L'Usi


U tempu di Natale in una cultura agropasturale ( pagina 5/5 )

· Dopu à a messa, una sopracena di Natale ?

Dopu à a messa di Natale, si manghjava pocu. Per a maiò parte di a ghjente ùn ci era mancu a carne festia. Da u Pumonte à u Cismonte, omu si ricorda di a tazza di latte cù a cicculata assai calda o di u caffè cù u latte. Si manghjava dinù qualchi fruttu canditu, appena d'amandulata.


· A notte di u spartimentu

Hè sicura chì nimu ùn stava solu a notte di Natale. Qualchì giuvannottu di i paisoli discosti, falati per a messa di Natale, era invitatu per scaldassi è beie u vinu inzuccheratu, profumatu cù e buchje d'aranciu. Dopu, i stranieri, ripartenu in a notte, a lanterna in manu, ingagliarditici era a visita di " Sgribu " u vagabondu : " Bon Natale à i chjuchi è à i maiò, par Sgribu a porta s'apri sempre ! ".
I povari ùn eranu dimenticati. In Corsica, ùn si parla di a parte di u puvarettu ma di " u piattu di u puvarettu ". Di regula, durante a cena di Natale, si mettia un piattu in più : " u piattu di u puvarettu ". Cusì, sì un puvarettu pichjava à a porta à u mumentu di a cena, era sicuru d'esse invitatu.
Natale era un mumentu di tregua, i banditi pudianu assiste à a messa di mezanotte, ghjera tacitu.


· U " Babbu Natale " o u " Bon Ghjesù " ?

U Babbu Natale s'affaccò in Corsica versu l'anni 30. Un zitellu aiacinu fù surpresu, versu u 1933, di scopre, u ghjornu di Natale, in a vitrina di a buttega " le pied mignon ", u " Babbu Natale " cù una cuffa in un paisaghu di neve. I patroni di sta scarperìa eranu duie surelle pulunesi.
In certe famiglie, i rigali eranu dati da u " petit Jésus " o u " bon Ghjesù ".
In certe famiglie, u rigalu di Natale era un bell'aranciu. Si ne manghjava tutt'i ghjorni, ma l'aranciu di Natale era speziale, era quellu di u " spiritu di Natale ".

· L'aranciu, u fruttu sulare

U fruttu d'oru, fruttu simbolicu, presente in parechje memorie. Un fruttu amentatu cù un fervore particulare. Una fola di Natale, esciuta in "Kyrn" in u 1988, conta l'incantu d'un zitellu a mane di Natale : era quì, tòndulu, grande, luminosu, annant'à un lettu di paglia accantu à i scarpi : l'aranciu di Natale. Li paria chi l'aranciu illuminava a stanza sana. Ammirava, participava senza sapella à un cultu paganu cù sta riprisentazione di u sole chì rinasce. Dapoi tandu, stu lume di dicembre li tene u caldu, li dà sperenza, a forza di luttà…
L'aranciu era chjamata citronu in Carbuccia, induve u limone era chjamatu limonu, o portugallu in Corsica Suttana. Secondu F. Savelli, i primi aranceti d'Aregnu so stati impurtati da u Portugallu da un certu Croce à u 17esimu seculu, ciò chì spiegherebbe u nome.

 

· Picculi rigali

Parechje volte, u rigalu era qualchì fruttù di stagione : castagne, noci o fichi secchi o una cascetta di nattari mandata da u cuginu di Tunisia. E liccature eranu assai ricercate da i zitelli : i diavuletti sopr'à tuttu, l'amandulata, alivette in cicculata …
Certi si ricordanu di i signurini o bambinelli in zuccheru, o in cicculata carcu di crema, cù una fiura sopra, quella di u " Bambinu di Natale ".
Ci eranu certi rigali utili, sopr'à tuttu per i più povari : un paghju di scarpi, di calzette in lana …
I ghjoculi eranu scarsi nanzu à a prima guerra : una pistola cù un pistone, una frula, un tamburu, una trumbetta… per i figlioli è una puppatta per e figliole.

" Chì voli, o caru ?
Mì, u to zifuleddu
U to sunagliu
U ninnulu è l'agneddu
Pargulettu di la mamma
Sò lu nidu d'un aceddu
Sì tù dormi, u me figliolu
Avarei un russignolu. "

(A Nanna di u Bambinu)


· L'arburu di Natale

Ùn ci era ghjallicu, ùn era un arburu d'ind'è noi. U ghjallicu cresce assai bè in e muntagne corse. Ma hè vera chì u " ghjallicu di Natale " hè statu inventatu, cum'è u " babbu Natale ", in d'altri paesi. Di sicuru, nanz'à u 1935, in i libri di scola si ne parlava, si cantava dinù " mon beau sapin " o era presentatu decuratu. Tandu, in certe famiglie, si tagliava u caracutu, sìmbulu di u focu, di u lume di u sole. Eraadupratu dinù l'arbitru, cù i so frutti rossi, o qualchì ramu chì illuminava a casa.
Nanz'à a seconda guerra, si truvava più presepii chè arburi di Natale in e case. I ghjallichi eranu pochi numerosi ma " cunsiderati".


· U ghjornu di Natale tempi fà.

U ghjornu di Natale hè menu presente in e memorie. Dopu à a messa di l'aurora, detta da u prete à u fà di u ghjornu, ci era a messa parata (versu 11 ore di mane), i parruchjani eranu assai numerosi. U focu brusgiava torna in piazza.
U pranzu si facia in famiglia. Certe volte cumpostu di robba purcina, di caprettu arrustitu cù e paste o a pulenda.
I dulciumi eranu quelli di a veghja di Natale, cù qualchi panzarottu o burlamondu.
Dopu, donne è zitelli andavanu à i Vesperi, assai seguitati. Certi si ricordanu chì si cantava l'innu : " Adeste fideles ".

 

Urigine: Noëls de Corse, traditions et saveurs
A Mimoria, edizione Edisud

Un travagliu da Petru-Ghjuvanni Bresciani