U trapachjonu

U Ghjovi Santu

Versu 15 ore, Ghjesù more annant'à a croce.
Silenziu annant'à u paese. Mancu un pichju di campana ùn sorterà da u campanile, mutu sin'à a dumenica. Nè messa, nè curale, nè rusariu, nè Angelus… Pare chì u tempu sia piantatu.
In e chjese è e cappelle, i cironi sò spinti. E statue cuperte d'una vela nera, purtendu u dolu di Ghjesù.
Ghjè tandu ch'un ugettu insolitu face a so apparizione, fattu per annuncià a morte di u Figliolu di Diu. Una sorte di murtoriu divinu, pudendu sveglià a cuscenza d'ognunu.
Durante trè ghjorni, " u trapachjonu ", sarà u strumentu d'accolta di i fidi chì volenu participà à i mumenti di preghere è di veghje funebre.
Manighjatu da i maschji, face un rimore martellatu, sordu, pisiu… chì empie u paese sanu d'un buvunime, monotonu, sregulatu, d'una tristezza angusciosa. A so stonda di gloria hè quella di a morte di u Cristu, ghjè forse a ragiò di l'insignifichezza di a so realità. Vultatu à a solitudine di u granaghju, aspetta trè centu sessanta dui ghjorni. Ma ùn si pò imaginà un Vennari Santu senza a presenza di u trapachjonu.

U Vennari Santu

Messu annant'à a meria di a cucina, ci hè u trapachjonu durante i dui ripasti di a ghjurnata : baccalà dissalatu, accumpagnatu di patate bullite per a merenda è di suppa di ceci è ceci acetati per a cena. Interdizzione di manghjà carne, hè una regula rispettata da tutti.
Finita a cena, versu 8 ore di sera, u trapachjonu diventa l'elementu principale di a serata, manighjatu da i giuvanotti, chjamendu i paesani à appruntassi per a prucessione di a notte.
Riuniti davant'à a chjesa, i maschji, chjuchi è grandi, armati di trapachje artisgianale, ingiranu cù rispettu quelli ch'anu u privilegiu di manighjà u trapachjonu, di fallu ribumbà per e trè prucessione di a notte. Quandu u gruppu si move, un frastornu si sente in a notte, face nasce un'angoscia ind'è ognunu, chì cresce quandu u gruppu s'avvicina à e case.

Affascinati à e finestre, a ghjente vede u primu passaghju di sta fila fantasima è rumurosa. A notte pare di più tenebrosa è u rimore di più cavernosu.
E finestre, i balconi s'ornanu di candele accese. Pianu pianu, u paese esce da e tenebre…
Senza piantà una seconda, u rimore monotonu pare perdesi in u luntanu, è rivene. Ghjè u secondu giru…
In furia, a ghjente s'appronta per andà in chjesa, da induve parterà a prucessione. E strette s'animeghjanu. Omi, donne, zitelli, si dirigenu versu a piazza à a chjesa.
Quandu i maschji finiscenu u terzu giru, u frastornu pianta, è, sottu a direzzione di u prete, a prucessione si move per seguità u stessu itinerariu, in giru à u paese. U prete cumincia à cantà u Perdono Mio Dio. Allora u coru di e voce d'omi rompe u silenziu di a notte, dumanda a grazia divina, cresce sin'à u mughju di supplica per piantà, resignatu, quasi di pietà. A presenza di e voce di e donne è di i zitelli mudereghja sta ripetizione.
Cantu simplice è cun questu l'omu prova à tuccà u divinu, à cunnosce u misteru… stonda magica induve vita è morte si cunfondenu.
A vultata in chjesa compie sta cermunia fora di u tempu. E donne entrenu in chjesa, l'omi si sbandanu. Ma si tene in fondu di soiu, un sentimentu di frustrazione… forse chì di manera incuscente, ognunu aspettava un segnu divinu.

U Sabbatu Santu

Ben ch'ellu sia un ghjornu di dolu, u sabbatu ùn hè toccu da a stessa tristezza. Ci hè digià una specia di muscu di resurezzione.
A matina, a ghjente s'appronta à festighjà degnamente u ghjornu di Pasqua.
Tempu svegliati, i zitelli piglianu un ceppu, una buttigliuccia viota è si ne vanu in chjesa.
Davant'à u portacu, un focu hè accesu, benedettu da u prete, dunque purificatu. Ogni zitellu mette u so ceppu in a fucaraccia è entre in chjesa, versu u benidittinu. Empie a so buttigliuccia è volta versu u focu à piglià u so ceppu accesu, u porta in casa è u mette in u caminu, segnu di purificazione. Ghjè in sta stonda chì i vechji ritratti divoti, u ramu d'ulivu è u palmu di l'annu scorsu sò brusgiati.
E donne finiscenu d'appruntà a casa, appena di raffinamentu in ogni locu di a casa.
Dopu avè cacciatu, di manera simbolica, u spiritu malignu, grazia à qualchì colpu pichjatu contr'à e porte, i suffitti o u sulaghju, si mette appena d'acqua benedetta in ogni pezza.
A casa hè pronta per a resurezzione di Ghjesù. L'agnellu pasquale, prontu à esse arrustitu hè suspesu in a cantina, un muscu di caccavelli ghjuntu da u fornu sventuleghja in u quartu…
Sperenze, gioie… cù a rinascita è u veranu.
Ellu, u trapachjonu, ritrova u so scornu di granaghju, scurdatu da tutti sin'à u prossimu Vennari Santu.

Un travagliu da Petru-Ghjuvanni Bresciani
(Testu uriginale di Julie Porri, esciutu in francese in a rivista
d'infurmazione culturale " A LETTERA ", Nu 10 , A Stampata, 1994)
(Ritrattu di Anghjula Ghjiseppa Bresciani Paoli )