L'Usi


U tempu di Natale in una cultura agropasturale ( pagina 3/5 )

· I fochi di Natale

Sì u focu di a san Ghjuvà si mantene, u focu di Natale, assai vivu in i paesi è e cità à l'iniziu di u seculu, ùn si face quasi più per via di u spupulamentu di l'internu, di l'individualismu. È ancu i fochi di caminu si facenu scarsi.


U focu natalescu in piazza

I fochi di Natale avvampavanu e piazze à e chjese. Eranu tamante fucaracce chì devianu brusgià durante a notte a più longa di l'annu ma dinù sin'à Capu d'annu mentre chì i fochi di a San Ghjuvà duranu pocu.
I fochi (di Natale è di a San Ghjuvà), ceremunie precristiane piazzate à l'estremi di u ciclu, sò cumplementari. Focu cumunitariu, ma à l'incuntariu di u focu di a San Ghjuvà, u focu di Natale ùn era micca beneditu da u prete.
Ci vulia assai legnu, ghjera l'affare di tutti. A racolta di u legnu cuminciava à l'iniziu di dicembre. Ghjovi, dumenica è dopu à a scola, i zitelli andavanu à cercà parechji ceppi. Per i lochi induve u legnu ùn era micca diviziosu, si pigliava u legnu per tutti i mezi. In l'Isula, ci vulìa à badà tuttu ciò chì era di legnu ! In Calvi, u focu era fattu cù e vechje barche, in Calinzana chjamanu " feux de rien " i fochi di Calvi. In Aiacciu, si facianu trè fochi : piazza di a citadella, piazza Foch è annantu à a Piazzetta. In Balagna, u focu di Natale ghjovava à pulì l'oliveti è à sbarazzassi di i ceppi brusgiati dopu l'incendiu di u 1956.
U focu era una vera custruzzione, affare di spezialisti, e vechje portavanu i carchi di legnu, eranu messi à modu speciale, perchè u focu devia brusgià da u bassu è micca da u capu, ùn devia esse troppu vicinu à a chjesa dinù. L'apertura di a cappanella si facìa sempre à a tramuntana. Cusì u focu era fattu à modu precisu, si chjama u capile in Ascu o a capanella in Pioghjula.
A sera nanz'à a messa di mezzanotte, si picciava focu, ghjera una meraviglia per i zitelli. Dunque, era un focu tamantu, u fucaracciu cum'ellu si dice in Carbuccia, alimentatu da i giovani di u paese, scampannavanu dinù.
Quallandi, l'altri paesi eranu circundati da stu lume rossu, u lume di Natale. Ogni paese vulia fà u più grande focu, u più bellu, u più abbagliante è di sicuru ogni paese pensava chì u so focu era u più grande di l'isula !
Nanzu d'entre in a chjesa, chì era ghjacciata, a ghjente andava à scaldassi vicinu à u focu. Parechje volte, durante a messa, a ghjente surtia di chjesa per andà à scaldassi, l'omi ch'ùn andavanu à a messa stavanu in giru à u focu. Dopu à a messa, tutt'ugnunu pigliava un tizzone, in Carbuccia stu pezzu di legnu era per accende u focu di Natale in casa è in Peri era messu in un tufone di muru, per a prutezzione di a casa, ritu magicu chì si ritrova dinù in certe tinute di e muntagne di Haute Saône per luttà contr'à l'ochju neru.
L'omi stavanu in giru à u focu è cantavanu una parte di a notte. Mumentu unicu pè amparà l'arte di predì u tempu. Quandu a notte era quasi finita, chì u ghjornu devia spuntà, i pastori fighjavanu e volute di fume chì collavanu in celu. Induvinavanu u tempu di l'annu o e " tendenze " meteorologiche maiò : annu piuvosu, seccu, freddu, ventosu … si dicìa ch'ellu si guardava i signali.
U focu devìa durà sin'à Capu d'annu, quandu ellu era in cendere, a ghjente venia à cercà i segni chì eranu interpretati : presaghji boni o gattivi. E cendere avìanu un putere profilacticu : strughjianu i pidochji, assicuravanu a fertilità di a terra cum'è quella di u focu di a San Ghjuvà.


U cunfocu, u ceppu di Natale

U ceppu di Natale, u capifocu, u capiceppu, u natalecciu, u rochju di Natale, u muzziconu, tante parolle per indicà u ceppu " assai grossu è abbastanza longu " chì hè l'anima di u focu famigliale di Natale.
Di regula, hè un ceppone di leccia tagliatu pocu fà, chì ogni babbu di famiglia andava à cercà è era brusgiatu a sera di Natale. In Corsica Suttana, si mettia, in più di u ceppu di Natale, un ceppu per ogni membru di a famiglia. In Santa Lucia di Mercuriu, ùn si parla d'un solu ceppu ma di quattru natalecci per mantene u focu trè o quattru ghjorni, in Petretu dui capiceppi (u babbu è a mamma). Si facenu torna qualchì gestu rituale in a Gravona o in certe famiglie Aiaccine o Bastiacce : si dà à manghja à u ceppu di Natale ! U ghjornu nanzu à Natale, ghjè cun piacè chì a ghjente lampa annantu à u ceppu qualchì cuchjarata di suppa. Quì, avemu un gestu simbolicu : " dà à magnà à u Bambineddu ". Offerte cù preghere ma dinù l'enumerazione di i nomi di tutti i membri di a famiglia. Perchè Natale era una festa induve a famiglia pigliava a so forza per l'annu novu, in l'addunita di e generazioni in giru à u babbu di famiglia, maestru di a ceremunia. I morti sò assuciati à i vivi per via d'una preghera :



" eiu vi pregu, animi santi.
Eiu vi pregu à tutti
Seti stati com'è noi
Si vinarà com'è voi altri
Chì Diu vi dia pace è riposu
In u santu Paradisu
È cusì sia ! "