1.II.

Santa Viridiana. U Beatu Andria di Segni.

Viridiana hè una santa taliana nata in Castelfiorentino, vicinu à Firenze, versu l'annu 1178. Era a figliola di un signoru, Attavanti di casata. Da zitella li piacia di esse sola è di fà penitenza, ma i demonii a frasturnavanu.

A' l'età di 30 anni, dopu à un pelegrinaggiu in Santiagu di Compostella è unu in Roma, si ritira in una cellula di u castellu paternu è ci stà chjusa 34 anni, sinu à a morte, u 1u ferraghju 1247, à l'età di 69 anni.

In quella cellula chjusa, ci entrianu quantunque i demonii pigliendu a forma di dui serpi.

I so paisani venianu à vedela è li purtavanu roba ch'ella dava à i poveri. In u 1221, hà avutu a visita di San Francescu d'Assisi.

In Castelfiorentino, in u 1939, anu fattu una chjesa per riceve e so reliquie.

Andria di Segni, natu in Anagni l'annu 1230, hè mortu in Roma in u 1302. Dopu à essesi fattu frate di San Francescu, ebbe u permessu di andà à vive in e grotte di l'Appennini, ciò chì piacì pocu à i soi chì tenianu à a vita in sucietà è à l'onori. Pensate chì, mentre ch'ellu facia u rimitu, un ziu è un nipote sò stati eletti papa, u primu: Lisandru IV (1354-1361), u secondu: Bonifaziu VIII (1294-1303). Tramindui averebbinu vulsutu fanne un cardinale, ma Andria ricusò. Purtantu ne era assai capace. Dicenu ancu ch'ellu serebbi statu un teologu famosu, à paru, o quasi, à San Tumasgiu d'Aquinu, chì avia 5 anni di più chè ellu, San Bonaventura, più vechju di 9 anni, o Duns Scot, più giovanu di 36 anni.

Andria avia à fà cù u diavule, chì u persecutavanu, è cù l'anime di u Purgatoriu, chì venianu à contalli i so guai. E gioe di u Paradisu l'hà cunnusciute nanzu di more chì, ore è ore, ogni ghjornu, li si paria di esseci.

Etimolugia, casate è nomi: Cf u 30 nuvembre.

 

2.II.

A Madonna di a Ciriola. A Prisentazione di u Signore.

Si festighjeghja a Purificazione di Maria è a Prisentazione di Ghjesù à u Tempiu. Hè a festa di a luce, secondu e parulle di Ghjesù ramintate da u Vangellu secondu San Ghjuvanni: "Eiu sò a luce di u mondu; chì mi seguiterà ùn anderà micca in e tenebre, anzi, averà a luce di a vita".

A vigilia, o nanzu messa, u prete benedisce e candele chì danu a luce. Pè u più, u nome di a festa ramenta issa benedizzione di e candele: Candelora o Candelera in talianu, Chandeleur in francese, Candlemess in inglese. In Alemanu, dicenu Lichtmesse, messa di a luce.

In Corsica dicenu Candilera o Candilara, ma soprattuttu Ciriola (per via di a cera di e candele).

Un pruverbiu dice: "Ciriola, Ciriola, s'ellu ci hè ventu o ragnola, di l'invernu simu fora; s'ellu face bellu tempu, per un mese simu dentru".

A sera di a Ciriola usava chì i giuvanotti andessinu à fà u giru di e case per buscassi un spuntinu - e grazie di u Signore, cum'elli dicianu - è fà i galanti cù e giuvanotte. In Gjuncaghju, cantavanu da fora:

O casa di lu Signore

Aprite per carità,

Or'aiò! fatevi onore

Un' si pò più aspettà.

E' ripigliavanu:

O casa di lu Signore

E' di santa carità.

A' a Petra di Verde, secondu Simone Vinciguerra, cantavanu:

Ciriola, Ciriola, noi dentru è voi fora.

è po:

Fubbe grassu lu purcellu, ci derete un figatellu.

Per ista ghjente chì macina, un zanettu di farina.

A' chì hà vigna in le Mezane, pò dà vinu à damisgiane.

Ci sò chì si facianu precurà per apre a porta. Tandu, i zitelli minacciavanu:

A Birba stà in punta

Cù mille stacchette

E' chere vendette

A' chì dice di nò.

Chì ghjera ista Birba? Era un bastone cù un spinzone, o un ancinu in punta. Quandu a ghjente chì ricevia uffria pocu, cù a Birba, à l'appiattu, si pudia spendicà un figatellu da a pertica, o azzingà una mostosa, o fichi secchi. Pè u più, a ghjente apria, chì ghjera l'usu. Ci sò chì preparavanu ancu una sbuglidicciata, ma certi ùn aprianu per crepà. Allora, i giuvanotti pregavanu maledizzioni:

Chì casgiu o carne purcina, vi dianu u mal d'urina!

O cù un parlà più grassu:

Quante petre ci hè in istu muru,

Quanti peli hà u vostru mulu,

Tante zecche à u vostru c... ( a rima fatela da per voi).

 

3.II.

A Gola. Santu Biasgiu.

Biasgiu era un Armenu di u seculu quartu, fattu vescu di Sebbaste, l'attuale cità di Sivas, in Turchia.

Certi pretendenu ch'ellu hè statu laceratu da un erpice in ferru. Cusì hè diventatu u Santu Patrone di i carminadori è di i tissaghjoli.

D'altri dicenu chì u so palazzu viscuvile era una grotta à meza furesta. A' chì avia bisognu d'ellu, venia à vedelu custì. Venianu soprattuttu animali malati, è ellu i guaria cù un semplice gestu di benedizzione. Quand'ellu pregava, l'animali stavanu tranquilli aspettendu ch'ellu finisca.

Un ghjornu, Agricola, u guvernatore di a Cappadocia, avendu bisognu di bestie feroce pè u circulu duv'elli lampavanu i cristiani, mandò i so cacciadori à batte a furesta. Issi cacciadori anu trovu un attruppamentu d'orsi, tigri è leoni... è à Biasgiu.

Messu in prigiò, Biasgiu cuntinuveghja à fà i miraculi. Rende, à una povera donna, u purchettu pigliatu da u lupu. Caccia da a gola di una zitella a lisca ch'ella si avia ingullitu è chì a stufulava.

Agricola prova à falli rinnegà a so fede, ma ùn ci riesce. Allora dà ordine di annegallu. Accantu, ci era un stagnu. Biasgiu s'avanza, è marchja nantu à l'acque sfidendu i pagani di fanne altr'è tantu. Un anghjulu u face vultà dicendu chì devia merità a curona di i martiri. Quand'ellu tocca terra, i suldati u inguantanu è u scapanu.

Etimolugia: da a casata latina "Blaesus", cù u significatu: chì tartagliuleghja.

Casate: Baggioni, Biaggi, Biaggini, Biaggioli, Biaggioni, Blasi, Blasini.

Nomi: Biasginu, Biasgiolu, Biasgiu, Blaise, Blaisette, Blas, Blasius, Bleaz, Blésilla, Vlas.

Paesi è cità: Cento, Cadogno. In Corsica: Calinzana, Cursoli (cumuna di Cambia), Ghjuncaghju, Fucichja, u Poghju Marinacciu.

Prutezzione: mali di gola.

 

4.II.

Santa Veronica.

U Vangellu secondu San Lucca conta chì una donna avia una perdita di sangue da dodeci anni, ch'ella avia spesu tutti i so soldi in dernu cù i medichi, è ch'ella fù guarita tuccandu u vestitu di Ghjesù. Più tardi, à u prucessu di Ghjesù, issa donna vense à testimunià davanti à Pilatu. Serebbi Santa Veronica.

Anu contu chì, à e Via Cruci, santa Veronica hà asciuvatu a faccia di Ghjesù cù un telu di linu, è chì u visu hè restatu stampatu nantu à u telu.

U so nome ùn era micca Veronica. Era Berenice. Per via di quella stampa, l'anu cugnumata Veronica da una spressione latina chì vole dì "a vera imagine".

In Francia contanu chì Veronica partì per Roma cù u maritu per fà vede quella pezza à l'imperatore Tiberiu. Da custì andonu in Gallia, è si stacconu per annunzià u Vangellu, ugnunu da parte soia. Veronica serebbi stata interrata in l'attuale Soulac (dipartimentu di a Gironde) è u maritu in l'attuale Rocamadour (dipartimentu di u Lot).

Etimolugia: dau grecu "phéré" (purtà) è "nikè" (vittoria).

Nomi: Bérénice, Berenike, Bernice, Bernie, Berny, Beronico, Bunny, Frenne, Fronika, Nixie, Ronia, Ronky, Ronnie, Ronny, Veron, Veronica, Veronik, Veronika, Veronike, Veroucha, Verounia, Vonnie, Vonny, Vroni, Vroon.

 

5.II.

Santa Agata.

Agata era una Siciliana marturiata in a cità di Catania à u seculu terzu. Pretendia chì a più grande libertà, a più grande nubiltà, era di fassi schjava di Ghjesù Cristu.

Contanu chì, tandu, in Sicilia, ci era un ghjudice chì ghjera un omacciu, crudele è viziosu. Avia decisu di ingannà una vergine giovana è bella chì si chjamava Agata. A fece arrestà è a messe in manu à una ruffiana per ch'ella a scunvinci.

Fù un fiascu.

Ne mancu Agata cedì quandu u ghjudice a fece flagellà. Allora l'anu laceratu e carni cù sgrinfie di ferru è l'anu tagliatu i petti.

Agata disse à quellu mostru: "Omu crudele, arricordati di mammata, è di i petti chì t'anu datu à sughje".

Riturnata in prigiò, ebbe a visita di San Petru chì guarì e so ferite. Tandu l'anu messa nantu à a brusta infiarata . Hè morta ringraziendu à Diu d'avella assistita.

Etimolugia: da u grecu "agatha" (brava donna).

Nomi: Agata, Agathe, Agathon, Aggie.

Paesi è cità: Catania, Mirandola.

Prutezzione: Agata hè a santa patrona di e balie, di i tiradori à ghjocu di boccie (avanti di tirà, si incroscianu e dite è dicenu: "Sta Agata prega per mè!"). A preganu aquand'elli sentenu i petti è pè l'incendii.

 

6.II.

Santa Dorotea. Santu Paulu Micchi.

Dorotea era una giovana cristiana di Cesarea di Cappadocia, in Turchia. Campava à a fine di u secule terzu. Era stata marturiata attempu à un giovanu avucatu: San Teofilu.

Etimolugia: da u gr. "dorôn" (donu, rigalu) è "theos" (Diu). A' l'urigine era soprattuttu in usu u nome maschile: Doroteu. In Corsica, esse un Doroteu vole dì esse un disgraziatu, un casca è pienghji.

Nomi: Diorbhàil, Dodie, Doll (V. Shakespeare: "The Second Part of King Hanri IV), Doortje, Doralicia, Döreken, Doretta, Dorinda, Dorit, Dorotea, Doroteo, Doroteu, Dorothea (V. Goethe: "Hermann und Dorothea), Dorothée, Dorothy (V. Dorothy Carrington, scrittrice), Dörte, Dorthea, Dorthy, Dot, Duredle, Durl, Thea.

Paesi è cità: Pescia.

U 6 ferraghju, si celebreghja dinù a memoria di i santi Paulu Micchi, un ghjesuitu, Petru Battista, un franciscanu, è cumpagni, crucifissati in Nagasacchi, à u Giappone, u 5 ferraghju di l'annu 1597.

Dece anni nanzu, l'imperatore Taicosama avia interdettu i so stati à i ghjesuiti. Quelli chì ghjeranu culà ricusonu di parte, è l'imperatore ùn fece nunda per scaccialli. Sei anni dopu, issi frati ricevianu in rinforzu una quindecina di franciscani, ghjunti in u paese à l'appiattu. L'imperatore entrò in e furie è dete l'ordine di arrestà tutti i predicadori cristiani è di tumballi. N'anu trovu 24: trè ghjesuiti, sei franciscani è quindeci terziarii di San Francescu. I ghjesuiti eranu Giapponesi, i franciscani, for di unu, eranu spagnoli. U superiore si chjamava Petru Battista.

L'anu spassighjati settimane è settimane nant'à carretti, da une cità à l'altra, per intimurisce e pupulazioni. Ghjunti à Nagasacchi, l'anu purtati nantu à una culletta di punta à u mare, è l'anu crucifissati.

 

7.II.

Santu Teodoru. Santu Parteniu.

Teodoru d'Eraclea hè statu marturiatu versu l'annu 312. Hè festighjatu in Custantinopuli, in Ferrara è in Venezia.

Etimolugia: da u grecu "dorôn (donu, rigalu) è "theos" (Diu). Dunque, u significatu hè "donu di Diu, cum'è Doroteu, è cum'è l'ebraicu Natanaellu. Hè quellu di 85 santi è martiri.

Nomi: Dedi, Didi, Diounia, Dioussia, Door, Doorsie, Doortje, Dores, Döres, Dorle, Dorli, Dorus, Dures, Fedan, Fedia, Fediana, Fediouka, Fedor, Fedora, Fedorit, Fedorka, Fedoulia, Fedoussia, Feodor, Feodora, Feodorit, Fiodor, Fiodora, Fiodorka, Fjodor, Fjodora, Ted, Teddie, Teddy, Tedi, Teeke, Teodor, Teodora, Teodoreto, Teodoro, Teodors, Teodoru, Tewdwr, Thea, Thed, Thederl, Theo, Theodoor, Theodor, Theodora, Théodora, Théodoe, Théodoret, Théodorie, Théodorine, Théodorit, Théodorite, Theodoros, Theodorus, Theodosius, Thetje, Tiadora Tiadoru, Tijdoor, Toader, Todaro, Tudor, Tudyr.

Paesi è cità: Custantinopuli, Ferrara, Venezia.

Parteniu, chì campava à u seculu quartu, ùn avia nisuna struzzione. A prighera, u Vangellu, ch'ellu sapia à l'ammente, li bastavanu. Da zitellu, i so sciali eranu di andà à piscà. Più tardi, piscava per dà à manghjà à i poveri.

Malgradu a so gnuranza, Parteniu hè statu elettu vescu di Lamsacque, in Turchia. Quallà, avianu più bisognu di un omu in accordu cù u Santu Spiritu chè di un sapiente.

In Lamsacque, Custantinu li permesse di sciappà u tempiu paganu per fà una chjesa cristiana. Fendu i travagli, un muradore morse sottu à un trafalamentu. Parteniu u risuscitò.

In a parlata aramaica, chjamanu Mammonu a persunificazione di e ricchezze male acquistate. Un ghjornu, Parteniu disse à u vescu d'Eraclea chì si ne muria: "Caru fratellu, Mammonu hè nentru à voi; date à i poveri i soldi chè vo avite accatastatu è si ne anderà". L'avaru si sfece di a so furtuna è ricuperò a salute.

Miraculi, Parteniu ne fece d'altri, ma u so gran meritu hè di avè trovu una cità di pagani è di avella lasciata cù una pupulazione cristiana.

 

8.II.

A Beata Ghjacumetta. Santu Ghjilormu Emilianu.

Ghjacumetta era una veduva rumana, seducente, virtuosa, nata versu l'annu 1192. Avia 18 anni quandu u maritu, Grazianu Francipani, signoru di Marino, morse lascienduli dui figlioli chjuchi.

In u so palazzu di Roma, ricevia à San Francescu d'Assisi chì a chjamava "fratellu Ghjacumetta". Per ellu, facia una pasta d'amandule chì ne era assai ingordu. San Francescu l'avia rigalatu un agnellu chì a seguitava dapertuttu, ancu in chjesa, è chì, a mane, venia à truvalla in lettu per discitalla.

In puntu di morte, Francescu scrisse à Ghjacumetta di vene. A lettera ùn era ancu finita ch'ella ghjunghjia, cù i figlioli è tuttu u necessariu pè a sepultura di u so amicu: un velu per copreli a faccia, un cuscinu per mettelu sottu à u capu, un linzolu per ingutuppallu, è una cola di cera. Purtava ancu quella pasta d'amandule chì piacia tantu à u Poverellu, ma u Santu ùn a pobbe manghjà. Era l'annu 1226.

Invece di vultassine in Roma, Ghjacumetta si stete in l'Umbria per visità aspessu a tomba di San Francescu. Hè morta tredeci anni dopu. L'anu interrata accantu à a basilica d'Assisi.

Etimolugia è nomi: V. Ghjacumu (3 maghju)

Ghjilormu Emilianu, natu in Venezia in u 1481, mortu in a cità lombarda di Somasca l'8 ferraghju 1537, era un giovanu nobile carcu à soldi, battaglieru, sfacciatu, libertinu, chì servia in l'armata veniziana quand'ellu fù fattu prigiuneru, accantu à Treviso, da e truppe imperiale.

Tandu, si cunvertì è si disfece di a so furrtuna. Fattu prete, si messe à u serviziu di i malati, di l'orfani abbandunati, di e zitelle scunduttate, di i campagnoli gnuranti. Serebbi ellu chì hà messu à a moda l'amparera di a duttrina cristiana in chjama è rispondi.

In u 1731, creò, in Somasca, un istitutu di clerici regulari - i Somaschi - è morse sei anni dopu curendu i malati da a pesta.

Ghjilormu: Cf u 30 sittembre.

Paesi è cità: Venezia, Treviso.

Emilianu:

Etimolugia: da u lat. "Aemilius", nome di una famiglia rumana.

Casate: Emiliani, Emily.

Nomi: Aemilia, Amilius, Emele, Emelius, Emil, Emilda, Emile, Emilia, Emiliaan, Emiliane, Emilianu, Emilie, Emilien, Emilienne, Emilio, Emiliu, Emilius, Emils, Emily, Emlyn, Emma, Emmeline, Mees, Mel, Melia, Meliocha, Migeli, Mil, Milia, Miliu, Millian, Milly, Milou, Miloud.

Litteratura: Boccace: La Theseide, Chaucer: Knight's tale, J.-J. Rousseau: l'Emile, Gellert: Der kluge Emil, Lessing: Emilia Galotti, Verdi: Othello.

 

9.II.

Santa Pullonia. U Beatu Miguel Cordero.

Pullonia hè stata marturiata in Alessandria d'Egittu l'annu 249. Era à l'epica di l'imperatore Deziu (249-251). Tandu, i pagani persecutavanu i cristiani è, quelli chì cumandavanu in cità, i lasciavanu fà, i incuraggianu ancu.

Un ghjornu, unipochi di sgaiuffi inguantanu un vechju, è li dumandanu di bestimià u nome di Cristu. Cum'ellu ricusa, u matraverseghjanu di pezzi di canna appinzati, è ne facenu un strascinu. Dopu si cozzanu à una cristiana chì ricusava di adurà l'idule, è a tombanu à petrate. A terza vittima fù Pullonia.

Pullonia facia parte di e vergini cunsacrate. Li sciappanu tutti i denti, è minaccianu di brusgialla viva s'ella ùn ripete, dopu à elli, parullaccie contru à Cristu. Ella si scusa di ùn dalli suddisfazione, è corre à lampassi in u focu.

Etimolugia: da Apollu, diu di a mitolugia greca rumana, da u grecu "apellos" (chì face nasce a creazione).

Nomi: Apollinaire, Apollinaris, Apolline, Apollon, Apollonia, Apollonie, Apollonio, Apollonius, Apollos, Polly, Pullonia, Pulloniu.

Prutezzione: Pullonia hè a santa patrona di i dentisti è ghjè pregata pè a pena di denti.

Miguel Cordero, natu in u 1854 in Cuenca, cità di a Republica ecuaturiana, hè mortu in u 1910, in Spagna, à Premia de Mar.

Quandu, in u 1863, i frati di e Scole Cristiane decisenu di stabilissi in l'Ameriaca suttana, principionu per l'Ecuator. Ebbenu cum'è elevu à Miguel chì hè diventatu stitutore è hà fattu scola à Quito, a capitale, durante una quaerantina d'anni. Hà cumpostu libri di scola chì anu servutu in tutti i paesi di lingua spagnola.

In u 1907, Miguel fù ubligatu di spatriassi per via di a pulitica anticlericale di u guvernu. Si ne hè venutu in Europa: in Parigi, in Belgica, è in Spagna duv'ellu hè mortu trè anni dopu, accantu à Barcellona.

In u 1930, e so osse sò state mandate in u so paese è poste nantu à u monte Cebollar, vicinu à Quito, duv'elli li anu fattu un bellu munimentu.

 

10.II.

Santa Sculastica.

Sculastica hè a surella di San Benedettu. Nata in Norcia, hè morta vicinu à Monte Cassino u 10 ferraghju di l'annu 543.

Quandu Benedettu fece u famosu munasteru di Monte Cassino, Sculastica si ne vense in e vicinanze, decisa ancu ella à fà una vita santa.

U fratellu è a surella si scuntravanu una volta l'annu. Passavanu una ghjurnata inseme in una casa chì dipendia di l'abbazia, à po "à vedeci à l'annu dopu".

San Gregoriu Magnu conta chì, à u scontru di l'annu 543, Benedettu è Sculastica avianu fattu cena è u fratellu si appruntava à parte quandu Sculastica disse:

- O fratè, stemuci inseme sinu à dumaitina, vi ne pregu.

- Mancu ch'ella sia, o surè, ch'ellu m'accadi di ùn rientre à u munasteru!

Sculastica si mette à pianghje, è po cala u capu è prega.

In più bella, u celu si abbughja, principianu l'accendite, e tunate, è i rivocchi d'acqua. Si tuccavanu u celu cù a terra. Facianu certe sbuffulate di ventu chì paria ch'elle si avissinu da purtà a casa.

- Diu vi perdonghi, o surè - dice Benedettu - ma... ch'avite fattu?

- Aghju fattu chì aghju pregatu u Signore. Voi ùn mi state à sente, ellu sì. Ista sera ùn rientrerete micca à u cunventu.

E' cusì, Benedettu è Scolastica passonu a nuttata inseme à parlà di Diu è di i santi.

Trè ghjorni dopu, Benedettu era à u purtellu di a so cellula quand'ellu vide passà una culomba. Era l'anima di Sculastica chì si ne cullava in celu.

Benedettu fece interrà a surella in a tomba ch'ellu avia fattu preparà per ellu. Quattru anni dopu, a raghjunghjia.

Paesi è cità: Monte Cassino, Le Mans.

 

11.II.

A Madonna di Lourdes.

L'11 ferraghju 1858, in Lourdes, piccula cità di l'Alte Pirenee, a Madonna apparisce pè a prima volta à una zitella di ondeci anni, Bernardette Soubirous. L'apparizione si hè ripetuta diciottu volte. Secondu Bernadette, a Madonna era vestuta di biancu cù una cinta turchina è un paternostru appesu.

Da tandu, in Lourdes, tutti l'anni venenu milioni di pelegrini. E' nantu à u calindariu, ci hè un ghjornu in più cunsacratu à Maria Vergine. Ricurdemu l'altre feste:

. U spusaliziu di Maria Vergine, u 23 ghjennaghju.

. A purificazione di Maria Vergine, o Madonna di a Ciriola, u 2 ferraghju.

. A Madonna di a Misericordia, u 18 marzu.

. A Nnnziata, u 25 marzu.

. Maria addulurata, u venneri dopu à a dumenica di a Passione.

. A Madonna di Pompei, l'8 maghju.

. A Madonna ausiliatrice, u 24 maghju.

. A Madonna di Caravaggio, u 26 maghju.

. U purissimu core di Maria Vergine, a terza dumenica dopu à e Pentiscosti.

. A Madonna di a Lettera, u 3 ghjugnu.

. A Madonna di Cunsulazione, u 20 ghjugnu.

. A Visitazione, u 2 lugliu.

. A Madonna di u Carmine, u 16 lugliu.

. A Madonna di l'Anghjuli, u 2 agostu.

. A Madonna di a neve, u 5 agostu.

. Maria Assunta, u 15 agostu.

. A Madonna di Oropa, ultima dumenica d'agostu.

. A Madonna di a Cintura, a dumenica dopu à u 28 agostu.

. A Natività (detta in Bonifaziu: a Madonna di i Mirizani), l'8 sittembre.

. A Madonna di a Salette, u 19 sittembre.

. A Madonna di a Mercè, u 24 sittembre.

. A Madonna di u Rusariu, a prima dumenica d'uttobre.

. A Purità di Maria Vergine, a terza dumenica d'uttobre.

. A Madonna di a Vittoria è u Santu nome di Maria Vergine, a seconda dumenica di nuvembre.

. A Prisentazione à u Tempiu, u 21 nuvembre.

. L'immaculata Cuncezzione, l'8 dicembre.

. A Madonna di Loreto, u 10 dicembre.

. A Madonna di a Guadaluppa, u 12 dicembre.

. è L'aspettazione di u partu, u 18 dicembre.

Paesi è cità: Lourdes. In Corsica: Bastia (parochja di e Capannelle).

 

12.II.

Santu Filice.

Filice appartenia à un gruppu di cristiani d'Abitene, in Tunisia, l'attuale Sciaùd, chì si adunianu tutte e dumeniche per pregà.

Sò stati arrestati è marturiati in Cartagine u 12 ferraghju di l'annu 304.

Etimolugia: da u lat. "felix" (felice).

Casate: Felice, Felicelli.

Nomi: Felice, Félice, Félicia, Felicidad, Félicie, Félicien Félicienne, Feliciola, Feliciolu, Felicità, Félicité, Félise, Félix, Félizon, Filice, Filiciana, Filicianu, Filiciola, Filiciolu.

 

13.II.

A Beata Beatrice. San Martinianu.

Beatrice hè nata in Ornaciaccum, l'attuale cità d'Ornacieux in u dipartimentu di l'Isère, versu l'annu 1260.

A' 13 anni, hè entrata à a Certosa di Parmenia. Più tardi, a mandonu à fà un munasteru in un locu chjamatu oghje Eymieu, dipartimentu di a Drôme. Cù e cumpagne, campava in a miseria. Hè morta u 25 nuvembre 1303.

Etimolugia: da u lat. "beatrix" ( felice, chì rende felice).

Nomi: Bea, Beatrice, Béatrice, Béatrix, Beatriz, Beatty, Biche, Trixie.

Litteratura: U nome Beatrice hè statu immurtalizatu da Dante chì, in a "Divina Comedia", canta a memoria di Beatrice Portinari, una amica di giuventù morta in u 1290, à 23 anni.

Martinianu hè un santu assai pupulare di a Chjesa greca. A festa era digià celebrata in Custantinopuli à u seculu quintu, ma di l'omu ùn si sà duv'ellu campava, nè quandu.

A legenda dice ch'ellu campava in una baracca quandu, una sera, una vechja, chì si chjamava Zoè, ghjunse è li dumandò l'uspitalità. Fora piuvia chì ne falava, è facia un freddu chì si seccava. A vechja paria tantu malavviata chì a lasciò entre è li dete u so lettu. Ellu passò a notte in un catagnone.

A mane, Zoè avia cambiatu di faccia è di vestura. Era diventata una bellissima donna chì li prupunì u matrimoniu. Abbacciacatu, Martinianu disse di sì. Ma, prudente, chì quella li dumandava di signà un cuntrattu, dumandò tempu sinu à a sera.

Nanzu sera, u Signore li fece capì qual'ella era issa donna. Allora, scappò, imbarcò nantu à un battellu chì partia pè a Grecia, è si fece dipone nantu à un scogliu à mezu mare. Custì, ci stete sei anni, passendu u so tempu à pregà.

Un ghjornu, affaccò una giovana ancu più bella chè Zoè. Disse chì u battellu chì a purtava si era affundatu è chì, da un pezzu, ùn avia tastatu un buccone di pane. Martinianu li dete à manghjà è à beie, è disse: "Eccu ciò chì mi resta di ciò chì un marinaru mi porta trè volte l'annu. Vulterà da quì à dui mesi è vi n'anderete cun ellu. Avvedeci". A' sframbattuta, falò à bordu di mare, si lampò in l'acqua, è nota... è nota... è ghjunse in Grecia duv'ellu campò in bon Cristianu.

 

14.II.

Santu Valentinu. I Santi Cirillu è Mettodiu.

Valentinu hè statu più di cinquanta anni vescu di Terni, in Italia, mezu à Roma è Assisi. Avia a reputazione di fà i miraculi. Un ghjornu, ghjunghje in casa soia un filosofu rumanu chì u precura di andà à visità u figliolu chì ghjera murente.

- Anderaghju, dice u vechju vescu ma, prima, prumettimi di fatti cristianu s'o u guariscu. Quellu fece a prumessa. U vescu guarisce u malatu, è tutta a famiglia si cunverte.

U prefettu di Roma l'hà sappiuta è hà fattu scapà à Valentinu.

Etimolugia: da u lat. "valens" (in salute, furzutu).

Casate: Valenti, Valentini.

Nomi: Bailintin, Bàlint, Feltes, Lalensia, Vaka, Val, Valeda, Valence, Valens, Valensia, Valent, Valente, Valentia, Valentik, Valentin, Valentina, Valentine, Valentino, Valentinu, Valention, Valentyn, Valiaka, Valida, Vallatina, Vallier, Valtin, Valtl, Velten.

Paesi è cità. Terni.

Cirillu è Mettodiu, figlioli di un ufficiale superiore grecu di Salonicchiu, si ne eranu andati in un munasteru. L'annu 862, l'imperatore è u patriarca li dumandonu di evangelizà a Moravia è a Pannonia occupate da l'Alemani, è di salvà cusì a Chjesa di Bizanziu.

Amparonu à parlà slavu è, per traduce in slavu u Vangellu à parte da u latinu - chì u slavu ùn era mai statu scrittu - Cirillu inventò un alfabetu di 38 lettere. Si messenu à predicà in schiavonu - issa lingua artificiale creata à parte di l'anzianu slavu -, ma l'Alemani i trattonu d'eretichi per via ch'ùn dicianu micca a messa in latinu.

Andonu in Roma duve u papa Adrianu Secondu (867-872) li dete ragiò. Tandu Cirillu morse. Era u 14 ferraghju di l'annu 869. Mettodiu fù fattu arcivescu di Moravia è Pannonia ma, Adrianu Secondu essendu mortu, u novu papa ricusò di signà a bolla chì li permettia di dì a messa in slavu. I germanichi u messenu in prigiò duv'ellu stete dui anni. Dopu, hà avutu à piattassi per cuntinuvà u so apustulatu. Quand'ellu hè mortu, u 6 aprile di l'annu 885, i so discepuli si rifugionu in Bulgaria, un paese chì accettò l'alfabetu cirillicu è a liturgia in lingua schiavona.

Etimolugia: da u gr. "kurios" (cunsacratu à u Signore).

Nomi: Ciril, Cirila, Cirilla, Cirillo, Cirillu, Cyrill, Cyrilla, Cyrille, Cyrillus, Girioel, Kyrill.

Paesi è cità: Bremia, Moravia, Croazia, Bulgaria.

 

15.II.

Santa Ghjurghjina

Ghjurghjina, morta versu l'annu 500, era una vergine di Claromonte, l'attuale cità di Clermont-Ferrand, in u dipartimentu di u Puy-de-Dôme.

In Claromonte, chì ghjera a capitale di l'Alvergna merovingia, Ghjurghjina ùn ci si piacia per via di u troppu ghjente è di u sussuru. Si ne andò à stà in campagna, in una tenuta ch'ella pussedia. Ci passò u restu di a so vita, preghendu è fendu penitenza senza esse disturbata.

Hè custì ch'ella morse. U ghjornu di l'interru, un volu di culombe bianche li fece scorta da a casa à a chjesa, è po si ritirò. Dopu à l'uffiziu, affacconu torna, svulazzendu sopra à a salma, fin ch'ella ùn hè stata sepolta. Tandu, vultonu in Paradisu, chì ghjeranu anghjuli mandati da Diu per fà onore à a virginità di a so serva.

Etimolugia: V. Ghjorghju (23 aprile)

 

16.II.

Santa Ghjuliana. Santu Elia è cumpagni.

Ghjuliana campava in Nicumedia, l'attuale Izmit, in Turchia, una marina di u mare di Marmara. A l'epica di l'imperatore Massiminu, dunque trà l'annu 286 è l'annu 310, serebbi stata marturiata per avè ricusatu di maritassi. Hè stata subitu celebre in Oriente è, in Italia, à parte da u seculu quintu. E so reliquie sò state purtate in Napuli u 25 ferraghju 1207.

Etimolugia: V. Ghjuliu (12 aprile).

Paesi è cità: Roma, Parigi (21 marzu).

Elia, Geremia, Isaia, Samuele è Daniele, sò stati scapati l'annu 309, in Cesarea Marittima, cità di a Palestina. A so morte l'hà conta Eusebiu di Cesarea chì ghjera prisente.

Issu ghjornu, cinque giovani Egizziani si prisentonu à e porte di Cesarea di Palestina duv'ellu stava u guvernatore rumanu. Vultavanu da Turchia duv'elli avianu accumpagnatu, per dalli cunfortu è cunsulazione, unipochi di i so cumpatrioti cundannati à travaglià in e minere.

A' e guardie, chì li dumandavanu da duv'elli venianu è duv'elli andavanu, fecenu risposte scusgite. Allora, i mandonu davanti à u guvernatore Firmilianu.

- Quale site? li dumandò quellu.

- Simu Elia, Geremia, Isaia, Samuele è Daniele, disse Elia chì parlava pè i cinque.

Firmilianu fù surpresu di sente issi nomi ch'ellu ùn cunnuscia chì mai avia lettu l'Anzianu Testamentu.

- Di duve site?

- Simu di a Ghjerusalemme suprana

Assai sapia, u guvernatore, chì, dui seculi nanzu, avia esistitu una Ghjerusalemme suprana!

- E' duve hè, issa Ghjerusalemme suprana?

- Si trova - disse Elia - da e parti di l'Oriente, postu chì, à l'Oriente, si alza u sole, è chì Ghjesù hè, per noi, u sole di Ghjustizia, a luce chì splende in e tenebre.

Firmilianu, chì ùn capia nunda à issu discorsu stranu, si dumandò s'elli ùn eranu micca nimichi di Roma venuti da Levante.

- E' chì fate cum'è travagliu?

- Simu Cristiani - disse Elia. U nostru travagliu hè di esse i servi di Cristu. Li avimu datu a nostra speranza è u nostru amore.

Ista volta, u guvernatore capì... è i fece scapà. Elli ùn circavanu altru. Vulianu vive in un mondu migliore mentre chì i so amichi, mandati à travaglià in e minere di Turchia, campavanu cum'è e bestie.

 

17.II.

I sette fundadori di l'Ordine di i Servi di Maria.

Campavanu à u seculu XIII. Eranu sette omi ricchi di a cità taliana di Firenze. Si chjamavanu: Bonfiglio Monaldo, Giovanni Manetti, Benedetto dell' Antella, Bartolomeo Amidei, Gherardino Sostegni, Ricovero Uguccioni è Alessio Falconieri.

Era l'epica chì, in cità, i preti eranu suldai è tenianu pocu contu di u Vangellu. Quand'elli ebbenu da 30 à 35 anni, i sette amichi fecenu cum'è San Francescu pocu nanzu, è cum'è u marcante lionese "Pierre de Vaux": si sfecenu di e so ricchezze, decisi à campà poveri, accettendu u risicu di passà per uriginali è eretichi.

Ancu assai chì u cardinale di Castiglione si fece u so avucatu in Corte di Roma. In u 1234, u vescu di Firenze li dete un terrenu nantu à u monte Senariu. Custì ci fecenu e so baracche è passonu u so tempu à pregà. Per manghjà dumandavanu a limosina. A Chjesa si sfidava di issi omi ritirati da a sucietà è, in u 1249, l'ubbliconu à creà un ordine regulare. Cusì nascì a Cungregazione di i Servi di Maria per via di una devuzione particulare ch'elli avianu pè a Madonna. Ubbidienti, si fecenu preti, for di Alessio Falconieri chì volse restà frate laicu è morse assai dopu à l'altri, à l'età di 110 anni.

 

18.II.

Santu Simeone. Santa Bernardina.

Simeone era figliolu di Cleofassu è cuginu carnale di Ghjesù. Hè statu u secondu vescu di Ghjerusalemme dopu à San Ghjacumu u Minore. Quandu, in l'annu 70, a cità hè stata occupata è distrutta da Tittu, Simeone si hè rifugiatu in Pella, cità di a Palestina aldilà di u Giurdanu, accumpagnatu da tutti i cristiani.

L'annu 107, ci fù un'altra persecuzione. Simeone fù mandatu in tribunale cum'è Cristianu, ma dinù cum'è essendu di a razza di Davide. U legatu cunsulare di a Palestina, chì u fece marturià ghjorni è ghjorni, fù stunatu di vede un vechjacone cum'è Simeone - avia tandu 120 anni - avè tamanta resistenza è tanta energia. Allora, u fece crucifissà. Facianu 43 anni ch'ellu era vescu di Ghjerusalemme.

Etimolugia: V. Simone (28 uttobre).

Paesi è cità: Moita, U Pughjolu.

Bernardina Soubirous era una zitella di Lourdes, in l'Alte Pirenee, povera, gnurante è malaticciosa. A' 14 anni, l'11 ferraghju 1858, hà vistu a Madonna, vistuta di biancu, cinta turchina, cum'è nantu à e figure. Ella era cù a surella è una amica, in traccia di fassi un carcu di legne minute.

In cinque mesi, Bernardina hà vistu a Madonna diciottu volte. Un ghjornu, a Madonna l'hà dettu di fà un tufone, è ghjè nata una surgente. Da tandu, in l'acqua di issa surgente, ci cionfanu i malati.

E sore di a Carità si anu pigliatu a zitella cum'è piccula serva è l'anu amparatu à leghje. A' 22 anni, hè entrata in a Cungregazione è ghjè partuta per Nevers. Ci hè stata tredeci anni, sempre malaticciosa, maltrattata da e superiore è da e cumpagne. Hè morta u 16 aprile 1879. Avia 35 anni.

Etimolugia, casate è nomi: V. Bernardu (20 agostu).

 

19.II.

Santu Mansuetu. U Beatu Conradu.

Mansuetu era un vescu di Milanu, mortu dopu à l'annu 680. Altru ùn si sà.

Conradu era signoru di a cità taliana di Piacenza. Un ghjornu ch'ellu era à caccia cù a moglia, Frosina, picciò focu per fà parte un cignale chì si era intanatu in un machjone. A disgrazia fù chì si alzò una ventosa furibonda è l'incendiu fece gran divasti.

Circonu u culpevule è truvonu un poveru omu chì si facia un carcu di legne minute in i cuntorni. Conradu u lasciò cundannà à morte è po, tanagliatu da u rimorsu, andò à dinunciassi prima chì a sentenza fussi eseguita.

Per pagà i diguasti fatti da u focu, u signoru di Piacenza ebbe à sacrificà tutta a so ricchezza. Diventati poveri, ellu è a moglia decisenu di cunsacrassi à u serviziu di Diu. Frosina si fece sora di Santa Chjara. Conradu si ne andò cù i Terziarii di San Francescu chì facianu i rimiti in e vicinanze di a cità.

Malgradu chì i Terziarii campessinu à meza furesta, ci eranu ammiratori chì ùn lasciavanu pace à Conradu. Allora, si ne andò in Sicilia è ci campò 36 anni, prima cum'è infirmieru à l'uspidale di Noto, dopu cum'è rimitu in un locu trà Noto è Hibla duv'ellu morse u 19 ferrazghju 1351.

Etimolugia: da u germanicu "chuon" (arditu) è "rad" (cunsiglieru).

Nomi: Conny, Conrad, Conrada, Conrade, Conradin, Conradine, Conrado, Conradu, Conrard, Conrart, Corradina, Corradino, Corrado, Curd, Curt, Keno, Koenraad, Koert, Koertsje, Kohn, Konrada, Kord, Kuno, Kunz, Kurt, Radel, Rädel, Räsch.

Prutezzione: ernie, sfundature.

 

20.II.

A Beata Amata. Santu Eucheriu.

Amata, nata in Assisi versu l'annu 1200, era a nipote di l'amica è discepula di San Francescu, quella chì creò a Cungregazione di e Povere Donne: Santa Chjara.

Amata avia, à pocu pressu, sette anni di menu chè a zia. Era di l'Offreducci d'Assisi, una famiglia di sgiò. Un' li mancava nunda è facia una vita di piaceri. Un ghjornu hè andata à vede a zia à u cunventu San Damianu, è ùn hè più vultata in casa.

Sora Amata hè morta povera, versu l'annu 1252, dopu à anni è anni di privazioni è di prighere.

Etimolugia: da u lat. "amare" (tene caru).

Casate: Amati (da amatu: tenutu caru), Amadei (chì tene caru à Diu, o chì hè tenutu caru da Diu).

Nomi: Aimé, Aimée, Amadeo, Amadeu, Amadeus, Amadis, Amata, Amatu, Amédée, Amie, Amy.

Eucheriu hè natu versu l'annu 695 in Aurelianoru, l'attuale cità d'Orléans in u dipartimentu di u Loiret.

Da sette anni, Eucheriu campava felice in l'abbazia di Gemmeticu (l'attuale Jumièges, in a Senna Marittima) quandu i so paisani u volsenu cum'è vescu. L'affare ùn li cunvenia è Charles Martel fù ubligatu di minacciallu di fallu purtà in Aurelianoru per forza da i so suldati. Eureliu piense è partì.

Dopu à a famosa battaglia di Pittavi (l'attuale Poitiers), in l'annu 732, Charles Martel fece sbuttinà tutte e chjese, pigliendu soprattuttu i vasetti in oru. Dicia chì i so suldati avianu salvatu a Cristianità da l'Islam, è bisugnava à ricumpensalli. Tutti i veschi u lascionu fà, for di Eucheriu chì fù esiliatu in Cologna.

In Cologna fù ricevutu in pompa, festighjatu, è allugiatu in un bellu palazzu. Charles Martel, chì temia ch'ellu si furmessi custì un centru di resistenza à una Chjesa cum'ellu a vulia, dete ordine à u guvernatore di Liegi, di andà à pigliallu è di chjodelu in qualchì locu.

U guvernatore è Eucheriu diventonu amichi, è l'anzianu vescu d'Aurelianoru, vultatu semplice frate, passò l'ultimi anni di a so vita in l'abbazia belgica di Sarchiniu (l'attuale Saint-Trond). Hè mortu u 20 ferraghju di l'annu 738. Avia 43 anni.

 

21.II.

Santu Petru Damianu.

Petru hè natu l'annu 1007 in a cità taliana di Ravenna. Era u più chjucu d'una famiglia di povera ghjente. Pare chì a mamma abbia ricusatu di dalli à sughje. Dopu à a morte di i genitori, currò i porci d'un fratellu. Un'altru fratellu, Damianu, chì l'hà lasciatu u so nome, u racoglie è u manda à a scola. Diventa cusì prufessore in Faenza è Ravenna.

A' 28 anni, Petru Damianu s'hè fattu frate camaldulese è, ottu anni dopu, era l'abbate di Fonte Avellano, u cunventu principale di l'Ordine.

U papa u vulia fà cardinale, ellu ùn vulia. Hà finitu per accettà chì quellu avia minacciatu di scumunicallu. Per sei anni, Petru fù mandatu quindi è culandi cum'è legatu puntificale, ma sempre vulia demissiunà. Un ghjornu, u papa Lisandru Secondu (1061-1073) li disse: "Scegli! O resti cardinale o, dopu à a to morte, ferai centu anni di purgatoriu". Petru sceglì u purgatoriu è riturnò in Fonte Avellano per campà in a sulitutine è per scrive.

Scrive, hà scrittu tantu è più. Ne resta più di duiecentu lettere, prediche, puesie, vite di santi, librucci è libroni. U so " Libru di Gomorra", duv'ellu cundanna u lussu è a lussuria di i preti è di i frati, cumpresi quelli di a Corte papale, hè u libru u più scabrosu chì un Santu abbia scrittu. Hè statu interdettu sinu à l'annu 1900.

Petru Damianu hè mortu in Faenza, in a nuttata da u 22 à u 23 ferraghju di l'annu 1072. Nanzu di more, avia preparatu u so epitaffiu. Ecculu:

"Sì ciò ch'o era, serai ciò ch'o sò. Ricordati di mè, ti ne pregu! Abbie pietà di e cenere di Petru chì sò quì. Prega, pianghji, è dumanda à u Signore di risparmiami."

Etimolugia: V. Petru (29 ghjugnu) è Damianu (26 sittembre).

 

22.II.

A Beata Isabella.

A principessa Isabella avia ondeci anni di menu chè u fratellu, San Luigi, rè di Francia. Da chjuca, era digià fatta pè u celu. San Luigi hà contu chì, una mane, u camerieru avia imbucinatu a strapunta duv'ella durmia. In più bella, anu intesu una vuciuccia. Era ella chì pregava è si era lasciata ingutuppà senza avvedesine.

Isabella hà riesciutu à francassi da u matrimoniu è hà campatu in una casetta, vicinu à un cunventu ch'ella avia fattu fà pè e sore parigine di santa Chjara.

Hè morta u 22 ferraghju 1270 à l'età di 45 anni.

Etimolugia è nomi: Cf Lisabetta di u Portugallu (4 lugliu).

Paesi è cità: Parigi (12 sittembre), Longchamp (31 agostu).

 

23.II.

Santu Lazaru u pittore. Santu Policarpu.

Lazaru era un frate di Custantinopuli chì pinghjia figure secre à l'epica iconoclastica quandu, da 725 à 842, sciappavanu è brusgiavanu e riprisentazioni di Diu è di i santi.

Versu l'annu 830, l'Imperatore Teofilu u fece arrestà è li fece brusgià e palme di e mani. L'imperatrice Teodora u piattò, u curò è u guarì, è Lazaru riprincipiò à pinghje.

A' a morte di u maritu, l'annu 842, Teodora ebbe a regenza per quatordeci anni. Fece stancià a guerra di e figure chì durava da più di un seculu. Lazaru fù incaricatu di andà in Roma à danne a nova à u papa.

Certi pretendenu chì, vultendu da Roma, u battellu si hè affundatu è Lazaru hè mortu annegatu. D'altri dicenu ch'ellu hè mortu in l'867, dopu à avè ricusatu di pregà pè u boia chì l'avia marturiatu.

Etimolugia: V. Lazaru (17 dicembre).

Policarpu hè u secondu di i martiri cunnusciuti, u primu essendu San Stefanu. Hè mortu in l'annu 155, in Smirne.

Era statu un discepulu di San Ghjuvanni l'Evangelistu è avia cunnusciutu quelli chì avianu cunnusciutu à Ghjesù. Santu Ireneu conta chì Policarpu li dicia: "Iè, l'aghju po cunnusciutu benissimu à San Ghjuvanni. Mi pare di vedelu ancu avà. Si calava accantu à noi altri zitelli, è ci ripetia e parulle di l'apostuli è quelle di Ghjesù".

Piolicarpu era vescu di Smirne quand'ellu fù ubbligatu di piattassi per via di e persecuzioni. Si era rifugiatu in u granaghju di una casetta, ma fù traditu da un giovanu servu torturatu da i suldati. L'anu purtatu davanti à u procconsule chì li prumettì di salvalli a vita s'ellu rinnegava a so fede.

"Facenu 86 anni ch'appartengu à u Signore, disse Policarpu, ùn mi hà fattu nisun male, è vulite ch'o u rinneghi? Mancu à pensalla!"

Allora u purtonu nantu à un legnaghju per brusgiallu vivu. Ricusò di lasciassi lià mani è pedi è si messe à pregà mentre ch'elli zingavanu focu. Ci hè vulsutu chì i suldati u difiniscanu à stilettate, chì e fiastare l'allisciavanu senza brusgiallu.

Etimolugia: da u grecu "polus" (assai) è "karpos" (fruttu).

 

24.II.

Santu Mudestu.

Issu Santu hè citatu pè a prima volta in u Martirologu d'Usuardu.

Usuardu era un frate chì campava à u seculu IX. U rè di Francia, Carlu u Pilatu, l'avia incaricatu di scrive una lista di i santi cù a vita d'ugnunu. L'uriginale si trova à a Bibliuteca naziunale di Parigi, ma hè statu stampatu parechje volte.

Ci dice chì Mudestu era un vescu di Trevi, in Alemagna, à l'epica di l'invasione franca, è ch'ellu hè mortu l'annu 486.

Etimolugia: da u lat. "modestus" (calmu, prudente).

Nomi: Modesta, Modeste, Modestia, Modestine, Modesty, Mudesta, Mudestu.

 

25.II.

U beatu Rumeu.

In u 1830, dui frati carmelitani di Limoges (l'attuale capilocu di u dipartimentu di a Haute-Vienne) eranu partuti per Roma in pelegrinaggiu. Sò morti da a debulezza in l'uspidale di Lucca. Unu si chjamava Avertanu. Hè mortu u 26 ferraghju. L'altru si chjamava Arrigu. Hè mortu u 4 marzu. Dicenu chì, quandu Arrigu hè mortu, anu vistu affaccà à Avertanu chì venia à circallu per cunducelu in Paradisu.

Da tandu, Avertanu chì ghjera prete, hè citatu cum'è Santu. Arrigu, chì ùn era chè frate cunversu, ùn hè chè beatu cù u nome di Rumeu, nome chì vole dì: "Pelegrinu chì và in Roma" è chì deve a so pupularità à a pezza si Shakespeare: "Rumeu è Ghjulietta", scritta in u 1595.

Etimolugia: da u lat. medievale "romeo" (Vò in Roma, pelegrinu).

Casate: Romei.

Nomi: Romello, Roméo, Rumeu.

 

26.II.

Santu Nestoriu. Santu Purfiriu.

Nestoriu era vescu di Maghidos, in Turchia.

Sottu à u regnu di l'imperatore Deziu, da l'annu 248 à l'annu 251, numerosi eranu i cristiani chì rinnegavanu a so fede per ùn esse tombi.

Temendu chì quelli di a so dioccesi ne fessinu altr'è tantu, Nestoriu li cunsigliò di fughje è di piattassi. Ellu si n'hè statu in cità, è l'anu arrestatu.

U guvernatore l'hà dettu: "Postu chè tù preferisci un omu crucifissatu à i nostri imperatori è à i nostri dii immurtali, murerai ancu tù nantu à una croce". E' Nestoriu fù crucifissatu. Era l'annu 250.

Etimolugia: da u grecu "Nestôr", nome di persona.

Nomi: Nestor, Nestora, Nestoria, Nestoriu, Stora.

Purfiriu era un Grecu di Salonicchiu, natu l'annu 347, mortu in Gaza di Palestina l'annu 420.

Marcu u Diacunu hà scrittu chì Purfiriu era un rimitu chì campava in una grotta ma, per via di un tumore à u fegatu, si ne era venutu in Ghjerusalemme duv'ellu vulia more.

"L'aghju vistu pè a prima volta - dice Marcu -, andendu à u Santu Sepolcru, zimbu, magru fittu, faccia cerosa, appughjendusi nantu à un bastone per marchjà, è quasi ch'ellu ùn pudia movesi.

"Un ghjornu, Purfiriu mi hà mandatu à u so paese per ricuperà una lascita. Quandu sò vultatu, era in piena salute. Mi hà contu ch'ellu avia vistu à Ghjesù cù u ladru bravu, è Ghjesù avia cumandatu à u ladru di guarillu."

Purfiriu fù fattu prete, incaricatu di curà a Santa Croce, ma travaglichjava quantunque cum'è scarparu per fassi dui soldi.

A' 49 anni, hè diventatu vescu di Gaza, una cità pagana duve i Cristiani eranu persecutati. Cù Marcu, andò à truvà l'imperatrice Eudossia per dumandalli di rompe i tempii è di fà una chjesa cristiana. Eudossia era incinta. Purfiriu li disse: "Parturiscerete d'un maschju". "S'ella accade, disse Eudossia, ùn averete à lagnabbi di mè".

L'imperatrice ebbe un maschju, mandò i so suldati per sciappà l'ottu tempii di Gaza è dete i soldi per fà una bellissima chjesa, detta da tandu: a basilica eudossiana.

Purfiriu hè mortu à 73 anni, dopu à esse statu 43 anni u vescu di Gaza è avè cunvertitu tutta a pupulazione.

 

27.II.

Santa Unurina. Santu Leandru.

Secondu a tradizione, Unurina fù marturiata è lamapata in a Senna, mezu à l'attuale cità di Lillebonne è Harfleur, dipartimentu di a Seine-maritime. L'anu trova è sepolta in Guerarvilla, l'attuale cità di Graville-Sainte-Honorine.

In l'876, e so reliquie sò state purtate in Confluenziu, l'attuale Conflans-Sainte-Honorine, dipartimentu di l'Yvelines, à l'aghjunghjente di a Seine è di l'Oise.

Etimolugia: da u lat. "honoratus" (unuratu, ludatu).

Nomi: Honor, Honorat, Honoratus, Honoré, Honorine, Honorius, Onorata, Onorato, Onorio, Ratus, Unurata, Unuratu.

Prutezzione: a navigazione fluviale.

Leandru era un vescu di Siviglia mortu versu l'annu 600. Era natu in Cartagene 60 anni nanzu è l'avianu fattu vescu à l'età di 39 anni.

Da un seculu, a Spagna era occupata da i Visigoti, chì ghjeranu ariani, vene à dì cristiani, ma senza addimette a Santissima Trinità, dunque a divinità di Ghjesù.

L'annu 587, u so rè, Reccared, si fece catolicu è a Spagna fù guvernata da i catolichi sinu à a ghjunta di l'Arabi, in 711.

Prima, Leandru avia participatu à l'intrecci religiosi di a famiglia reale: u babbu di Reccared era arianu, u so figliolu primu natu era catolicu è avia mandatu u vescu di Siviglia ind'è l'imperatore di Bizanziu per dumandà aiutu. U rè avia fattu tumbà u figliolu è, à Leandru, l'avia scacciatu di Spagna. In 586, u rè muria, è u so secondu figliolu, Raccared, li succedia.

A cunversione di Reccared serebbi devuta à Leandru è ghjè per quessa chì a Chjesa catolica l'hà messu nantu à l'altari.

Etimolugia: da u gr. "leandros" (omu di u so poupulu?).

Casate: Leandri.

Nomi: Léand, Leander, Leandra, Léandre, Leandri, Leandru.

Paesi è cità: Siviglia ( 13 marzu).

 

28.II.

Santu Rumanu abbate. A Beata Antonia.

Rumanu hè natu versu l'annu 400 in e muntagne di u Giura. A' l'età di 35 anni, partì da u paese nativu, senza nunda, for d'un libru chì cuntava a vita di i Patri di u Desertu. Andendu à Levante, ghjunse in un locu magnificu cù belle terre è una funtana. Custì, campò solu qualch'annu, travagliendu è preghendu. Pianu pianu, ghjunsenu i discepuli, è fece un munasteru. U locu si chjamava Condadiscone. Hè diventatu l'attuale cità di Saint-Claude, dipartimentu di u Jura.

In Condadiscone, i discepuli crescianu. Allora, Rumanu fece un altru munasteru trè chilometri più in dà. U fece guvernà da u fratellu, chì si chjamava Lupicinu, è chì l'avia raghjuntu dopu à avè persu a moglia. Oghje, custì, ci hè un paese chì si chjama Saint-Lupicin, per via di Lupicinu chì ghjè statu cannunizatu ancu ellu. Rumanu hè mortu in 463, Lupicinu in 480.

Etimolugia: "da u lat. "romanus" (chì stà in Roma, cità o statu).

Casate: Romanacce, Romanacci, Romanelli, Romanetti, Romani.

Nomi: Mania, Manus, Rim, Rimoussia, Romain, Romaine, Roman, Romàn, Romana, Romane, Romania, Romania, Romanie, Romanka, Romano, Romanus, Rome, Rumana, Rumanu.

Antonia, una Fiurentina sora di Santa Chjara, campava à u seculu XV. Era stata maritata una prima volta à l'età di 15 anni. Veduva duie volte, si ne era andata in un cunventu di a cità nativa. Custì averebbi gosu a so pace s'ella ùn avia un figliolu chì ghjera un omacciu, è ella ne suffria.

Antonia avia per direttore u famosu San Ghjuvanni di Capestranu, un Abruzzese chì a mandò in i so lochi per guvernà u cunventu di u Corpu Cristi d'Aquila. Hè in issu cunventu, ch'ella avia rifurmatu, ch'ella hè morta u 29 ferraghju di l'annu 1472.

 

29.II.

Santu Augustu Chapdelaine.

Augustu hè natu à a Rochelle-Normande (dipartimentu di a Manche). A' 29 anni, hè prete. A' 37 anni, entre à e Missioni strangere di Parigi. L'annu dopu parte pè a China.

Senpre solu, senza l'aiutu d'altri missiunarii, crea una cumunità cristiana in u Kuang Sì.

E so lettere ci facenu cunnosce un omu eroicu, tranquillu, chì sà ch'ellu risicheghja d'esse marturiatu, è chì aspetta a morte senza temela.

Quandu, campava tramezu à i so cristiani chì ghjeranu centinare, quandu, in prigiò, secondu l'estru di i funziunarii lucali. Unu di issi funziunarii u fece chjude in una gabbia duv'elli ghjustiziavanu i peghju criminali. U lindumane, Augustu respirava sempre. Allora u fece scapà. U capu, appesu à un arburu, fù pigliatu à petrate da i zitelli è, quand'ellu cascò, fù manghjatu da i cani. Era u 29 ferraghju 1856.

Etimolugia, casate è nomi: Cf Agustinu (28 agostu)