U miraculu di Natale
U Natale di Petru
I culori di Natale

 

 

 

L'adecec vi prega un bon natale cun sta puesia di Matteu LIMONGI, giovanu pueta di dodeci anni

Natale

Ghjuntu u ghjornu di Natale,
U ghjalgu hè fattu,
I rigali sò pronti
Sottu à u pinu,
E candele sò accese ,
Ancu a stella hè bella.

Mamma è Minnanna sò quì,
Tuttu a famiglia hè in casa.
U ripastu hè prontu,
A pulendina è u pesciu sò
Nant’a u tavulinu.

Cume rigali ci hè:
Vitture, fucili, bissiclette, scarpi è ballò.
Dopu femu u giru di u paese
Per truvà à Babbu Natale in celu.

Matteu Limongi


U miraculu di Natale
Youenne Gervalan è Pavel Pawlak, adattazione : Ghjacumu Fusina, Scola Corsa 1987

Una sera di Natale, stava scaldendumi à u focu cù u mo cane Mascarellu, chjinatu à latu, quandu’ellu mi disse :

  • A sai o Pè, ciò chì hè successu à Babbu Natale, anni passatoni, in un paese luntanu, persu in e neve eterne ?
  • Nò, risposi stupitu ! Pensate ! Mai avia intesu parlà u mo cane. Hè vera chì, a Notte di Natale, tutti i miraculi sò pussibuli.
  • Allora, stà à sente, disse Mascarellu.

 

In issa notte, Babbu Natale s’era avviatu pè e strade cuparte à neve è, i nuli piattendu a luna, ci si vidia pocu è micca. Ma quantunque, u trascinu andava di fruca è moltu più ch’ellu era guasi viotu. Ùn li fermavanu più chè i pacchetti pè i zitelli di a Valle à u Merlucciu. Ma era sempre un pocu luntanottula a Valle !
Babbu Natale pigliava avale un chjassu strettu è petricosu. À i muli, li tricava di ghjunghje à a stalla, è allungavanu u passu.

In più bella, à l’uscì d’una girata, u trascinu imbattì in un panculone è si n’andò à minà in una leccia è cincinnò in un campu sottu strada. Babbu Natale si pisò, si scuzzulò è fighjò i disguasti : u trascinu era rottu è i pacchetti ghjacianu, spapersi à meza neve.

Appughjatu à un fustu, impenseritu, frasturnatu, adduluritu, Babbu Natale pensò subitu à i ciucci di a Valle chì, per via d’una petraccia, quist’annu ùn avianu da avè nè ghjoculi nè dulciumi. I scarpi, nantu à a ziglia, avianu da aspettà indarnu. Ma chì fà ?

Pisendu l’ochji, Babbu Natale vide nantu à un ghjambone, dui ochjoni chì u fighjavanu. Impauritu, dumandò :

  • Quale site ?
  • Ùn timite nunda ! Sò Cella, vechja malacella ; è vi vogliu aiutà. Aspettate una stundarella ! Sì ne cullò in cima più alta d’un pinu è ughjulò : HU HU HU HU !

Babbu Natale tantu fieru ùn era, mirà ! Moltu più chì capia pocu a lingua di Cella. Ma, cosa stupenda, tutti l’acelli di a furesta ghjunsenu à calassi nantu à i pini, ingiru à u trascinu.

 

Cella spiegò a disgrazia accaduta à u vechju.

  • Allora, ci vole à aiutallu, dissenu tutti l’acelli.
  • Iè, in fatti, rispose Cella, saria veramente un peccatu chì i nostri amichi, i zitelli di a Valle, ùn avissinu i so rigali quist’annu !
  • Ma chì pudete fà, voi, cusì chjucucci ?
  • Lascia fà à noi. Aiò, o zitelli, chì ognunu piglii un pacchettu è via ver di e case di a Valle !
  • Fariste tamantu viaghju è tamantu sforzu ?
  • Ben’intesa ! Aiò amichi, u tempu hè scarsu !
  • Babbu Natale si sintì rinasce ! Figuratevi ! Solu saria statu indi l’imbrogli !

Ogni acellu si pigliò u so pacchettu sottu à un’ala è, cum’ellu pobbe, spiccò u volu. Puvarini ! O quanti strazi ! O quante fatiche ! Ma, infine, l’affari s’accunciavanu : tutti i rigali eranu per istrada. U vechju era alegru chì ùn vi pudete fà un’idea ! Tantu ch’ellu si misse à cantà à voce rivolta, discitendu cusì volpe, cignali è ogni animale di u circondu.

U lindumane, à l’alba, u sole si pisò, sbiancatu, infritulitu è scuprì, cum’è tutti l’anni, nant’à a piazza di u paisolu, i ciucci aduniti chì ghjucavanu, senza vede, piatti, in l’alburi, l’acelli chì durmianu.

I stracci di neve falavanu zeppi è silenziosi. In quattru è trè sette avianu cupartu ogni vistica di l’accidente. Cusì nimu pobbe esse testimone di u miraculu fora di Matteu.
In fatti, Babbu Natale, cantendu, avia dinù discitatu à Matteu, u lignaghjolu chì surnacava cum’è un papachjone, in un pagliaghju trafalatu è chì vide cusì, à bocca spalancata, quella maraviglia.
Ma, Matteu ùn disse nunda, propriu nunda, acqua in bocca !
Era solu à sapè è di vede l’acelli, i so amichi cusì bravucci, u so core si ralegrava. Aiò chì era Natale ancu per ellu !

    • È tù, o Mascarè stu fattu cum’è a sai ? dissi eiu à u mo cane.
    • Cumu a sò ? Cumu a sò ? Ùn sai chì i cani sanu tuttu è capiscenu tuttu da per elli ?