Santu Nazariu.

Nazariu serebbi statu marturiatu in Milanu attempu à Celsu, in u primu seculu dopu à Cristu, à i tempi di Nerone.

E so osse serebbinu state ritrove da Sant'Ambrosgiu, versu l'annu 397. È ghjè a celebrità di Sant'Ambrosgiu chì hà fattu quella di i dui martiri. E so reliquie eranu assai cherse.

Un altru Santu Nazariu era abbate di l'isula di Lérins à u seculu quintu. Hè per via d'ellu chì, in Francia, parechji paesi portanu u nome di Saint-Nazaire.

Etimolugia: da Nazaret (uriginariu di -), piccula cità galileana (chjamata oghje, in arabu, En-Nasira) duve a Vergine Maria ricevì l'annunziazione è duve Ghjesù passò a so giuventù.

Nomi: Nazaire, Nazario, Nazariu, Nazzaro.

U 28 lugliu si celebreghja dinù a memoria di i martiri di a Tebaide egizziana. À l'epica di l'imperatore Deziu (248-251), i rimiti chì campavanu in u desertu ebbenu à pate e persecuzioni contru à i Cristiani. U casticu di issi disgraziati hè statu contu, un seculu è mezu dopu, da San Ghjilormu. Unu, untu di mele, hè statu spostu à a sulana. E vespe, e zinzale è i sarapicchi si ne sò techjati. L'agunia fù longa ghjorni è ghjorni. Un altru, chì ùn vulia sente parlà di donne, hè statu incatinatu è datu à una prustituta per ch'ella ne facci u so ghjoculu. Ellu, s'hè tagliatu a lingua cù i denti è a l'hà sputata in faccia.