi. Cuntinuvò à scrive è, in u 1705, era publicatu u quartu vulume di "Fior di i Santi". Quattru anni dopu, l'anu trovu mortu in dinochje nantu à u so lettu.

Etimolugia: da u gr. "Déméter" (nome di una divinità).

Nomi: Demetre, Demetrio, Demetriu, Demetrius, Dimitri, Dmitri.

 

22.XI.

Santa Cicilia.

Cicilia serebbi una signora di u seculu terzu chì hà rigalatu una casa è un terrenu à i primi Cristiani di Roma.

A casa hè diventata a chjesa di Santa Cicilia in Trastevere è u terrenu u cimiteriu San Calistu duve Cicilia hè sepolta accantu à a critta di i papa.

A' u seculu sestu, i pelegrini dumandavanu qual'ella era issa Cicilia chì avia u grande onore di avè a so tomba vicinu à quella di i principi di a Chjesa... ma nimu a sapia.

Allora anu scrittu una legenda. A santa donna, chì forse era maritata è affigliulata, chì ghjè forse morta in u so lettu, hè diventata vergine è martira.

Anu dettu ch'ella era una giovana nobile, maritata per forza, morta martira trè ghjorni dopu à u matrimoniu per avè vulsutu cunservà a so virginità. Ma, in trè ghjorni, avia quantunque avutu u tempu di cunverte à u Cristianisimu u maritu, u cugnatu, u boia è quattrucentu pagani.

Etimolugia: dau lat. "caecus" (cecu).

Nomi: Cäcilia, Cecil, Cécile, Cécilia, Cécilie, Cecilio, Cecilius, Cecily, Ceese, Cele, Célia, Célie, Cicilia, Ciciliu, Sheila, Sile, Sileas, Sisile, Sisley, Sissie, Tsilia, Zilge.

Paesi è cità: Pianellu, Scata.

Prutezzione: a legenda dice chì Cicilia - citu - "cantava in u so core". E' cusì ne anu fattu a santa patrona di i musicanti è di quelli chì facenu strumenti di musica. Scultori è pittori l'anu riprisentata tantu è più, generalmente ghjuchendu di l'organu è cantendu... o cù una palmula in manu.

 

23.XI.

Santu Clemente, Santa Felicità. Santu Culumbanu.

Clemente hè u quartu papa di a Chjesa cristiana, dopu à Petru, Linu è Cletu. Avia d'altronde cunnusciutu benissimu à Petru. Hà guvernatu a Chjesa da l'annu 90 à l'annu 100. Serebbi mortu martiru, ma prove ùn ci ne hè.

A' Clemente l'anu attribuitu una massa di scritti, ma ùn ci hè chè a lettera à i Grechi di Corintu chì ghjè soia. Issa lettera, colma di pietà è di buntà, hè stata scritta per appacià i credenti cù i so preti. Hè a prima volta chì si vede a Chjesa di Roma intervene in l'affari di l'altre Chjese.

Etimolugia: da u lat. "clemens" (dolce, clemente).

Casate: Clementi.

Nomi: Clem, Clémence, Clemens, Clément, Clemente, Clementia, Clémentin, Clementina, Clémentine, Clementius, Clemenzia, Clemmie, Clemmy, Clim, Klemens, Klementine, Klimka.- u Nome feminile Clementina hè statu pupularizatu in i Stati Uniti d'America à l'epica di a cunquista di l'Uveste, cù a canzona "Oh; my derling Clementine".

Paesi è cità: Siviglia, Velletri, Crimea. In Corsica: Petracurbara, Lanu.

Prutezzione: i zitelli malati.

Vucabulariu: A clementina, u fruttu, porta u nome di un frate, Patre Clemente, chì stava in Algeria, à Misserghin, un paese à 13 km da Oran.

A legenda di Santa Felicità ripete quella di i Maccabei. Dicenu ch'ella era una veduva chì campava à l'epica di l'imperatore Antuninu (138-161), marturiata cù i so sette figlioli dopu à a morte di l'imperatore, per avè ricusatu di rinnegà a fede cristiana. U primu di i figlioli hè mortu frustatu cù un staffile piumbatu, u secondu è u terzu, bastunati, u quartu, lampatu in un ghjargalone, l'altri trè, scapati. Dopu anu tombu a mamma.

Etimolugia è nomi: Cf Filice (12 ferraghju).

Paesi è cità: e Ville di Petrabugnu.

Culumbanu era un frate irlandese natu versu l'annu 540. Passatu in Gallia à l'età di 40 anni, hà fattu u famosu munasteru di Lussoviu (l'attuale Luxeuil, dipartimentu di a Haute-Saône), è po in Italia, à Bobbio, duv'ellu hà fattu u so ultimu munasteru è duv'ellu hè mortu u 23 nuvembre di l'annu 615.

Culumbanu era l'amicu di e bestie salvatiche. I scoiattuli si arripiccavanu à a so vistura. I lupi si avvicinavanu per gode di e so carezze. L'orse li purtavanu i so ursachjotti perch'ellu i benedisca. Ma, era terribile cù i so frati. Un' li lasciava dorme per ubligalli à pregà è, quandu una parulla di i Salmi era mal prununciata, i pigliava à staffilate.

Etimolugia: da u lat. "columba" (culomcu).

Casate: Colombani, Colombini, Colombo.

Nomi: Coline, Collie, Colly, Colomba, Colomban, Colombana, Colombano, Colombat, Colombe, Colombi, Colombine, Coulombe, Columba, Culomba, Culumbana, Culumbanu.

Paesi è cità: Bobbio, Irlanda, Luxeuil. Centu per una chì, dopu à a morte di San Culumbanu, è forse nanzu, certi di i so discepuli sò venuti in Corsica è si sò stabiliti:

. nantu à u territoriu di Ruglianu, duv'ellu hè statu fattu dopu u castellu di i Mari;
. nantu à quellu di e Ville di Petrabugnu;
. in a muntagna di l'Ostriconi, sopra à Lama;
. è à a bocca chì permette di passà da u fiuminale di Golu in Balagna.

Litteratura: Mérimée: "Colomba" (1840).

 

24.XI.

Santa Fiora

Fiora era una giuvanotta cristiana nata in a cità spagnola di Cordoba.

A' l'epica - simu à u seculu IX -, in u califfatu di Cordoba, quellu chì ricevia è allugiava Cristiani risiscava a morte. Ciò chì face chì, a giovana Fiora, nimu a vulia. Rigettata da tutti, ùn sapia più duve andà quand'ella intese una voce chì dicia, cum'è in u Vangellu di San Ghjuvanni: "In casa di Patre ci hè parechje stanze, veni, è serai bè ricevuta". Allora Fiora decide di andà ind'è u ghjudice. Par istrada, scontra una zitella, chì si chjamava Maria, chì avia avutu u fratellu marturiatu, è chì, cum'è ella, era à l'abbandonu. Sò andate inseme à u tribunale, decise à ùn rinnegà a fede cristiana. U ghjudice l'hà cundannate à morte. Sò state scapate u 24 nuvembre di l'annu 851.

Etimolugia è nomi: Cf Fiurenzu (u  4 lugliu).

 

25.XI.

Santa Catalina d'Alessandria.

Catalina hè una di e più celebre frà e martire di i primi seculi di u Cristianisimu. A legenda dice ch'ella era a figliola di u rè di Alessandria, a più bella è a più sapiente di e zitelle di l'Imperu. A' 17 anni, annunzia ch'ella si vole marità è ch'ella vole un maritu bellu cum'è ella, sapiente quant'è ella. A seconda cundizione fece chì nimu si prinsentò.

Un rimitu chì, aspessu, avia revelazioni, li disse: "Hè a Vergine Maria chì ti buscherà u sposu di i to sogni". A notte dopu, Maria apparisce à Catalina, tenendu à Ghjesù pè a manu. Li dumanda:

- U voli?

- Iè chì u vogliu.

- E' tù? dice Maria à Ghjesù.

- Innò. Hè troppu goffa, risponde Ghjesù.

Pianghjendu, Catalina si ne và à truvà u rimitu è li conta u fattu.

- Un' mi vole! Dice chì sò goffa!

- Un' hè micca a to persona chì li dispiace, hè a to anima imbuffata di orgogliu. Lascia fà à mè.

U rimitu li amparò a duttrina, a battizò è a rese umile. Cusì Ghjesù a truvò bella è li messe l'anellu. Fù u famosu matrimoniu misticu di Santa Catalina.

Da tandu, Catalina ùn pensò più chè à raghjunghje u so sposu.

Un ghjornu, l'imperatore Massenziu ghjunghje in Alessandria. Catalina li rimpruvereghja di persecutà i Cristiani è li face a prova chì a so religione era falza. Un' sapendu risponde, l'imperatore adunisce cinquanta filosufi, i più capaci di a pruvincia. Catalina l'ammutulisce è i cunverte. E' cunverte dinù a moglia di Massenziu, l'aiutante di campu è 200 ufficiali. L'imperatore i fece brusgià vivi.

Ghjunta l'ora di a morte di Catalina, unu di i filosufi brusgiati fala da u celu è li cinghje a fronte di una curona in oru.

Allora, una mascina orribile si avanza nantu à quattru rotule cù spinzoni è seghe chì giranu in sensu cuntrariu. Di Catalina ne face una pappina racolta da l'anghjuli è purtata nantu à u Sinai.

Etimolugia è nomi: Cf Santa catalina di Siena (29 aprile).

Paesi è cità: Jaen, Magdeburgu, Oppeinheim. In Corsica: Albitreccia.

Prutezzione: filosufi, vechje figlie, sculari, arrutini, mulinari, filatrici...- Catalina d'Alessandria hè a santa patrona di l'avucati bastiacci.

 

26.XI.

A Beata Delfina. Santu Leunardu di Portu Mauriziu.

Delfina era una Provenzale nata versu l'annu 1283 in a muntagna di u Luberone.

A' 13 anni si marita cù Elzearu chì ne hà 15. Facenu una vita di penitenza è di prighere, senza neglicentà certi duveri mundani è cunservendu a so virginità senza chì nimu si ne dubiteghji.

Quand'ellu hà 23 anni, Elzearu hà una lascita impurtante: u cuntatu di Sabranu, in Provenza, è quellu di Arialdu, in Italia, è diventa u vassale di Rubertu, rè di Napuli. Rubertu hà tanta cunfianza in ellu chì li dà a tutella di u figliolu è, in u 1323, u manda in Francia per circalli una moglia. In Parigi, Elzearu si more. Serà canunizatu in u 1369 da u papa Urbanu Quintu chì ghjera u ziu è u cumpare.

A' a morte di u maritu, Delfina avia una quarantina d'anni. Campa torna una vintina d'anni à a Corte di Napuli duve a regina, una donna assai divota, ùn si ne vulia sfà. Quandu a regina more, si ne volta in Provenza, à u paese nativu. Hè morta à l'età di 78 anni, u 26 nuvembre 1360.

E so osse, è quelle di u maritu, si trovanu in a cattedrale d'Apt, in u Vaucluse.

Etimolugia, casate è nomi: Cf Delfinu (u 14 dicembre).

Lurenzu, di Portu Mauriziu, natu in u 1676, mortu in u 1751, era figliolu di un patrone di barca chì navigava longu à e coste di a Liguria è di a Toscana. A' 21 annu, si hè fattu frate. A' 30 anni hà principiatu à predicà. Hà predicatu durante più di 40 anni, fendu missioni quindi è culandi. Santu Alfonsu Maria, di i Liguori, hà dettu chì missiunariu famosu cum'è ellu ùn ci ne era mai statu. I Corsi anu cunnusciutu e so qualità strasurdinarie in u 1744, da u 12 maghju à u 18 nuvembre.

Duv'ellu andava, urganizava Via Crucis in 14 stazioni per ramintà a strada fatta da Ghjesù striscinendu a so croce da Ghjerusalemme à u Calvariu. A Via Crucis di San Leunardu, stampata è ristampata, principia cusì:

L'orme sanguigne
Del mio Signore,
Tutto dolore,
Seguiterò.
E il core intanto
per li occhi in pianto
Sopra il Calvario
Distillerò.
E' u populu rispundia à ogni stroffa:
Vi prego o Gesù buono,
Per la vostra passion
Darci perdono.

U 23 nuvembre 1751, era un marti. Rientrendu in Roma, San Leunardu fù persuasu ch'ellu avia più pocu à campà. Quand'ellu passò a Porta del Popolo, disse à u cumpagnu Frà Diego: "Canta u Te Deum, eiu feraghju e risposte". U venneri era mortu.

Etimolugia, casate è nomi: Cf u 6 nuvembre.

 

27.XI.

Santu Severinu.

Severinu era un rimitu chì campava nantu à e sponde di a Senna, vicinu à duv'ellu hè oghje Parigi. Serebbi mortu versu l'annu 540.

Nantu à a so tomba, averebbinu fattu un oratoriu, rottu da i Nurmani. Oghje ci hè a chjesa di San Severinu, una di e più anziane è di e più belle chjese gottiche di Parigi.

Etimolugia: da u lat. "severus" (severu).

Casate: Severi, Severuni, Severoni.

Nomi: Frein, Freng, Frin, Frings, Saverina, Saverinu, Seva, Seve, Sévéra, Sévère, Severiana, Severiane, Severianka, Severiano, Severianu, Sévérien, Sévérienne, Séverin, Séverine, Severinje, Severinu, Severinus, Sevir, Sören, Sövrin, Vira.

Nanzu, in Roma, celebravanu a memoria di Guglielmu di Spiluncatu. Frate Minore, Pruvinciale di l'Ordine, avia fattu u cunventu di Vicu. U 15 marzu 1481 diventava vescu di Sagone. In u 1493, si ne andava in Roma cum'è vicicuratu di Santa Maria Maggiore. Muria l'annu stessu è ghjera sepoltu in a chjesa San Ghjilormu. Era un gran predicadore chì avia cunvertitu una massa di peccadori è fattu stancià parechje nimicizie. Avia u donu di prufetizà è di fà miraculi. U papa Sistu Quartu li averebbi accurdatu l'indulgenzia pienaria per una chjesa Santa Maria di Loretu, in Casinca.

 

28.XI.

Santu Ghjacumu di a Marchia. Santu Sostene.

Ghjacumu di a Marchia era un Talianu natu versu l'annu 1394, in Montebrandone, vicinu à Ascoli Piceno, in a Marchia d'Ancona. A' 22 anni si era fattu frate in Assisi. Hè statu unu di i più famosi predicadori franciscani. Era u discepulu di San Bernardinu di Siena (Cf u 20 maghju) è hà avutu cum'è elevu à San Ghjuvanni di Capistranu (Cf u 23 uttobre). Hà predicatu una quarantina d'anni in tutta l'Europa sinu à i paesi Scandinavi. Hè mortu in Napuli u 28 nuvembre 1476.

Etimolugia, casate è nomi: Cf u 3 maghju.

Paesi è cità: Chemnitz.

Sostene era accantu à San Paulu quand'ellu scrisse a so prima epistula à i Corinti, epistula chì principia cusì: "Paulu, chjamatu à esse apostulu di Ghjesù Cristu da a vuluntà di Diu, è u so fratellu Sostene, à tutti quelli chì invocanu u nome di Ghjesù, grazia è pace à voi".

L'Atti di l'Apostuli contanu chì Paulu, partutu da Attene, ghjunse in Corintu, è stete ind'è Aquila è a so moglia Priscilia, fabricanti di tendoni cum'è ellu. In settimana travagliava cun elli, u sabbatu predicava à a sinagoga. Quandu, i discorsi operavanu cunversioni, quandu, pruvucavanu baruffe. Un ghjornu, i Ghjudei u inguantonu è u striscinonu davanti à u tribunale di u proconsule Gallione, dicendu chì i so discorsi eranu cuntrarii à a legge. Gallione disse: "S'ellu si trattava di inghjustizie o malfatte, vi sterebbi à sente, ma ùn si tratta chè di parulle, è ùn mi mischju di quessi l'affari". Dilusi, si ne piglionu à Sostene, capu di a sinagoga, è li detenu una battitoghja davanti à u tribunale.

Centu per una chì u Sostene di l'Epistula à i Corinti è quellu di l'Atti di l'Apostuli hè u listessu omu. Ma si discute sempre sì, à l'epica, Sostene era digià cristianu o s'ellu si hè cunvertitu dopu à quella frusta.

Etimolugia: da u gr. "sôs" (alzassi) è "slaw" (gloria).

Nomi: Sostène, Sostenea, Sosteneo, Sosthène, Sosthènes.

 

29.XI.

Santu Saturninu.

Saturninu serebbi un Grecu mandatu in Spagna è in Gallia da u papa Fabianu (240-253). Hà evangelizatu u Linguadocca è ghjè diventatu vescu di Tolosa, in l'attuale dipartimentu di a Haute-Garonne, duv'ellu hè mortu versu l'annu 250.

A legenda conta chì, duv'ellu ghjunghjia, u demoniu ùn avia più chè disfatte. A' u Capitoliu di Tolosa, i dii pagani si eranu ammutuliti. Allora, i so preti si sò aduniti per circà a ragione di issu fattu novu. A cunclusione fù chì a ghjunta di Saturninu ne era a causa.

Ghjustapuntu, Saturninu passava davanti à u Capitoliu. A folla u t'inguanta per ubligallu à participà à i sacrifizii. Saturninu ricusa è, in issu mentre, l'iduli cascani in terra à pezzi. Tandu, l'appendenu à a coda di un toru chì ghjera custì per esse sacrificatu. Danu a voce à u toru chì parte è di Saturninu ne face u striscinu.

Quessa hè a legenda, ma u fattu si stà chì, da almenu l'annu 1000, Saturninu hè un santu assai pupulare in u meziornu di a Francia duve più di vinti dipartimenti anu paesi chì portanu u so nome.

Etimolugia: da "Saturnu", u diu paganu di e seminere, di a divizia, di a ghjustizia è di a libertà.

Paesi è cità: Tolosa, Pamplona, Navarra.

 

30.XI.

Santu Andria l'Apostulu.

Andria è Petru, u fratellu, eranu dui Palestinesi nati in Betzaide, piscadori cum'è u babbu. Eranu discepuli di San Ghjuvan Battista, quand'ellu passò Ghjesù. E' Ghjesù disse: "Venite cù mè, oramai pescherete l'omi". Cusì conta u Vangellu secondu San Ghjuvanni.

Andria hè citatu trè volte in i Vangelli:

. quand'ellu dete cinque pani è dui pesci à Ghjesù chì nutrì 5000 persone;
. quand'ellu prisentò i pelegrini grechi à Ghjesù;
. è quand'ellu vulia sapè da Ghjesù a data di a destruzzione di u Tempiu di Ghjerusalemme.

Un' si sà duv'ellu hè andatu dopu à e Penticosti. Certi pensanu ch'ellu hè mortu in Grecia, liatu nantu à una croce in forma di icchisi: a croce di Santu Andria.

Etimolugia: da u gr. "andros" (omu virile, curaggiosu).

Casate: Andrei, Andreoli, Andreotti, Andreini, Andreani, Andreucci.

Nomi: Anders, Andor, André, Andrea, Andreani, Andreanu, Andreas, Andrée, Andreu, Andrew, Andria, Andrieu, Drew, Dries.- In Corsica, in u 1981, Andria venia à u tredecesimu rangu di i nomi maschili. Era quellu di 15 omi nantu à 1000.

Paesi è cità: Amalfi, Pienza, Sarzana, Russia, Scozia. In Corsica: Biguglia, a Campana, a Crucichja, Lecci, Loretu di Casinca, Olcani, Oletta, Omessa, u Poghju di Nazza, Sant'Andria di Boziu, Sant'Andria di u Cotone, Sant'Andria d'Urcinu, Sant'Andria di Tallà, Surbuddà, Ersa.

Prutezzione: Andria hè u santu patrone di i piscadori è di i marcanti di pesci. U preganu e donne in brama di figlioli..

Detti è pruverbii: Fin'à Sant'Andria, sumena in boscu è in via; da Sant'Andria in dà, guarda induve lampà.