menu menu_open
ADECEC

Naissance d'une cité - Bastia d'Antoine-Marie Graziani

U storicu Antoine-Marie Graziani hè l’autore di “Naissance d’une cité - Bastia” à l’edizione Alain Piazzola. U primu tomu d’una storia chì tratterà di e quistione ecunomiche, da a nascita di a cità à u 1729. A custruzzione d’una torra, una bastia, hè u puntellu. Hè stata custruita versu u 1390 da A Maona, un gruppu cumerciale in leia cù a famiglia genuvese Lomellini. A Serenissima li hà delegatu a Corsica. L’idea hè di truvà un puntu d’appoghju militare pè difende una zona di trasizione trà u Capicorsu è a piaghja à levante. L’urbanizazione principia in u 1476. Un gruppu di culonni liguri, cunduttu da Antonio Tagliacarne decide cù certi corsi, in particulare i De Pino, di custruì una lucalità vicinu à a bastia. In u 1482-1483, l’uffiziu di San Ghjorghju decide di prulungà l’iniziativa è di custruì a “Terra nova” nentr’à u primu accintu di i muri di a cità. In l’anni 1490, Genuva ci stalla u guvernatore è Bastia diventa capitale di l’isula. L’abitanti sò à i ⅔ corsi allora chì Calvi, Bunifaziu è Aiacciu sò cità quasi tutte ligure. Malgradu stu mischju di pupulazione, Bastia ferma sott’à duminazione genuvese. U primu podestà hè Antonio Tagliacarne stallatu in u 1484. Un Corsu di Guaitella, paisolu attuale di E Ville di Pertrabugnu, occupa a funzione quindeci anni dopu. Un’identità bastiaccia hà da nasce prestu dinù. Si vede ind’e rivalità trà i riprisentanti di a cità. I matrimonii trà liguri è genuvesi si facenu prestu è, toccu a metà di u sedecesimu seculu, l’idea di un'identità bastiaccia hè arradicata. I sgiò bastiacci ùn si dicenu micca genuvesi cum’è l’aiaccini. A cità duminava a so stesa territurale è incasciava e so ricchezze grazia à a fiscalità. Sta duminazione hà da esse palisata da autori corsi durante e revuluzione di u 18u seculu.

Trà u 1580 è u 1620, hè una perioda di prusperità pè Bastia : crescenza demugrafica da 1500 à 4000 abitanti. Stu sviluppu economicu si fonda nant’à una custruzzione fiscale chì permette à a cità di chjappà e ricchezze prudutte nant’à a zona andendu da San Fiurenzu à Sulinzara. Un sistemu di gabelle li permette di tassà e spurtazione di vinu capicursinu, prima risorsa di l’isula, è l’impurtazione di granu di terra ferma. Cù i capitali incasciati cusì, i Bastiacci anu da piazzà soldi in u cumerciu, fà attività finanziarie, è impadruniscesi à pocu à pocu di a flotta capicursina.

Avemu dinù un Bastia industriale. Cuncerie sò custruite in cità. Sin’à 45 long’à u Guadellu. Fora di cità, vicin’à i fiumicelli di a piaghja orientale, l’intrapresarii bastiacci custruianu stazzone appruvistate da u minerale di ferru di l’isula d’Elba. I cumercianti si tramutanu in Italia, in Pisa, in Foligno pè andà in e fiere. Ci hè un veru tichju pè a mercanzia è l’intrapresariatu chì diventa un puntellu di l’identità bastiaccia. Ghjè dinù l’epuca di l’uppusizione trà i quartieri di Terra nova è Terra vechja. Nant’à st’ultimu quartiere, si sò stallate pupulazione chì accumpagnanu a forte crescita demugrafica è ecunomica di l’anni 1580-1620. A duminazione di i sgiò di Terra Nova hà da da esse cuntestata da a nova classa di mercanti è intrapresari stabiliti in Terra vechja. St’opposizione hà da cresce è, pianu pianu, Terra vechja, di più pupulata, hà da piglià a suprana nant’à Terra nova. Una rumpitura d’equilibru simbulizata da a custruzzione di a chjesa San Ghjuvanbattista in opposizione à quella di Santa Maria. U cunflittu s’hà da sguassà daret’à l’identità bastiaccia.